Campania ,,Roșia Montană” critică rolul nefast al politicienilor în dosarul proiectului minier eșuat: „Drepturile roşienilor şi ale cetăţenilor români nu sunt negociabile”

Campania ,,Roșia Montană” critică rolul nefast al politicienilor în dosarul proiectului minier eșuat: „Drepturile roşienilor şi ale cetăţenilor români nu sunt negociabile”

Decizia Tribunalului din Washington în procesul privind Roşia Montană constituie o recunoaştere internaţională a luptei cetăţenilor pentru a-şi salva localitatea, a transmis sâmbătă, 9 martie, campania ,,Salvaţi Roşia Montană”, într-un comunicat de presă în care-i critică pe politicienii români pentru declarațiile lor din jurul dosarului, informează Agerpres.

Pe de altă parte, politicienii români au avut ,,un rol contrar”, subminând eforturile de apărare ale României în arbitraj până în ultimul moment, afirmă reprezentanții campaniei.

Decizia Tribunalului din Washington în litigiul privind Roşia Montană, favorabilă statului român, constituie o recunoaştere internaţională a luptei roşienilor pentru a-şi salva localitatea. Refuzul lor de a-şi abandona casele, bisericile şi cimitirele a devenit sursă de inspiraţie pentru o întreagă generaţie.

Campania “Salvaţi Roşia Montană”:

Conform comunicatului, cauza Roşiei Montane a fost susţinută în faţa Tribunalului prin “trei amicus curiae”, intervenţii specializate din partea societăţii civile româneşti în sprijinul statului, numărul intervenţiilor marcând o premieră mondială în arbitrajul internaţional.

“Argumentele introduse de avocaţii organizaţiilor non-guvernamentale au evidenţiat faptul că proiectul minier de la Roşia Montană nu a obţinut niciodată acceptul comunităţii şi al societăţii. Pe de altă parte, politicienii români au avut un rol contrar, ba chiar au subminat eforturile de apărare ale României în arbitraj, până în ultimul moment”, mai scrie în comunicat.

În opinia semnatarilor acestuia, declaraţiile recente ale premierului Marcel Ciolacu şi ale altor membri ai Guvernului privind un potenţial eşec în arbitraj ar fi contribuit la creşterea valorii acţiunilor companiei Gabriel Resources la bursă, care a înregistrat câştiguri de 300 de milioane de dolari.

Campania “Salvaţi Roşia Montană” le aminteşte politicienilor că “drepturile roşienilor şi ale cetăţenilor români nu sunt negociabile”.

De asemenea, se aminteşte că, inspirată de exemplul localnicilor, campania “Salvaţi Roşia Montană”, prin voluntarii şi organizaţiile implicate, a luptat peste 20 de ani în instanţe, în comunitate şi în stradă.

“Pentru aceste drepturi şi pentru ca oportunităţile care se deschid pentru acest loc emblematic din Apuseni să fie pe deplin fructificate, solicităm de urgenţă Guvernului României, instituţiilor subordonate şi coaliţiei de guvernare PNL-PSD: să nu reînnoiască licenţa de exploatare pentru Certej şi Roşia Montană; să elimine definitiv localităţile Roşia Montană şi Certej din lista perimetrelor miniere ale statului român; să elaboreze Planul Urbanistic General şi Planul de Management pentru situl UNESCO, în vederea conservării patrimoniului în conformitate cu recomandările Comitetului Patrimoniului Mondial, ca parte a deciziei de includere a Roşiei Montane pe Lista Patrimoniului Mondial şi a Patrimoniului Mondial în Pericol; să înfiinţeze şi bugeteze un program naţional de conservare dedicat sitului minier istoric de la Roşia Montană”, mai scrie în comunicat.

Totodată, se cere să se acţioneze “de urgenţă”, prin Inspectoratul de Stat în Construcţii şi Ministerul Culturii, pentru evaluarea şi intervenţia conform legii în cazul clădirilor de patrimoniu din proprietatea Roşia Montană Gold Corporation “abandonate în colaps”.

De asemenea, se cere ca statul să “faciliteze şi să susţină proactiv” implicarea ONG-urilor în managementul patrimoniului minier, atât subteran, cât şi suprateran, oferindu-le oportunitatea de a deveni custozi, de a beneficia de sprijin legal şi financiar pentru a face acest patrimoniu accesibil unui public cât mai larg.

“Mai multe luări de poziţie ale politicienilor privind situaţia de la Roşia Montană au pus sub semnul întrebării drepturi fundamentale ale cetăţeanului, supremaţia sentinţelor judecătoreşti definitive, chiar au luat în calcul retragerea Roşiei Montane din Lista Patrimoniului Mondial şi totodată reluarea unui proiect minier dovedit ilegal şi păgubos”, conchid reprezentanţii campaniei “Salvaţi Roşia Montană”.

,,Prietenii Roşiei Montane” cer anularea definitivă a licenţei de exploatare de la proiectul minier eșuat

Tot sâmbătă, grupul “Prietenii Roşiei Montane” a cerut anularea definitivă a licenţei de exploatare acordată în 1999, realizarea Planului Urbanistic General (PUG) şi publicarea integrală a deciziei instanţei de la Washington, mai scrie Agerpres.

După ce România a obţinut câştig de cauză în dosarul Roşia Montană, “Prietenii Roşiei Montane”, grup format din voluntari ai “Zilei Roşiei Montane”, “Vizitaţi Roşia Montană” şi Asociaţiei Bucureşti, au transmis, pe pagina lor de Facebook, că mai sunt trei paşi de făcut.

Un prim pas ar fi anularea definitivă a licenţei de exploatare, “Prietenii Roşiei Montane” făcând trimitere la petiţia comunităţii Declic, intitulată “Nu prelungiţi licenţele miniere la Roşia Montană şi Certej”, semnată până sâmbătă după amiaza de peste 13.300 de oameni, număr dublu faţă de câţi semnaseră înainte de amiază, adresată Guvernului, Ministerului Economiei şi Agenţiei pentru Resurse Minerale.

“Licenţele actuale expiră pe 24 iunie 2024, iar procesul de reînnoire trebuie iniţiat cu trei luni înainte de către operatorii minieri, adică în luna martie. Licenţa pentru Roşia Montană a fost acordată, în 1999, companiei de stat Minvest, fără licitaţie. Un an mai târziu, a fost transferată, tot fără licitaţie, la compania privată Roşia Montană Gold Corporation (fosta Euro Gold Resources). La fel s-a întâmplat şi cu cea pentru Certej. Reînnoirea acestor licenţe ar perpetua ilegalităţile, dar şi agonia în care sunt ţinute cele două sate, la mila companiilor miniere. Acordarea acestor licenţe, în secret, acum mai bine de 25 de ani a fost făcută în defavoarea statului român. Drept dovadă stau încercările multiple de renegociere a redevenţelor miniere din ultimii ani”, scrie în petiţia comunităţii Declic.

Un alt pas ar fi publicarea de către Guvern a documentului integral al instanţei, pentru “a afla vinovaţii afacerii Roşia Montană, inclusiv a declaraţiilor iresponsabile din ultima perioadă, care au favorizat specula cu acţiunile companiei pe Bursa din Toronto”, susţin “Prietenii Roşiei Montane”.

Cea de-a treia cerinţă este finalizarea PUG, care să fie adoptat pentru dezvoltarea sustenabilă a localităţii Roşia Montană.

Guvernul a anunțat vineri seară că România a obţinut câştig de cauză în dosarul Roşia Montană judecat la Curtea de arbitraj internaţional de la Washington (ICSID) împotriva companiei Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim din Munţii Apuseni.

Citiți și:

România a câștigat procesul Roșia Montană. Decizia, anunțată după săptămâni în care oficiali români au transmis semnale că urmează să plătim despăgubiri de miliarde de dolari
România poate afla azi verdictul în procesul Roșia Montană. Istoricul dosarului în care se poate ajunge la despăgubiri de miliarde de dolari
Boloş, despre decizia în cazul Roşia Montană: ,,Avocaţii mi-au spus că şansele noastre sunt minime. Iată că minunea s-a întâmplat”
USR sesizează autorităţile din Canada și DNA „pentru manipularea” bursei de către Ciolacu în cazul Roșia Montană, anunță Cătălin Drulă
Cătălin Drulă: „Au isterizat România în cazul Roşia Montană. Oare a fost o campanie pentru ca grangurii pesediști să facă bani pe bursă?”
Marcel Ciolacu, după acuzaţiile de manipulare în cazul Roşia Montană: „Ce bursă? Eu joc la bursă? Chiar nu le e rușine?”
Cioloș îl acuză pe Ciolacu că „a subminat grav apărarea statului român” în dosarul Roșia Montană. „A distribuit ştiri false despre despăgubiri închipuite”
Prima reacție a companiei Gabriel Resources după ce România a câștigat procesul Roșia Montană: „O decizie profund eronată”. Măsurile pe care le ia în calcul
Ludovic Orban critică ,,declarațiile stupide” ale lui Ciolacu în cazul Roșia Montană: ,,Putea să furnizeze argumente pentru o decizie defavorabilă României”
Ministrul Finanțelor, după victoria României în procesul Roșia Montană: Vă asigur că România dorește publicarea integrală a hotărârii

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *