Când este nevoie de ecografie în sarcină și cum ne pregătim pentru ea

Când este nevoie de ecografie în sarcină și cum ne pregătim pentru ea

Chiar dacă, de regulă, nu suntem bucuroși când vine vorba de a merge la medic, sunt câteva momente în viață când aproape trepidăm de nerăbdare pentru vizita medicală. Da, este vorba despre momentul când în viața noastră apare o sarcină mult dorită și așteptată cu nerăbdare.

Odată cu prima suspiciune de apariție a unei sarcini ne programăm și primul consult medical care să valideze această nouă condiție din viața unei femei. În această primă vizită medicală aflăm și cât de important este ca în sarcină să facem ecografiile periodice.

 

Ce este ecografia în sarcină?

 

În primul rând trebuie să știm că ecografia este o procedură medicală complet nedureroasă.

Ecografia folosește unde sonore de înaltă frecvență care sunt transmise țesuturilor de către o sondă specială, reflectate de aceste țesuturi înapoi către sondă, preluate de către aceeași sondă și transmise computerului ecografului care le prelucrează, rezultând astfel imagini intrauterine cu viitorul bebeluș.

Ecografia de sarcină se realizează cu două sonde – o sondă pentru ecografia abdominală și altă sondă pentru ecografia intravaginală.

 

Cum te pregătești pentru ecografie

 

Pentru a efectua o ecografie nu ai nevoie de o pregătire specială, dar nu uita să bei multe lichide înainte de această procedură pentru că cele mai bune imagini sunt obținute atunci când vezica urinară este plină.

De asemenea, este indicat ca pe abdomen să nu existe urme de creme și geluri cosmetice, inclusiv creme antivergeturi. Reziduurile acestor creme pot interfera cu gelul pe care îl aplică medicul pe abdomen și rezultatele ecografice pot fi eronate.

În mod normal, consultul ecografic durează undeva între 20 și 30 de minute, dar se poate întinde și pe perioada a 60 de minute dacă există anumite suspiciuni din partea medicului obstetrician.

 

Câte ecografii trebuie făcute în perioada sarcinii

 

Prima ecografie pe care trebuie să o faci în timpul sarcinii este ecografia de viabilitate fetală. Aceasta se face între săptămânile 6 și 10 de sarcină. Se realizează transvaginal și scopul acestei ecografii este de a afla numărul de embrioni din uter, data probabilă a nașterii, dar tot acum vei afla dacă embrionul este implantat în uter în poziția corectă sau este vorba, din păcate, de o sarcină extrauterină.

A doua ecografie care trebuie făcută este screeningul de trimestrul I. Aceasta este, probabil, cea mai importantă ecografie de pe perioada sarcinii pentru că ea te ajută să afli dacă fătul este sănătos sau dacă există suspiciuni de sindrom Down ori de alte defecte și malformații. Trebuie să reții că ecografia nu îți spune cu siguranță dacă bebele tău suferă de vreun sindrom care te sperie, ci îți spune un procent, un grad de risc pentru copilul tău de a suferi de o asemenea anomalie.

A treia ecografie pe care trebuie să o faci este ecografia de morfologie fetală de trimestru II. Această ecografie se face în săptămâna 20 de sarcină și este recomandată femeilor care au prezentat rezultate neclare la screeningul de prim trimestru, precum și femeilor care prezintă istoric de anomalii cardiace în familie.

Dacă totul se prezintă bine în sarcină, se mai face o singură ecografie în săptămâna 32 de sarcină. Aceasta are rolul de a te asigura și pe tine, și pe medic că bebelușul se dezvoltă în mod normal, se observă cantitatea de lichid amniotic, se estimează greutatea fătului, este examinată poziția placentei și mișcările celui mic, precum și numărul de bătăi ale inimii.

Știi care este numărul normal de bătăi ale inimii ale unui fetus? Acesta este cuprins între 120 și 160 de bătăi pe minut, după cum ne spune www.webmd.com.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *