Care este, de fapt, situația armatei ucrainene / Volodimir Zelenski: „Trupele rusești profită de întârzierea ajutorului acordat Ucrainei”

Care este, de fapt, situația armatei ucrainene / Volodimir Zelenski: „Trupele rusești profită de întârzierea ajutorului acordat Ucrainei”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a recunoscut luni, 19 februarie, că armata ucraineană trece printr-o perioadă „extrem de dificilă”, în fața trupelor rusești, pentru că, din punctul lui de vedere, profită de întârzierile occidentalilor în furnizarea ajutorului lor militar, scrie Agerpres.

Volodimir Zelenski recunoaște o situație „extrem de dificilă” pe front

„Situaţia este extrem de dificilă în mai multe puncte de pe linia frontului, unde trupele ruseşti au concentrat rezerve maxime. Acestea profită de întârzierea ajutorului acordat Ucrainei”, a declarat Zelenski în mesajul său zilnic.

El a adăugat că Ucraina nu are artilerie și că are nevoie de apărare antiaeriană pentru prima linie a frontului la fel de mult ca și de arme cu rază mai lungă de acțiune.

Recent, Volodimir Zelenski a declarat că este „evident” că Aleksei Navalnîi a murit din cauza regimului lui Vladimir Putin și că președintele rus trebuie să fie tras la răspundere pentru moartea opozantului rus.

„În mod evident a fost ucis de Putin. Ca alți mii care au fost torturați”, a declarat liderul ucrainean.

În urmă cu aproape două săptămâni, președintele ucrainean a anunțat că Valeri Zalujnîi nu mai este Șeful de Stat Major al armatei ucrainene, detalii care vin după mai multe luni în șir de zvonuri cu privire la tensiunile dintre cei doi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *