Care este diferenţa dintre contravenţie şi infracţiune

Contravenția și infracțiunea sunt două noțiuni juridice fundamentale, care sunt utilizate în sistemul de justiție penală pentru a clasifica și pentru a trata diferitele încălcări ale prevedeerilor legale. Cu toate că ambele concepte presupun nerespectarea unor reguli și norme stabilite, între ele există o serie de diferențe semnificative în ceea ce privește gravitatea faptei și sancțiunile care sunt aplicate. Pentru a înțelege aceste diferențe, vom vorbi despre ceea ce înseamnă contravenția și infracțiunea, precum și aspectele care diferențiază cele două noțiuni.

Ce este contravenția

Contravenția se definește ca fiind încălcarea prevederilor unei legi în vigoare, a unui regulament, etc., care are un grad redus de pericol social. În aceste condiții, cei care comit o contravenție vor fi sancţionați cu amendă. Aflăm de pe site-ul ȘtiuCum.com că, în conformitate cu Legea nr. 32/1968, care o definește, contravenția este „fapta săvârșită cu vinovăție, care prezintă un pericol social mai redus spre comparație cu infracțiunea și este prevăzută și sancționată ca atare prin legi, decrete sau prin diverse acte normative arătate în lege”.

Altfel spus, contravenția este o încălcare mai ușoară a legislației și este, de obicei, asociată cu încălcarea unei reguli minore sau comiterea unei fapte de mai mica importanță. Vorbim aici despre reguli administrative, civile sau a regulilor de circulație. Aceasta include diverse acțiuni sau inacțiuni care contravin dispozițiilor legale, dar care nu au un impact grav asupra ordinii publice sau a siguranței sociale. Cele mai comune tipuri de contravenții includ parcarea ilegală, încălcarea regulilor de circulație rutieră, tulburarea ordinii publice sau nerespectarea unor reguli administrative specifice.

Când nu este considerată contravenție o faptă

În general, contravențiile sunt sancționate fie cu amenzi, fie cu măsuri de ordin administrativ, cum ar fi avertismente sau confiscarea temporară a unor bunuri. Actele normative prin care sunt stabilite și sancționate contravențile intră în vigoare în termen de 10 zile de la aducerea lor la cunoștința publică, în afară de situația când acestea prevăd un termen mai lung. În caz de urgență, contravențiile pot intra în vigoare într-un termen mai scurt, mai scrie sursa citată.

Este important de știut faptul că nu constituie contravenție fapta care este săvârșită în stare de legitimă apărare, din cauza unei întâmplări care nu putea fi prevăzută sau înlăturată, fapta comisă din constrângere, eroare de fapt sau în stare de necesitate ori fapta comisă de către o persoană care, din cauza stării mintale sau din cauza unei infirmități, nu poate răspunde pentru fapta imputată.

Cine sunt subiecții activi și pasivi

Atunci când vorbim de contravenție, subiectul activ este reprezentat de autoritatea statală, adică entitatea care va trage la răspundere persoanele vinovate de săvârșirea faptelor ilicite și, în consecință, va aplica sancțiuni juridice în funcție de gravitatea faptei.

De partea cealaltă, subiectul pasiv este persoana care comite fapta ilicită, adică cel asupra căruia urmează să se aplice sancțiunile care se impun în funcție de gravitatea faptei.

Orice individ poate fi pasibil de răspundere, cu excepția minorilor care nu au împlinit încă 14 ani, indiferent dacă este cetățean român, cetățean al altui stat ori persoană fără cetățenie. Excepție fac militarii în termen, iar în cazul acestora, în conformitate cu prevederile art. 44 din Legea nr. 32/1968, răspunderea contravențională va fi înlocuită cu răspundere administrativ-disciplinară.

De câte tipuri sunt sancțiunile în caz de contravenție

În conformitate cu prevederile Legii nr.32/1968, există două categorii de sancțiuni principale aplicabile. Este vorba despre avertisment și amendă și despre o sancțiune complementară, și anume confiscarea. Unele acte normative prevăd și închisoarea contravențională. Sancțiunile se aplică persoanelor fizice care au săvârșit contravențiile. În același timp, sancțiunile contravenționale pot să fie aplicate și persoanelor juridice, însă doar dacă acestea sunt prevăzute în legislația în vigoare. Amenzile aplicate persoanelor juridice vor fi imputate de acestea persoanelor vinovate.

Care sunt sancțiunile în caz de contravenție

Avertismentul – este prevăzut la art. B din Legea 32/1968 și reprezintă cea mai ușoară sancține care se aplică în cazul săvârșirii unei contravenții cu un grad de pericol social redus. Avertismentul este o sancțiune morală și se deosebește de amendă, care este o sancțiune generală. Acesta constă în atragerea atenței contravenientului asupra pericolului faptei sale și în recomandarea ca pe viitor să respecte dispozițiile legale. Pe lângă elementul de mustrare, avertismentul cuprinde și elementul de atenționare cu privire la conduita pe viitor. Prin natura și scopul său educativ, avertismentul se adresează oral contravenientului la constatarea faptelor.

Amenda – este cea mai importantă sancțiune contravențională și este specifică dreptului administrativ. Aceasta constă într-o suma de bani pe care contravenientul trebuie să o plătească atunci când săvârșește o contravenție. Gradul de pericol este cel care va determina cuantumul amenzii. Actele normative prevăd limite minime și maxime pentru amenzi, care se pot dubla în anumite situații în cazul repetării săvârșirii contravenției sau atunci când contravenientul este persoana juridică. Sarcina individualizării amenzii revine organului competent să aplice sancțiunea. Acesta va aprecia, de la caz la caz, limitele prevăzute de actul normativ, în funcție de împrejurările în care a fost comisă fapta, urmările acesteia, persoana, etc. Amenzile plătite de persoanele contraveniente ajung la bugetul de stat, dacă unele acte normative nu prevăd altfel.

Confiscarea – aceasta este o măsură complementară și însoțește sancțiunea principală. De obicei, amenda sau închisoarea contravențională este o măsură ce poate fi luată doar dacă este prevăzută în mod expres în actul normativ de stabilire și de sancționare a contravenției. Confiscarea constă în trecerea în proprietatea statului, fără plată, a anumitor bunuri care au legătură cu contravenția comisă (lucruri produse prin contravenție, lucruri care au servit la săvârșirea contravenției, dacă aparțin contravenientului, lucruri dobândite prin săvârșirea contravenției dacă nu sunt restituite persoanei vătămate).

Ce este infracțiunea

Spre desebire de contravenție, infracțiunea este definită de art. 17 din Codul Penal ca fiind o faptă prin care o persoană aduce atingere unor anumite valori sociale și constă în încălcarea unei legi penale, în săvârşirea, cu vinovăţie, a unei abateri de la legea penală. Prin urmare, persoanele care comit o infracțiune sunt sancţionați în conformitate cu legislația în vigoare.

Ca fenomen care se petrece în realitatea socială, ȘtiuCum.com relatează că infracțiunea este caracterizată de o serie de aspecte, și anume:

material – reprezintă o manifestare exterioară a individului;
uman – reprezintă o activitate omenească;
social – se îndreaptă împotriva relațiilor sociale;
moral-politic – reprezintă atitudinea morală și politică a făptașului față de valori sociale;
juridic – se prezintă ca o încălcare a unei norme juridice penale.

Trăsăturile esențiale ale infracțiunii

Codul Penal definește în texte distincte fiecare dintre cele trei trăsături esențiale ale infracțiunii, iar aici ne referim la pericolul social, vinovăția și prevederea în legea penală ca sediu al incriminării.

Pericolul social

Este trăsătura cea mai importantă a infracțiunii și relevă aspectul material și social al infracțiunii. Fapta este o manifestare a individului în sfera realității în cadrul relațiilor sociale, iar acea faptă care prezintă un pericol social este în esență orice activitate contrară normelor în vigoare deoarece împiedică buna desfășurare a relațiilor sociale. Pericolul social nu este același pentru toate infracțiunile. Acesta diferă în funcție de valoarea socială pusă în pericol prin fapta penală și poate fi diferit pentru acceași infracțiune în funcție de interesul ocrotit într-un anumit moment al dezvoltării sociale. Pericolul social trebuie să fie generat de săvârșirea unei fapte (acțiuni sau infracțiuni) sau să fie de o asemenea gravitate încât pentru combaterea faptei generatoare să fie necesară aplicarea unei pedepse.

De câte feluri este pericolul social

Ca trăsătură a infracțiunii, pericolul social este de două forme: generic (abstract) și concret. Dacă vorbim despre pericol social generic, aprecierea lui are loc pe baza unor date obiective și subiective precum importanța valorii sociale ocrotite, gravitatea vătămării ce i se pot aduce, frecvența faptelor ce pot fi săvârșite, persoana făptuitorului și împrejurările în care pot fi săvârșite astfel de fapte, mai notează sursa citată anterior. Rezultatul evaluării generice se materializează în cuprinderea faptei în legea penală și prevederea pedepsei între anumite limite, necesară pentru a combate această faptă și pentru prevenirea ei pe viitor.

De asemenea, pericolul social concret este acel pericol pe care îl prezintă o faptă concretă săvârșită de către un individ. Acesta este apreciat de către instanța de judecată cu prilejul judecării faptei și se reflectă în sancțiunea penală aplicată.

Vinovăția

Aceasta reflectă aspectul subiectiv al unei infracțiuni și cuprinde atitudinea psihică a autorului față de fapta săvârșită și de urmările acesteia. În Codul penal se menționează că vinovăția există atunci când fapta care prezintă un pericol social este comisă cu intenție sau din culpă.

Vinovăția este rezultatul interacțiunii a doi factori, și anume conștiința și voința. Mai mult decât atât, doctrina penală de dată recentă definește vinovăția ca fiind „atitudinea psihică a persoanei care, săvârșind cu voință neconstrânsă o faptă ce prezinta pericol social, a avut în momentul executării reprezentarea faptei și a urmărilor realmente periculoase ale acesteia sau, deși nu a avut reprezentarea faptei și a urmărilor, a avut posibilitatea reală, subiectivă a acestei reprezentări”.

De câte forme este vinovăția

Vinovăția este de două forme, și anume intenția și culpa, la care se adaugă în cazul unor infracțiuni o formă mixtă, care se numește intenție depășita sau praeterintenție.

Intenția – este principala formă de vinovăție și reprezintă atitudinea psihică a făptuitorului rezultând din prevederea rezultatului faptei acestuia și urmărirea acelui rezultat prin săvârșirea faptei ori numai acceptarea acelui rezultat. Intenția este directă și indirectă.

Cea directă se caracterizează prin prevederea rezultatului faptei și urmărirea acelui rezultat prin săvârșirea faptei și se deduce din observarea împrejurărilor în care a fost săvârșită fapta, voința de a o săvârși, urmărirea rezultatului și motivarea săvârșirii faptei.

În cazul intenției indirecte, deși autorul prevede rezultatul faptei, nu-l urmărește, ci doar acceptă eventualitatea producerii lui. Intenția indirectă se caracterizeaza prin atitudinea indiferentă față de rezultatul periculos din punct de vedere social, posibil dar nu dorit al faptei sale, și acceptarea eventualității producerii lui.

Culpa – ca formă a vinovăției, aceasta consta în atitudinea psihică a făptuitorului care prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce sau nu prevede rezultatul faptei sale, deși putea și trebuia să-l prevadă. Culpa este de două feluri: cu prevedere (ușurință) și fără prevedere (greșeala). Prima se caracterizează prin faptul că făptașul prevede rezultatul faptei sale, rezultat pe care nu-l urmărește, nu-l acceptă și consideră fără temei că acesta nu se va produce. Culpa fără prevedere se caracterizează prin aceea ca făptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să-l prevadă.

Foto:123rf.com

Citește și: Care este diferența dintre PFA și SRL