Care este originea expresiei “cântec de lebedă”. Cine i-a dat semnificația modernă?

Care este originea expresiei “cântec de lebedă”.  Cine i-a dat semnificația modernă?

Căutarea originilor expresiei ne duce la o legendă veche de aproape două mii de ani, potrivit căreia lebedele cântă foarte frumos chiar înainte de a muri.

 

Deşi, practic, acest lucru nu e chiar corect, există un sâmbure de adevăr. O anumită specie de lebădă emite un sunet puternic în ultimele clipe de viaţă, comparat cu cel al unui clarinet, fără însă a avea vreo melodie. Așadar, nu este un cântec foarte frumos, dar cel puţin este adevărat că are loc înaintea morţii.

LEGENDA, MAI FRUMOASĂ DECÂT ADEVĂRUL

Ideea a fost însă adoptată de nenumărați clasici ai literarurii, poeziei și muzcii, din antichitate până spre vremurile noastre, în ciuda observațiilor documentate care auatras atenția că legenda nu are o bază.

Leonardo da Vinci a fost convins de ideea lebedei care cântă, la fel ca și William Shakespeare.

 

Cum a ajuns expresia să fie asociată ideii de ultimă operă sau reprezentaţie a unui artist, există referinţe destul de vagi.

Cea mai notabilă şi explicită pare a fi o colecţie de cântece scrise de Franz Schubert spre finalul vieţii și publicată postum. Agentul său a ales titulatura Cântec de lebădă, potrivit www.todayifoundout.com, citat de Rador. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *