Care este semnificaţia simbolurilor de Paşte

Care este semnificaţia simbolurilor de Paşte

Sărbătoarea Învierii Domnului aduce în casele românilor o mulțime de simboluri, pe lângă preparatele culinare specifice ori obiceiurile din străvechi. Însă care este semnificația simbolurilor de Paște și de ce sunt asociate acestea cu sărbătoarea de Înviere? Iată câteva explicații utile!

Înainte de sărbătoarea mare din calendarul ortodox, Învierea Domnului, deja știm că urmează tradiția vopsitului ouălor sau pregătirea unei rețete cu carne de miel, însă de ce aceste simboluri sunt asociate cu sărbătoarea de Paște?

Cele mai cunoscute simboluri care sunt asociate sărbătorii de Paște

Simbolurile sărbătorii sunt asociate de sute de ani vechime și fac parte din tradițiile și obiceiurile sărbătorii pascale. Sunt transmise din generație în generație, culturi sau popoare diferite, și au aceeași însemnătate puternică an de an. Printre cele mai cunoscute simboluri care sunt în strânsă legătură cu sărbătoarea de Paște amintim:

Ouăle roșii;
Lumina Învierii;
Rețete culinare cu carne de miel, respectiv mielul de Paște;
Rețete de pască;
Rețete de cozonac;
Iepurașul de Paște;
Ramurile de salcie.

Care este semnificaţia simbolurilor de Paşte

Ouăle roșii vopsite

Ouăle roșii sunt simbolul reprezentativ al sărbătorii de Paște în multe părți ale lumii. Este unul dintre obiceiurile ce se păstrează de sute de ani, în Joia Mare, în Săptămâna Patimilor, să se fiarbă ouă și apoi să treacă prin procesul de vopsire.

Ouăle roșii de Paște reprezintă viața, renașterea, momentul unui nou început și amintește de patimile lui Iisus Hristos. Sângele din rănile provocate de răstignirea pe cruce au atins ouăle din apropierea crucii.

Astăzi, ouăle sunt vopsite într-o mulțime de culori, iar asta simbolizează veselia și bucuria primăverii. Ouăle vopsite se ciocnesc în ziua de Paște, când se rostește „Hristos a Înviat” de o primă persoană, dar și „Adevărat a Înviat”, de cealalată persoană. Aceste cuvinte se folosesc ulterior, pentru o perioadă de 40 de zile după sărbătoarea de Paște, drept o formă de salut între oameni.

Simbolul Luminii Sfinte de Paște

Lumina în Noaptea de Înviere este un alt obicei cu o însemnătate puternică în rândul credincioșilor. Simbolul reprezintă un miracol, mai ales că Lumina Sfântă apare ca o minune la Sfântul Mormânt din Ierusalim. Este un simbol care semnifică puterea binelui în fața răului, biruința, credința și puterea de vindecare. Este modul prin care oamenii cred în miracole. Lumina Sfântă se ia de la biserică, în Noaptea de Înviere, și se aduce acasă cu ajutorul unei lumânări, care ulterior se păstrează, după ce flacăra s-a stins.

De pe masa de Paște nu trebuie să lipsească nici lumânările aprinse, deoarece în felul acesta te vei bucura de unul dintre cele mai importante simboluri ale sărbătorii.

Simbolul Iepurașului de Paște

Tradiția Iepurașului de Paște este împrumutată din Occident, de la germani și, potrivit acesteia, pe vremuri, iepurașul era mereu alături de personaje mitologice și zeități ale primăverii.

Iepurașul este asociat cu reînnoirea, fertilitatea, belșugul și este adus în prim plan în sărbătoarea Învierii Domnului ca un personaj îndrăgit și mult așteptat, care aduce ouă și dulciuri copiilor.

Considerată pe vremuri o tradiție păgână, astăzi iepurașul de Paște este una dintre cele mai iubite tradiții pascale.

Rețete culinare cu carne de miel, respectiv mielul de Paște

Mielul este unul dintre cele mai puternice și importante simboluri asociate cu sărbătoarea de Paști. Tradiția spune că mielul reprezintă sacrificial și jertfa, deoarece animalul sacru era sacrificat pe vremuri pentru a aduce în casele oamenilor binecuvântare și protecție.

În tradiția românească, înainte de sărbătoarea Învierii, mielul este sacrificat și ulterior sunt pregătite o mulțime de rețete delicioase, sub diferite forme. Se pregătește drob de miel, specialitatea de pe masa de Paște, miel la cuptor, tocăniță de miel, friptură de miel sau chiar plăcintă cu carne de miel.

Simboluri de Paște – rețeta de pască și cozonac

Pasca și cozonacul sunt deserturile tradiționale care nu lipsesc de pe masa de Paște, mai ales în România. Aluatul pufos se regăsește pe masa de sărbătoare și în diferite culturii, însă sub alte denumiri și pe alocuri câteva ingrediente diferite.

Rețetele dulci, aluatul cu brânză dulce, stafide și arome îmbietoare reprezintă simbolul sărbătorii, deoarece aduc în prim plan bucuria și fericirea împărtășirii cu cei dragi.

Pâinea este și ea un simbol al sărbătorii Pascale, deoarece, potrivit tradiției, semnifică trupul lui Iisus la Împărtășanie, respectiv hrana veșnică.

Pește, alimentul care este asociat cu sărbătoarea de Paște

Peștele este considerat simbolul apei, al înțelepciunii și reprezintă unul dintre cele mai vechi simboluri creștine. Este asociat și cu hrana spirituală, viața și botezul cu apă, iar de sărbătoarea învierii se pregătește într-o mulțime de rețete.

Simbolul sărbătorii de Paște, frunzele de salcie

De Florii, cu puțin timp înainte de Paște, se duc la biserică ramuri de salcie. Această tradiție este veche de sute de ani și simbolizează dreptatea, biruința, supunerea în fața lui Dumnezeu, nemurirea sufletului. Salcia este considerată și pomul vieții, deoarece ea generează rădăcini și un nou arbore.

Intrarea lui Hristos în Ierusalim și pelerinajul pe Pământ Sfânt a fost decorată cu salcie. Se spune că ramurile de salcie poartă binecuvântarea lui Dumnezeu și, imediat după ce acestea se usucă, ele nu trebuie aruncate, ci arse sau îngropate în pământ, pentru a se întoarce în natură.

Pe lângă toate aceste simboluri asociate sărbătorii Paștelui, și florile de primăvară sunt detalii care nu trebuie să lipsească de pe masa de sărbătoare. Ele semnifică renaștere, belușug și aduc primele semne ale primăverii. Printre cele mai comune flori de Paști se numără narcise, zambile, lalele, frezii, iriși, trandafiri sau crini.

Citește și: Câte ouă poţi mânca pe zi

Sursă info: 123rf.com

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *