Care sunt cele mai murdare locuri dintr-o cameră de hotel

Care sunt cele mai murdare locuri dintr-o cameră de hotel

Rezervarea unei camere de hotel pe internet pentru o vacanță ori pentru un city break prezintă multe avantaje. Cele mai multe dintre camerele și apartamentele de hotel arată foarte bine la prima vedere, cu băi curate și strălucitoare, paturi aranjate fără cusur și aşternuturi impecabile.

Însă, realitatea este de multe ori alta decât cea din fotografiile pe care le admirăm pe website-urile de profil, inclusiv în cazul hotelurilor de 5 stele. Și asta pentru că, măcar o dată, ți s-a întâmplat ca atunci când ai ajuns la locul de cazare, să găsești un fir de păr în chiuvetă, o pată dubioasă pe cearșaf ori chiar mai rău, igrasie și gândaci. Pentru ca pe viitor să fi scutit de eventuale probleme ne-am gândit ca în cele ce urmează să-ți spunem care sunt cele mai murdare locuri dintr-o cameră de hotel.

Cu ce bacterii ne putem contamina

Camerele de hotel sunt adeseori mai murdare decât ți-ai putea imagina și asta din cauza bacteriilor, germenilor dăunători, ciupercilor și parazițillor care se găsesc în aceste locuri. O astfel de încăpere este mult mai murdară comparativ cu orice cameră dintr-o casă, o sală de clasă dintr-o şcoală ori cu un loc dintr-un avion, se precizează într-un studiu intitulat „Igiena din hotel este expusă“, citat de Huff Post.

În acest raport se arată că cel mai des întâlniți microbi într-o cameră de hotel sunt streptococii, acele bacterii care provoacă infecţii respiratorii, otită şi chiar meningită. De asemenea, într-o astfel de încăpere pot exista stafilococi, care produc infecţii de piele, boli respiratorii sau toxiinfecţii alimentare. Nu în ultimul rând, bacteriile coliforme sunt la fel de periculoase, regăsindu-se de regulă în materiile fecale. Ai fi surprins să afli că aproximativ 81% dintre suprafețele dintr-o cameră de hotel conțin cel puțin câteva bacterii fecale. Pentru realizarea studiului, microbiologii au prelevat probe de pe 18 suprafețe diferite din nouă camere de hotel din trei state americane. Specialiștii au măsurat cantitatea de bacterii în unităţi formatoare de colonii (UFC) pe centimetru cub. Autorităţile sanitare spun că, în spitale, limita maximă ar trebui să fie de 5 UFC pe centimetru cub, în timp ce în hotelurile analizate, valorile au fost de 12 până la de 100 de ori mai mari.

Cele mai contaminate suprafețe într-o cameră de hotel

Potrivit USA Today, care citează un studiu realizat de Water Filter Guru, o companie expertă în calitatea apei, suprafețele din băile camerelor de hotel sunt mult mai contaminate comparativ cu cele din băile de acasă. Spre exemplu, robinetul de chiuvetă este cel mai contaminat loc dintr-o cameră de hotel, acesta prezentând de aproape 60.000 de ori mai multe bacterii decât un scaun de toaletă. Iată rezultatele acestui test:

Un cap de duș a prezentat de 25.000 de ori mai multe bacterii decât un scaun de toaletă.
Un scaun de toaletă avea de 7 ori mai multe bacterii decât un mâner de duș.
Un robinet de chiuvetă avea de peste 55.000 de ori mai multe bacterii decât un scaun de toaletă.
Un colac de toaletă avea de 4 ori mai multe bacterii decât un robinet de chiuvetă.
Cada avea de 4 ori mai multe bacterii comparativ cu un capac de toaletă.

Ce să faci ca să eviți să te contaminezi

Pentru a evita contaminarea cu bacteriile pe care le-am amintit anterior, dar și cu altele, este indicat ca atunci când iei în primire camera de hotel să te asiguri că în aceasta există marcaje ale dezinfectării, de tipul sigiliilor igienice din hârtie. Chiar și așa, specialiștii microbiologi spun că ar fi și mai bine să dezinfectezi chiar tu, cu alcool sanitar, cele mai folosite suprafețe, cum ar fi robinetele de la chiuvetă şi de la duş, blatul chiuvetei din baie, colacul de toaletă, întrerupătoarele de lumini, telecomenzile de TV și aer condiționat și telefonul.

Toate aceste suprafețe prezintă niveluri ridicate de bacterii aerobe și coliforme. Aceasta ar putea fi urmarea faptului că menajerele nu utilizează dezinfectant pentru toate aceste suprafeţe, iar lavetele și mopurile cu care acestea fac curat sunt pline de microbi. În același timp, medicii recomandă să purtăm întotdeauna papuci în camera de hotel deoarece contactul cu covorul/mocheta, cada, grătarul de la duş şi cu gresia poate favoriza transmiterea unor eczeme.

Cele mai murdare locuri dintr-o cameră de hotel

Într-o cameră de hotel pot să fie o mulțime de obiecte care tind să fie mai puțin curate din cauza igienei inadecvate sau din cauza utilizării lor frecvente. Iată care sunt cele mai murdare locuri dintr-o cameră de hotel.

Telecomanda tv/AC

Se pare că telecomanda tv „găzduiește” cele mai multe bacterii, precum E.coli, MSRA și stafilococi. În esență, acestea pot fi atât de murdare încât este mai bine să nu le atingi deloc din cauza faptului că sunt cele mai puțin dezinfectate. La fel stau lucrurile și în cazul telecomenzii de aer condiționat.

Întrerupătoarele de lumini

Întrerupătoarele de lumini din camerele de hotel pot fi contaminate cu bacterii, inclusiv cu E.coli (Escherichia coli), care se găsește în materiile fecale. De câte ori cineva merge la baie și nu se spală pe mâini cu simț de răspundere, bacteria poate să ajungă foarte ușor pe întrerupător. De aceea, este bine să dezinfectezi întrerupătorul înainte să îl atingi.

Paharele de băut

În orice cameră de hotel există pahare atât în încăpere, cât și în baie. De obicei, acestea sunt doar clătite cu apă de cameriste și lăsate la scurs ori șterse cu un prosop de hârtie. Și, nu, nu se spală cu detergent de vase. Asta deoarece cameristele au mai multe camere de aranjat și totul trebuie făcut rapid, astfel că de multe ori acestea nu acordă suficientă atenţie detaliilor de acest fel.

Cada de baie

Suntem siguri că măcar o dată în viață ai găsit în cada de baie fire de păr care nu îți aparțineau ție sau unei persoane pe care o cunoșteai. În plus, uneori sunt folosite diverse substanțe chimice pentru a curăța cada și nu sunt limpezite în mod corespunzător. De asemenea, adeseori, căzile de baie sunt șterse folosind aceleași mănuși pe care cameristele le-au folosit pentru a curăța toaleta, potrivit site-ului Inc..

Chiuveta de baie

Ai mare grijă înainte să atingi blatul din baie, în special chiuveta. Potrivit unui studiu intitulat Hotel Hygiene Exposed, în unele hoteluri de trei stele, specialiştii au găsit, în urma unor teste, urme de bacterii coc. De aceea, și în acest caz, înainte să folosești chiuveta, dezinfectează suprafețele cu șervețele umede.

Patul

Programul de curățenie al unui hotel prevede ca saltelele, păturile și saltelele să fie schimbate de obicei o dată la trei luni. Însă nu întotdeauna se respectă acest interval, astfel că este posibil ca acestea să fie acolo de când s-a deschis hotelul. De asemenea, pernele s-ar putea să fi fost și ele acolo de mult timp. Înainte să te culci în el, verifică patul şi mai ales salteaua. De asemenea, cel mai bine ar fi să ai propriile aşternuturi şi să nu le foloseşti pe cele de la hotel. Anumiţi gândaci se ascund în pat, în tăblia patului și mai ales în saltea, mai precizează Huff Post.

Pernele decorative

Deși de cele mai multe ori le găsim aranjate frumos pe pat, acestea reprezintă o sursă nebănuită de bacterii. Asta din cauza faptului că foarte mulți dintre clienţi le aruncă pe podea sau în tot felul de locuri din cameră pentru simplul fapt că nu le sunt necesare. Astfel, pernele devin un adevărat paradis pentru bacterii şi este recomandabil să nu le atingem deloc.

Pilota

Deși pare neverosimil, trebuie să știi că pilotele și cuverturile de pat se schimbă doar de patru ori pe an, iar în unele hoteluri acestea nu se schimbă niciodată. Deci, imaginează-ți cât de murdare pot fi acestea.

Fețele de pernă

Fețele de pernă ar trebui schimbate după fiecare oaspete. În mod evident, uleiurile și reziduurile din produsele de îngrijire a pielii și a părului, precum și bacteriile ajung pe fața de pernă. Cu toate acestea, fețele de pernă nu sunt schimbate la fel de des precum cearșaful sau plicul de pilotă.

Draperiile

Draperiile nu sunt deloc ușor de curățat. Este nevoie de un efort însemnat pentru a le da jos, a le înlocui și a le pune din nou. De aceea, stând atârnate acolo multă vreme, acestea se impregnează cu tot felul de germeni și bacterii, ceea ce face ca aerul din cameră să nu mai fie atât de curat.

Telefonul

Telefonul din camera de hotel este unul dintre cele mai murdare și mai pline de germeni obiecte dintr-o cameră de hotel. Dacă, totuși, vrei să-l folosești, îți recomandăm să îl cureți cu șervețele dezinfectante.

Cartela de acces

Înainte de tine, mulți turiști au atins cartela de acces în camera de hotel, ceea ce înseamnă că aceasta ar putea conține o mulțime de bacterii. De aceea, îți recomandăm ca înainte să o folosești să o ștergi cu un șervețel dezinfectant.

Vezi şi ce poți lua și ce e interzis să iei din camera de hotel!

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *