Care sunt sectoarele din București cu cei mai mulți câini maidanezi. Unde nu e bine să te duci deloc singur

Care sunt sectoarele din București cu cei mai mulți câini maidanezi. Unde nu e bine să te duci deloc singur

”Aproape jumătate din câinii capturaţi de pe raza Municipiului Bucureşti provin din Sectoarele 5 şi 6. În perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2023, echipajele ASPA au capturat din sectorul 6 un număr de 509 câini, ceea ce reprezintă 25,6% din numărul total de câini capturaţi şi transportaţi în adăposturile ASPA”, anunţă, joi seară, ASPA.

Instituţia precizează că zonele de unde se capturează cel mai des sunt: Lacul Morii, Cartier ANL Brâncuşi, Drumul Valea Largă, Drumul Osiei, Drumul Ciorogârla, Str. Preciziei, Str. Valea Călmăţuiului, Str. Valea Cascadelor, Bd. Timişoara, Prelungirea Ghencea.

Potrivit ASPA, în aceaşi perioadă, echipajele au ridicat din Sectorul 5 un număr de 428 de câini, ceea ce reprezintă 21,53% din numărul total de câini capturaţi.

Cei mai mulţi provenind din zonele: Drumul Cooperativei (zona Cimitirului Militar Ghencea 3), Drumul Funigeilor, Drumul Ghindari, zona magazinului Dedeman Ghencea, şos. Sălaj (zona Târgului Pucheni), şos. Vârtejului, şos. Bucureşti-Măgurele, str. Ghidigeni, str. Zăbrăuţului, str. Lacul Pasărea, Intrarea Şinei, str. Tiparniţei, str. N.D. Cocea, str. Căruţei.

”Aceste cifre ne indică faptul că aceste zone sunt problematice, iar capturarea nu este suficientă.

În paralel, este necesar ca în aceste zone poliţiştii locali de sector să realizeze acţiuni de identificare şi, după caz, sancţionare a proprietarilor care deţin câini nesterilizaţi şi nemicrocipaţi. De asemenea, verificări ar trebui realizate şi la persoanele care nu au proprietăţile îngrădite corespunzător, iar câinii pot circula liber între spaţiul privat şi cel public”, a mai transmis sursa citată.

Potrivit specialiştilor, o altă soluţie pentru prevenirea abandonului câinilor, este montarea de camere de supraveghere video în zonele de unde se capturează cel mai mult.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *