Care sunt ţările cu cea mai mare speranţă de viaţă în 2024

Care sunt ţările cu cea mai mare speranţă de viaţă în 2024

Cu toții ne dorim să avem o viață sănătoasă, liniștită, fericită și îndelungată. Speranța de viață înregistrează variații semnificative la nivelul întregii lumi, reflectând diversitatea condițiilor socio-economice, sistemelor de sănătate și a stilurilor de viață adoptate în diferite țări.

Cu toate acestea, unele state se evidențiază printr-un nivel de speranță de viață foarte ridicat, ceea ce sugerează atât o bunăstare a sistemului de sănătate, cât și un nivel foarte înalt în ceea ce privește calitatea vieții. În cele ce urmează îți vom prezenta un top al țărilor cu cea mai mare speranță de viață la început de 2024.

Ce este speranța de viață

Durata de viață definește numărul maxim de ani pe care îi poate trăi o persoană. În schimb, speranța de viață este un termen care face referire la numărul mediu de ani pe care un cetățean al unei țări se poate aștepta să îl trăiască, dacă este supus condițiilor actuale de mortalitate pe parcursul întregii vieți. Practic, speranța de viață este durata statistică medie a vieții unei persoane dintr-o populație dată. Spre exemplu, dacă avem doi copii, iar unul dintre ei moare înainte să împlinească vârsta de un an, iar celălalt va trăi până la vârsta de 80 de ani, atunci speranța medie de viață a acestora este de 40 de ani.

În ciuda progreselor făcute în medicină, care au îmbunătățit multe dintre aspectele asistenței medicale, a presupune că durata de viață a oamenilor a crescut dramatic de-a lungul timpului este înșelătoare. În schimb, speranța de viață a crescut simțitor de-a lungul istoriei pentru că tot mai mulți oameni reușesc să trăiască mai mult, apropiindu-se din ce în ce mai mult de durata maximă de viață ca specie.

Cum a evoluat speranța de viață

În 1800, nici o regiune de pe Terra nu avea o speranță de viață mai mare de 40 de ani. La începutul secolului al XX-lea, speranța medie de viață a unui nou-născut era de 32 de ani, însă în deceniile care au urmat, avea să crească semnificativ în întreaga lume, potrivit site-ului Our World in Data.

În 1950, speranța de viață ajungea la 46,5 ani, în timă ce o persoană născută în 1960, primul an în care Organizația Națiunilor Unite (ONU) a început să colecteze date la nivel mondial, se putea aștepta să trăiască în medie 52 de ani și jumătate. Mergând mai departe, în majoritatea statelor occidentale, în urmă cu mai bine de trei decenii, speranța medie de viață ajunsese deja la aproximativ 82 ani pentru o femeie și 74 ani pentru un bărbat. De altfel, în întreaga lume, femeile tind să trăiască mai mult decât bărbații. Ulterior, până în anul 2021, speranța de viață globală se dublase față de 1900, media fiind de puțin peste 71 de ani.

Acum, la început de 2024, câteva țări continuă să se distingă prin nivele remarcabile de speranță de viață. Oamenii din aceste țări trăiesc mult mai mult decât media mondială și fiecare loc are propria sa sursa secretă de vitalitate. Acest lucru reflectă eforturile susținute în îmbunătățirea condițiilor de trai și de asigurare a accesului la servicii medicale de calitate. Țările din diferite regiuni ale lumii înregistrează performanțe notabile în acest domeniu, subliniind diversitatea și complexitatea factorilor care influențează longevitatea populațiilor.

Factori care influențează speranța de viață

Este important de subliniat faptul că diferențele care se înregistrează între valorile speranței de viață de la o țară la alta pot fi influențate de o serie de factori complecși și interconectați, cum ar fi nivelul de dezvoltare economică, accesul la serviciile de îngrijire medicală, educația, stilul de viață sau aspecte culturale.

În același timp, reducerea semnificativă a mortalității infantile a jucat un rol important în creșterea constantă a speranței de viață la nivel global. De asemenea, trebuie subliniat faptul că speranța de viață a crescut la toate categoriile de vârstă. Cele mai recente date statistice arată că sugarii, copiii, adulții și persoanele în vârstă sunt cu toții mai puțin probabil să moară decât în ​​trecut, speranța de viață crescând la toate categoriile de vârstă. Această îmbunătățire rezultă din progresele realizate în medicină, în serviciile medicale publice, precum și în standardele de viață. Odată cu aceasta, multe predicții privind „limita” speranței de viață au fost încălcate.

Top 5 al țărilor cu cea mai mare speranță de viață

Creșterea speranței de viață la nivel global poate fi atribuită progreselor tehnologice din domeniul medicinei, precum și unui nivel de trai mai bun și a unei creșteri a disponibilității asistenței medicale. De asemenea, această tendință pozitivă a fost influențată și de alți factori, cum ar fi o alimentație echilibrată, care implică rate scăzute de obezitate, programe de vaccinare pentru copii, introducerea asigurărilor de sănătate și chiar bunăstarea colectivă. Iată în continuare cum se prezintă top 10 al țărilor cu cea mai mare speranță de viață în 2024, potrivit site-ului Data Base.Earth:

Monaco – 87,1365 ani

Principatul Monaco, care este supranumit și tărâmul miliardarilor, este țara cu cea mai mare speranță de viață din lume, având la început de 2024 o medie de 87,1365 ani. Vorbim despre o creștere de 0,14% comparativ cu anul precedent, atunci când speranța medie de viață a fost de 87,0143 ani. Specialiștii estimează că speranța medie de viață din Monaco va crește în următorii ani până la 95,7552 ani în anul 2100, ceea ce va reprezenta o majorare a speranței medii de viață pentru persoanele care trăiesc în Principat cu 9,89% față de standardul actual. Speranța de viață în rândul femeilor monegasce este de 89,11 ani, iar la bărbați de 87,14 ani.

Hong Kong – 85,9639 ani

Speranța medie de viață actuală în Hong Kong este de 85,9639 ani, ceea ce se traduce printr-o creștere de 0,16% față de 2023 (85,8278 ani). În viitor, se preconizează că speranța medie de viață pentru această țară va crește la 95,373 de ani până în 2100, cu 10,95% peste standardul actual. Speranța de viață al femeilor din Hong Kong este acum de 88,79 ani, în timp ce la bărbați vorbim despre o speranță medie de viață de 83,13 ani.

Macao – 85,6467 ani

În prezent, speranța medie de viață pentru Regiunea Administrativă a Republicii Populare Chineze este de 85,6467 ani, cu 0,16% mai mult decât anul trecut (85,5118 ani). Specialiștii estimează că, până în anul 2100, speranța medie de viață în Macao va crește la 95,2234 ani. În acest caz vorbim despre o creștere totală cu 11,18% față de nivelul actual. Femeile din Macao au o speranță medie de viață de 88,24 ani, iar bărbații 83,02 ani.

Japonia – 85,0816 ani

Multă vreme lider mondial la acest capitol, Japonia ocupă la început de 2024 doar locul 4,, cu o speranță medie de viață de 85,0816 ani, cu 0,16% mai mult comparativ cu 2023, când speranța medie de viață a fost de 84,9466 ani. Pentru viitor, experții preconizează că populația acestei țări va ajunge la o speranță de viață de 94,1744 ani până în 2100, cu 10,69% peste standardul actual. Pe sexe, speranța de viață este de 88,10 ani la femei și 82,05 la bărbați.

Liechtenstein – 84,9187 ani

Cea de-a doua țară europeană prezentă în acest top este micuțul principat, unde speranța medie actuală de viață este de 84,9187 ani. În acest caz este vorba despre o majorare de 0,17% față de 2023, când speranța de viață a fost de 84,7743 ani. Până în anul 2100 se preconizează că speranța medie de viață din Liechtenstein va ajunge la 94,0884 ani, o creștere cu 10,8% față de nivelul actual.

Ce speranță de viață are România?

Top 10 al țărilor cu cea mai mare speranță de viață din lume este completat, în ordine, de Elveția (84,5155 ani), Singapore (84,3938 ani), Vatican ( 84,3507 ani), Italia (84,3472 ani) și Coreea de Sud (84,2569 ani). La polul opus, țara cu cea mai mică speranță medie de viață din lume este Nigeria, cu 54,1067 ani (+0,44% față de 2023). În același timp, regiunea geografică cu cea mai mare speranță de viață este în prezent America de Nord, cu o medie de 80,2268 ani. Pe locurile următoare se află Europa, cu o speranță medie de viață de 79,9951 ani, și Oceania, cu o speranță medie de viață de 79,4508 ani.

În ceea ce ne privește, România ocupă locul 94, cu o speranță medie actuală de viață de 77,3251 ani, cu 2,91% mai mult față de anul trecut (75,1383 ani). Se estimează că speranța medie de viață a țării noastre va continua trendul ascendent și va ajunge în 2100 la 88,1361 ani, ceea ce reprezintă o majorare cu 13,98% față de 2024. Speranța de viață în rândul femeilor din România este de 80,86 ani și de 73,77 ani în rândul bărbaților.

Foto: Shutterstock.com

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *