Casa Albă confirmă că SUA vor trimite Ucrainei muniții cu dispersie. „Nu căutăm să începem al treilea război mondial”

Casa Albă confirmă că SUA vor trimite Ucrainei muniții cu dispersie. „Nu căutăm să începem al treilea război mondial”

Consilierul pe probleme de securitate națională de la Casa Albă, Jake Sullivan, a declarat vineri, 7 iulie, că președintele Joe Biden și consilierii săi au luat o “decizie unanimă” de a trimite Ucrainei muniții cu dispersie, relatează Sky News, The Guardian și Al Jazeera.

Potrivit lui Sullivan, Kievul a dat asigurări cu privire la modul în care va folosi munițiile. Acesta a precizat, într-un briefing de presă susținut la Casa Albă, că “Rusia le-a folosit pe scară largă încă de la începutul războiului”.

“Ucraina a solicitat muniții cu dispersie pentru a se apăra împotriva agresiunii rusești. Concluzia este următoarea: recunoaștem că munițiile cu dispersie reprezintă un risc, dar există, de asemenea, un risc dacă rușii cuceresc mai mult teritoriu”, a spus Sullivan.

Casa Albă: Nu încurajăm atacurile pe teritoriul Rusiei

Jake Sullivan a reiterat că SUA nu sprijină atacurile asupra teritoriului Rusiei lansate din Ucraina.

El a precizat că SUA vor face tot ce pot pentru a ajuta Ucraina să își recupereze teritoriul, dar că Washingtonul nu tolerează ca să se meargă mai departe în ceea ce privește escaladarea războiului.

Sullivan a adăugat: “Nu căutăm să începem al treilea război mondial”.

Este “intolerabil” ca Ucraina să fie lăsată să rămână fără artilerie

Jake Sullivan a apărat trimiterea de muniții cu dispersie în Ucraina, spunând că va fi livrată o versiune care are o “rată de ratare” redusă, ceea ce înseamnă că numărul bombelor mici care nu reușesc să explodeze este mai mic.

Proiectilele neexplodate, care adesea acoperă câmpurile de luptă și zonele civile populate, provoacă decese neintenționate.

“Recunoaștem că munițiile cu dispersie creează un risc de vătămare a civililor din cauza proiectilelor neexplodate”, a declarat consilierul pentru securitate națională.

“Acesta este motivul pentru care am amânat decizia cât de mult am putut”, a precizat el.

“Dar există, de asemenea, un risc masiv de vătămare a civililor dacă trupele și tancurile rusești străpung pozițiile ucrainene și cuceresc mai mult teritoriu ucrainean și subjugă mai mulți civili ucraineni, deoarece Ucraina nu are suficientă artilerie”, a mai spus Sullivan.

“Acest lucru este intolerabil pentru noi”, a punctat oficialul de la Casa Albă. “Nu vom lăsa Ucraina fără apărare”, a punctat Sullivan.

Statele Unite erau așteptate să anunțe vineri că vor trimite Ucrainei muniții cu dispersie, interzise pe scară largă, ca parte a unui pachet de securitate de 800 de milioane de dolari, o măsură despre care Ucraina a spus că ar avea un “impact psiho-emoțional extraordinar” asupra forțelor ruse de ocupație.

Munițiile cu dispersie (sau bombele cu fragmentație) sunt interzise de peste 100 de țări. De obicei, acestea eliberează un număr mare de bombe mai mici care pot ucide fără discriminare pe o suprafață mare, iar cele care nu explodează reprezintă un pericol timp de zeci de ani după încheierea unui conflict.

Grupurile pentru drepturile omului se opun deciziei Washingtonului, dar munițiile ar putea da un nou impuls contraofensivei ucrainene de recucerire a teritoriului ocupat de forțele ruse după ce acestea au invadat Ucraina în februarie 2022.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *