Cătălin Bordea, primele declarații despre relația cu Olga Bacari, după ce s-a spus că are o nouă iubită: „Îmi aduce multă liniște”

Cătălin Bordea, primele declarații despre relația cu Olga Bacari, după ce s-a spus că are o nouă iubită: „Îmi aduce multă liniște”

Cătălin Bordea a făcut primele declarații după ce s-a speculat că are o nouă iubită. Juratul de la „iUmor” a divorțat în vara anului trecut de Livia, iar fosta lui soție are acum o relație cu Spike.

În vara anului 2023, Cătălin Bordea și Livia au divorțat după 11 ani de relație. Povestea lor de dragoste a ajuns la final în mod neașteptat, iar comediantul a susținut că fosta lui parteneră l-a înșelat cu Spike, artistul care îi era bun prieten și care i-a fost și cavaler de onoare la nuntă.

Comediantul își revine cu greu după despărțire, însă face tot posibilul să treacă peste dezamăgirea suferită. Cătălin Bordea merge la psiholog și face terapie pentru a scăpa de traumele trecutului. De asemenea, el nu s-a ferit niciodată să își arate suferința și să recunoască faptul că a iubit-o enorm pe Livia.

După ce actele de divorț au fost semnate, Livia a început să se afișeze tot mai des cu Spike și și-au asumat relația. Și Cătălin Bordea a fost surprins în compania altor domnișoare în această perioadă, însă a declarat tot timpul că este singur.

De data aceasta, cancan.ro a scris că Bordea ar avea o relație cu Olga Bacari, una dintre hairstylistele renumite printre vedete. Aceeași sursă spunea că cei doi ar trăi o poveste de dragoste discretă și că ar fi petrecut Revelionul împreună, la clubul de comedie al lui Bordea, de pe Calea Victoriei.

„Nu sunt nici măcar aproape de gândul de a-mi reface viața sentimentală”

După speculațiile că ar forma un cuplu, Cătălin Bordea a negat că Olga Bacari ar fi iubita lui. Mai mult, juratul de la „iUmor” a precizat că nu se gândește sub nicio formă momentan să își refacă viață. Cât despre Olga, comediantul susține că îi este doar o foarte bună prietenă.

„Pe Olga o știu de foarte mult timp. Îmi este o prietenă foarte bună. Nu sunt nici măcar aproape de gândul de a-mi reface viața sentimentală. Nu îmi fac planuri în legătură cu asta și mă axez doar pe viața profesională și pe autodezvoltare. Când voi fi cu cineva, poate voi anunța public pentru că am văzut că se poartă”, a declarat Cătălin Bordea pentru Antena Stars, potrivit spynews.ro.

Cătălin Bordea

Cătălin Bordea

„Olga este o femeie absolut minunată și orice bărbat ar fi norocos să fie într-o relație cu ea”

Cătălin Bordea a vorbit și pentru cancan.ro despre Olga și a avut numai cuvinte de laudă la adresa brunetei. Comediantul spune că prietena lui îi aduce foarte multă liniște în aceste momente grele din viața sa.

„Pe Olga o cunosc de foarte mult timp. O cunosc de vreo 13 ani. Este o femeie absolut minunată și orice bărbat ar fi norocos să fie într-o relație cu ea. Îmi este o prietenă foarte bună și îmi aduce multă liniște în perioada asta.

Nu mai cred însă în relații de pansament. Nu pot să chinui un om cât timp eu încă mă refac. Nu are cum să nu îți placă Olga, e realizată, e muncitoare, e amuzantă și foarte frumoasă. Dar este pentru un bărbat care își dorește o relație și e echilibrat sufletește”.

Și a continuat: „Dar nu mă gândesc la nici o relație cu nimeni. Când voi fi pregătit pentru asta nu știu. Momentan mă axez doar pe viața profesională. Nu mă bag într-o relație având în vedere că am fost scos din una destul de recent. E nedrept. Eu mai am mult până să mă iubesc pe mine. Voi fi într-o relație doar pentru că sunt singur nu ca mă simt singur”.

Cătălin Bordea, mesaj pentru Spike și Livia

Recent, Livia și Spike au postat prima fotografie împreună pe rețelele de socializare, unde cântărețul a primit multe mesaje de critică. Cătălin Bordea a avut de transmis un mesaj pentru fosta lui soție și actualul ei iubit, cel care i-a fost chiar prieten.

„Chiar le doresc să rămână împreună, ca să nu mai deranjeze și alți oameni. Până la adânci bătrânețe.

De aici înainte, dacă vrei să fii prietenul meu, trebuie să semnezi un contract. Măcar dacă-mi fac ceva, să primesc și eu niște despăgubiri, ceva în schimb. Nu se poate așa, fără nicio obligație. Și eu semnez, nu doar ei. Clar că nici nu o să le facem cunoștință cu soțiile sau iubitele. Poate după ani de zile. Ele cu ele, noi cu noi”, a spus comediantul pentru sursa mai sus-menționată.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *