Cătălin Dobrescu, noi detalii despre divorțul de Oana Radu: „Sunt un bărbat în toate mințile și nu am să o defăimez pe fosta mea soție”

Cătălin Dobrescu, noi detalii despre divorțul de Oana Radu: „Sunt un bărbat în toate mințile și nu am să o defăimez pe fosta mea soție”

Cătălin Dobrescu a dezvăluit noi detalii despre divorțul de Oana Radu. Fostul soț al artistei s-a mutat în Craiova și nu este încă pregătit să înceapă o nouă relație.

După 3 ani de căsnicie, Oana Radu și Cătălin Dobrescu au decis să o ia pe drumuri diferite, iar decizia lor a luat prin surprindere pe toată lumea. Cântăreața anunța că amândoi au caractere extrem de puternice și nu se mai înțeleg, astfel că singura soluție a fost despărțirea.

„Mă consider un bărbat în toate mințile și nu am să o defăimez pe fosta mea soție”

Deși nu mai formează un cuplu, cei doi au decis să păstreze o relație civilizată. Cătălin Dobrescu a făcut câteva dezvăluiri în emisiunea lui Dan Capatos de la Antena Stars, unde a declarat că niciodată nu va vorbi urât despre Oana Radu și că îi va fi alături dacă ea va avea nevoie de el.

„Dacă am divorțat, spun doar atât. Am divorțat că am considerat noi că nu ne înțelegem, iar dacă a fost vina mea sau dacă a fost vina ei niciodată nu am să spun la televizor, pentru că eu mă consider un bărbat în toate mințile și nu am să o defăimez pe fosta mea soție vreodată sau ea pe mine. Dacă are nevoie de ajutorul meu, o să o ajut în continuare. Ea are viața ei, eu am viața mea”, a mărturisit Cătălin Dobrescu, pentru Xtra Night Show, potrivit spynews.ro.

„La noi relații nu sunt dispus, pentru că mental nu sunt 100% bine”

Mai mult, fostul soț al Oanei Radu a mărturisit că momentan nu este pregătit să își refacă viață. Cătălin Dobrescu s-a mutat în Craiova și și-a reluat activitatea ca antrenor de fitness.

„La noi relații nu sunt dispus, pentru că mental nu sunt 100% bine și consider că aș sări din lac în puț. Momentan nu am timp deloc. Locuiesc singur aici, la Craiova”, a adăugat antrenorul de fitness.

Oana Radu și soțul ei, Cătălin

De ce Oana Radu și Cătălin Dobrescu s-au despărțit

Pe 19 noiembrie 2023 s-a aflat că Oana Radu și Cătălin Dobrescu s-au despărțit. Într-un mesaj postat pe Instagram, la secțiunea Instastory, artista a anunțat că ea și soțul s-au separat și că trece printr-o perioadă dificilă.

„Eu și soțul meu ne-am separat! E un subiect foarte sensibil! Sunt într-o perioadă foarte grea a vieții mele, aș putea să spun cea mai grea a vieții mele de până acum.

Treaba asta m-a cam dărâmat și cel mai tare m-a dărâmat faptul că nu s-a destrămat dintr-un motiv anume. Nu a existat un motiv anume, pur și simplu, noi doi suntem atât de la fel, încât ne respingem. Asta e tot ce pot să spun!

Semănăm foarte tare și cred că ne-a făcut rău chestia asta. Și faptul că am stat foarte mult împreună, pentru că noi ne-am petrecut practic din prima zi toată viața împreună. Cumva când ai aceeași persoană și la muncă, și acasă, cred că asta dăunează relației”, a mărturisit vedeta în podcast-ul „Vorba lu’ Jorge”.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *