Căţeluşă salvată de pompieri dintr-o fântână adâncă, după 12 ore de captivitate, la Giurgiu – Povestea emoționantă

Căţeluşă salvată de pompieri dintr-o fântână adâncă, după 12 ore de captivitate, la Giurgiu – Povestea emoționantă

“ISU Giurgiu a fost solicitat duminică să intervină pe un câmp din localitatea Stăneşti după ce o căţeluşă dispăruse de sâmbătă seara de acasă, iar stăpânul care a căutat-o toată noaptea şi în dimineaţa zilei de duminică a auzit-o lătrând dintr-o fântână dezafectată, foarte adâncă şi a cerut sprijinul autorităţilor”, a declarat duminică, pentru AGERPRES, purtătoarea de cuvânt a ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu.

Pompierii au constatat că animalul căzuse într-o fântână adâncă de 12 metri, în care nu putea pătrunde un om. Căţeluşa fiind dresată, salvatorii au dat drumul în fântână, în mod controlat, unei corzi la capătul căreia au făcut un nod special. La îndemnurile şi încurajările stăpânului şi prin priceperea salvatorilor, animalul s-a agăţat de coardă şi a fost scos la suprafaţă.

Căţeluşa, cu o greutate de aproximativ 20 de kilograme, a fost scoasă din fântână după aproximativ o jumătate de oră de la începerea intervenţiei, iar revederea cu stăpânul a fost emoţionantă.

Acesta le-a spus salvatorilor că are două căţeluşe din aceeaşi rasă, dar foarte diferite ca temperament.

Kyra este independentă şi năzdrăvană, iar atunci când iese la plimbare îi place să alerge şi să se bucure de tot ce o înconjoară, iar de această dată s-a rătăcit şi a căzut în fântâna dezafectată. Stăpânul ei a mărturisit că, după acest incident, o va ţine mult mai aproape de el de acum înainte pentru a evita astfel de situaţii neplăcute. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *