Cazul Adrian Kreiner. Unul din ucigași, șocat când a aflat că victima a murit: “Doar i-am dat somn”. Criminalului îi era frică de Dumnezeu, nu de poliție

Cazul Adrian Kreiner. Unul din ucigași, șocat când a aflat că victima a murit: “Doar i-am dat somn”. Criminalului îi era frică de Dumnezeu, nu de poliție

Jaful urmat de moartea victimei a avut loc pe 6 noiembrie, în jurul orelor 2 dimineața. Pe 7 noiembrie, seara, suspecții deja petreceau într-un restaurant din Sibiu fără să știe că victima lor, omul de afaceri Adrian Kreiner, murise la spital.

Vestea i-a fost dată telefonic unuia dintre criminali de către o persoană rămasă neidentificată. În momentul în care a primit informația, bărbatul ar fi strigat ”Gata, s-a terminat” și a cerut unuia dintre cei prezenți să-l ajute să plece din țară cât mai repede. 

Ucigașul milionarului Adrian Kreiner rupe tăcerea: cine a plănuit crima

Le-a sugerat și complicilor săi să facă același lucru.În cauză sunt cinci persoane urmărite penal, dintre care trei sunt considerați criminalii care au pătruns în vila afaceristului, iar alți doi au calitatea de complici, potrivit unor surse judiciare.

Unul dintre aceștia din urmă a mărturisit anchetatorilor că atunci când s-a aflat că Adrian Kreiner a murit la spital, liderul tâlharilor a fost surprins și nu-și putea explica cum de s-a ajuns la așa ceva. Chiar le-a făcut o demonstrație celorlalți arătând la ce manevră de imobilizare a apelat pentru a calma victima care se opunea cu forță. 

”Se întreba cum de s-a întâmplat acest lucru (moartea victimei), întrucât el l-a lăsat bine, fiind conștient. A și arătat cum a strâns victima de gât, prinzând-o cu gâtul între braț și trunchi, afirmând că doar a încercat „să îi dea somn” pentru că victima opunea rezistență”, este mărturia unuia dintre complici, potrivit referatului de arestare.

Crima de la Sibiu: Cum a fost atacat, de fapt, Adrian Kreiner. Detalii șocante din rechizitoriul anchetatorilor: ce a văzut fiica afaceristului

Bărbatul suspectat că a fost cel care a avut contribuția cea mai mare la decesul omului de afaceri nu se temea neapărat de faptul că va ajunge la închisoare. Fiind foarte credincios se temea de pedeapsa ”în fața lui Dumnezeu, întrucât fapta aceasta nu se poate ierta”, au mărturisit complicii săi.

Crima din Sibiu. Declarația șocantă a unuia dintre ucigașii lui Adrian Kreiner: un apropiat al afaceristului le-a arătat cum să intre în vilă

În același timp erau convinși că au lucrat ca la carte, poliția neavând cum să-i prindă decât dacă ”vor fi dați în primire” de cineva. Au fugit din țară cu mașina prin vama Nădlac, conduși fiind de un complice care a revenit în România imediat după ce și-a lăsat amicii în Budapesta. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *