CCR discută astăzi sesizarea ÎCCJ privind constituționalitatea Legii fugarilor. Ce prevede legea

CCR discută astăzi sesizarea ÎCCJ privind constituționalitatea Legii fugarilor. Ce prevede legea

Curtea Constituţională discută astăzi, 13 martie, sesizarea depusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe „Legea fugarilor”, sesizare amânată deja de două ori.

CCR este așteptată să ia o decizie cu privire la Legea fugarilor inițiată de ministrul justiției, Alina Gorghiu. Legea prin care au fost propuse pedepse mai dure dacă o persoană condamnată definitiv la închisoare nu se predă în 7 zile a fost atacată pe 5 decembrie 2023 la CCR pe motiv că se încalcă dreptul la un proces echitabil. Primul termen a fost fixat pe 31 ianuarie 2024, dar s-a amânat mai întâi pentru 21 februarie, apoi pentru 13 martie.

Autorităţile nu au reuşit să aducă mai mulți fugari celebri, condamnați definitiv la închisoare cu executare, precum Ionel Arsene (Italia), Alina Bica (Italia), Mario Iorgulescu (Italia), Dragoș Săvulescu (Italia), Daniel Dragomir (Italia), Paul de România (Franța), Sebastian Ghiță (Serbia) și Sorin Oprescu (Grecia). Cel mai recent nume sonor pe lista fugarilor este Cătălin Cherecheş (Germania), al cărui termen de predare în România este incert în acest moment.

Ce prevede Legea fugarilor

Alina Gorghiu, în calitate de inițiator al „Legii fugarilor”, a explicat pe 9 octombrie 2023 că persoanele care se vor mai sustrage de la executarea condamnărilor vor primi o altă pedeapsă, cuprinsă între 6 luni şi 3 ani. Ea a precizat că dacă un condamnat definitiv la închisoare cu executare nu se predă în șapte zile, atunci va fi acuzat și de evadare.

Potrivit noii legi, dacă „în 7 zile după ce ai fost condamnat definitiv la pedeapsa închisorii cu executare nu te prezinţi pentru a putea fi încarcerat, vei avea o pedeapsă de până la 3 ani, suplimentar, pentru această variantă nouă de reglementare a infracțiunii de evadare”.

Legea fugarilor a fost adoptată pe 29 noiembrie de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, și a fost trimisă la promulgare la președintele Klaus Iohannis, dar apoi a fost atacată de Înalta Curte la CCR.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *