Ce a pățit Teo Trandafir la emisiune cu unul dintre invitații ei: „Pentru mine a fost o experiență cumva năucitoare”

Ce a pățit Teo Trandafir la emisiune cu unul dintre invitații ei: „Pentru mine a fost o experiență cumva năucitoare”

Teo Trandafir, prezentatoarea emisiunii „Teo Show”, difuzată luni și marți, de la ora 23:00, la Kanal D, a fost invitată în emisiunea „Dimineața pe doi cu Greeg și Cernat”, matinalul difuzat simultan la Radio Impuls și Kanal D2.

Ea le-a povestit prezentatorilor Greeg și Cosmin Cernat un moment inedit din emisiunea „Teo Show” care va fi difuzată în această seară, de la ora 23.00, la Kanal D. „Tu te aștepți la ceva și se întâmplă cu totul altă treabă…

Teo Trandafir: „A început să plângă el și nu s-a oprit pentru că emoțiile l-au pus la podea”

Vine, de exemplu, Georgiana Lobonț care aflase întâmplător că este însărcinată, fericită nevoie mare (…) Avusese niște probleme de sănătate la una dintre cele două sarcini precedente. Se trezește în această situație de grație și vine să îmi povestească, doar că a început să plângă el; și nu s-a oprit pentru că emoțiile l-au pus la podea. Pentru mine a fost o experiență cumva năucitoare, pentru că voiam să îl întreb lucruri… “, a declarat Teo Trandafir.

Relaxată și plină de vervă, prezentatoarea emisiunii „Teo Show”, de la Kanal D, a rememorat și primele ei experiențe ca om de radio, dar și ca realizator de matinal timp de zece ani. Teo Trandafir a mărturisit că a avut o singură “neplăcere” în ceea ce o privește: nu îi place vocea s. De aceea, ea spune că a fost “singurul prezentator de radio de performanță din România care a făcut program fără cască”.

Pionier în realizarea unei emisiuni radio-televizate încă din 1994, pentru Teo Trandafir radioul reprezintă “o continuă mișcare intelectuală” și marea ei dragoste. „Eu am doar o formație de om de radio. La televizor am ajuns complet întâmplător pentru că am fost nevoită.

Matinalul nostru de atunci mergea foarte prost și m-au chemat într-o vineri ca să îmi spună că de luni eu preiau matinalul, eu neștiind să-l fac. Luni dimineață a fost înfiorător pentru că nu înțelegeam ritmul, nu pricepeam mai nimic, eram și pe jumătate adormită, dar am învățat atunci un lucru care nu m-a mai părăsit, și anume să râd.(…)

Râdeam patru ore în fiecare zi, ieșeam extenuați de acolo nu neapărat pentru efortul pe care îl depuneam, ci pentru faptul că râdeam non-stop”, a rememorat vedeta Kanal D perioada acelor vremuri.

Emisiunea lui Teo Trandafir, mutată din weekend în cursul săptămânii

Începând de ieri, 17 iulie, emisiunea „Teo Show” a început să fie difuzată în fiecare luni si marti, de la ora 23:00, la Kanal D. Cu o echipă dedicată și entuziastă, la cârma acesteia fiind inegalabila Teo Trandafir, „Teo Show” aduce în prim-plan subiecte dintre cele mai interesante pentru publicul larg.

A treia schimbare pentru Teo Trandafir

În vara anului trecut, emisiunea de la Kanal D a avut parte de o altă schimbare, după ce până atunci fusese difuzată în cursul săptămânii, începând cu ora 15.00. Astfel că, din 27 august 2022, Teo și-a dat dat întâlnire cu publicul în fiecare sâmbătă şi duminică, de la ora 10:00, cu emisiunea „Teo Show”, cu o nouă formulă de conţinut, o combinaţie puternică de informaţie utilă, comentariu pertinent, interviuri relevante cu personalităţi din diverse domenii de activitate, precum şi o doză importantă de entertainment.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *