Ce a spune Mark Rutte despre Klaus Iohannis, contracandidatul său la șefia NATO

Ce a spune Mark Rutte despre Klaus Iohannis, contracandidatul său la șefia NATO

Premierul olandez Mark Rutte l-a lăudat pe președintele Klaus Iohannis, intrat oficial în competiție pentru funcția de secretar general al NATO, într-o declarație de presă la Bruxelles, la reuniunea Consiliului European, citat de Digi24.

Rutte a fost întrebat de o jurnalistă din țara lui cum va fi să stea la masă cu președintele Iohannis, „care se crede un șef NATO mai bun decât dumneavoastră”.

„Nu știu cât de departe stați unul de celălalt la masă, dar cât de comod va fi? Ați încercat să-i faceți semne cu piciorul pe sub masă sau e prea departe?”, l-a întrebat jurnalista pe Mark Rutte.

În replică, premierul olandez a zâmbit și a spus despre Iohannis că este „un om minunat”.

„Cu siguranță nu o să fac asta, pentru că este un om minunat. Este președinte al României de 10 ani și am lucrat bine aproape mereu. Este un lider credibil pentru țara lui. Cât despre NATO, așa cum știți, nu zic nimic”, a spus Mark Rutte.

Întrebat dacă crede că este un lider credibil și pentru NATO, Rutte a insitat că nu va declara nimic despre NATO.

Iohannis spune că „decalogul” său pentru șefia NATO a fost „foarte bine” primit

Președintele Klaus Iohannis a declarat joi, într-o conferință de presă de la Bruxelles, că „decalogul” său privind viziunea pentru viitorul NATO a fost „foarte bine primit” de către statele aliate, fără a da însă detalii.

„Decalogul a fost foarte bine primit. Cred că nu este niciun secret că am avut discuții bilaterale cu aliații și mulți consideră că am venit exact cu temele care sunt foarte importante. Sigur, în discuțiile bilaterale au avut și întrebări legate de alte teme. Până acum am avut discuții foarte bune”, a declarat Iohannis.

Iohannis a evitat însă să răspundă ce state l-ar susține pentru funcția de secretar general al NATO, spunând că aceste poziții vor fi exprimate de țările respective.

„În aceste chestiuni nu se prea fac declarații decât în formatul NATO. Dar pot să vă spun că sunt discuții foarte bune, iar cu premierul Rutte ne întâlnim la fiecare Consiliu și summit și discutăm. Avem o relație absolut normală, niciunul dintre noi nu dorește ca prin această competiție să se strice proiecte sau relații care au fost construite în ani. Dimpotrivă”, a spus Iohannis.

Klaus Iohannis şi-a anunţat la 12 martie candidatura pentru șefia NATO într-o conferinţă de presă la Bucureşti. Mark Rutte este considerat favorit pentru postul de secretar general al NATO.

Statele Unite, Marea Britanie, Franța și Germania s-au pronunțat public în favoarea nominalizării lui Rutte la șefia NATO, iar oficialii de la Washington l-au lăudat pe cel mai longeviv premier olandez ca fiind „excelent” pentru această funcție.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *