Ce au decis judecătorii în cazul administratorului unei biserici penticostale care a abuzat sexual două fetițe și le-a pus să jure cu mâna pe Biblie că nu vor spune nimănui

Ce au decis judecătorii în cazul administratorului unei biserici penticostale care a abuzat sexual două fetițe și le-a pus să jure cu mâna pe Biblie că nu vor spune nimănui

Găsit vinovat de agesiune sexuală în formă continuată, bărbatul în vârstă de 70 de ani a fost condamnat miercuri, 13 septembrie, de Judecătoria Bârlad la 8 ani și 6 luni închisoare. El a fost obligat să achite 20.000 de lei daune morale. Sentința nu este definitivă.

Potrivit soluției publicate pe portalul instanței, timp de  cinci ani după executarea pedepsei, bărbatul nu are voie să se apropie „la o distanță mai mică de 20 de metri de locuinţa, şcoala, locul de muncă, sau alte locuri unde victimele vor desfăşura activităţi sociale”. În prezent, el se află sub control judiciar.

Cazul, despre care Libertatea a scris, s-a petrecut într-un sat din județul Vaslui și a fost descoperit de autorități în vara anului trecut. Cele două victime sunt surori și aveau 7, respectiv 12 ani la momentul agresiunilor sexuale. Abuzurile, care s-au întins pe parcursul mai multor luni, aveau loc atât în locuința agresorului cât și într-o cameră a lăcașului de cult.

Cele două fetițe erau puse să jure cu mâna pe Biblie că nu vor povesti nimănui ce se întâmplă.

”Dacă nu respecți jurământul, vei muri!”, așa erau amenințate cele două copile care ajungeau în casa agresorului după ce acesta le cerea părinților să le dea voie să-i facă mici cumpărături sau să îl ajute cu treburile prin curte.

Cea mai mică dintre victime era atât de îngrozită să nu încalce jurământul, încât într-o zi a întrebat-o pe învățătoare: ”Doamna, dacă jur pe Biblie se întâmplă ceva?”. Nu a avut curajul să îi povestească despre coșmarul pe care îl trăia.

Totul a ieșit la iveală abia după ce sora mai mare l-a prins în flagrant pe septuagenar în timp ce o agresa pe fetița de 9 ani. Atunci și-a făcut curaj și a povestit mamei.

A recunoscut, apoi s-a răzgândit

La audieri, inițial, bărbatul a recunoscut faptele dar numai în cazul victimei de 9 ani. El a povestit cu lux de amănunte cum se petreceau agresiunile sexuale. A motivat că fetița ar fi fost de acord. Ulterior și-a retractat declarațiile însă a picat testarea poligraf.

Sentința pronunțată miercuri de Judecătoria Bârlad poate fi contestată în termen de 10 zile.

Oficialii Bisericii Penticostale au anunțat că față de bărbatul de 70 de ani „s-a luat măsura de punere sub disciplina bisericii, până la clarificarea sau pronunţarea organelor abilitate. Nu se mai ocupă de îngrijirea bisericii şi, de asemenea, nu mai are dreptul de a participa la actele cult”.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *