Ce au descoperit salvatorii, la 3 săptămâni după tragedia de la Natisone. În continuare, trupul lui Cristian este de negăsit

Ce au descoperit salvatorii, la 3 săptămâni după tragedia de la Natisone. În continuare, trupul lui Cristian este de negăsit

Salvatorii italieni au descoperit noi lucruri ale victimelor tragediei de la Naticone. Din păcate, în continuare, trupul lui Cristian Molnar (25 de ani) încă este de negăsit.

Trei săptămâni de la tragedia de la Natisone, de când Patrizia, Bianca și Cristian au fost luați de ape, în Italia. Trupul tânărului, de negăsit

Au trecut mai bine de 3 săptămâni de când trei tineri români, Patrizia, Bianca și Cristian, au fost luați de apele râului Naticone din Italia. În continuare, trupul bărbatului este căutat de salvatori.

Pe 8 iunie, la o săptămână de la tragedia din peninsulă, în țară, familiile îndurerate le-au condus pe ultimul drum pe cele două fete ucise în puhoaiele râului din Italia.

Patrizia a fost înmormântată la Bocicău, în Satu Mare, unde a locuit timp de doi ani, până să se mute în Italia. La doar 5 kilometri distanță, zeci de oameni s-au adunat şi la înmormântarea Biancăi, în Valea Seacă.

Între timp, la locul tragediei, salvatorii încă îl caută pe Cristian. În ultimele zile, echipele de la serviciile de urgență au fost la Premariacco, în Friuli. Aici, căutat ”atât cât a fost posibil să caute”, a explicat primarul localităţii, Michele De Sabata.

Dar faptul că munca scafandrilor a fost temeinică este demonstrat de ultimele descoperiri”, subliniază De Sabata, conform Antena 3. Oficialul italian dezvăluie că au fost descoperite noi lucruri ale fetelor.

Apele au returnat cartea de credit a uneia dintre fete şi un cercel”, a declarat edilul. El nu a precizat exact dacă este vorba de bunurile Patriziei Cormis sau ale Biancăi Doroş.

Căutările pentru găsirea lui Cristian continuă deocamdată cu unități canine

Vineri, 21 iunie, autoritățile din Italia au afirmat că acțiunile de căutare pentru găsirea lui Cristian Molnar, în vârstă de 25, luat de apele râului Natisone la 31 mai, continuă, însă deocamdată doar cu unități canine.

Începând de astăzi (n.r. vineri, 21 iunie), căutările vor fi încredinţate în principal câinilor, care vor continua să patruleze pe malurile râului Natisone până la confluenţa sa cu Torre”, a declarat prefectul de Udine, Domenico Lione, citat de TG24.

De asemenea, în sprijinul activităților va sta mereu o brigadă de pompieri de la primăria din Premariacco. În schimb, activităţile de scufundare, navigaţie şi patrulare aeriană sunt suspendate. Situația va continua timp de câteva zile, apoi, dacă nu vor exista rezultate, va exista o nouă actualizare a protocoalelor.

Please follow and like us:
Pin Share