Ce carieră putea avea Selly dacă nu devenea vlogger de succes. Tatăl lui l-a dat de gol: „Am vrut ca Andrei să aibă tupeu, inițiativă”

Ce carieră putea avea Selly dacă nu devenea vlogger de succes. Tatăl lui l-a dat de gol: „Am vrut ca Andrei să aibă tupeu, inițiativă”

Selly e cel mai urmărit vlogger din România, cu peste 3 milioane de abonați pe Youtube. Tânărul în vârstă de 23 de ani e implicat și în alte proiecte, lansează filme, dar e și producător al unui festival de muzică din Costinești.

Înainte de a avea succes în mediul online, înainte să își cumpere prima cameră de filmat, Selly a fost pasionat de fotbal. Invitat în podcastul lui Cătălin Măruță, Selly a vorbit despre sportul pe care îl practica în copilărie.

Selly: „Toți alergau și eu le povesteam că vreau să-mi cumpăr o cameră”

„Asta cu fotbalul a venit chiar înainte să încep să fac episoade pe YouTube. Și mi-am dat seama că nu eram bun la asta. Nu mă fascina. Îmi plăcea ideea că era un colectiv, că am cu cine să vorbesc. Îmi plăcea și ideea de exercițiu fizic, dar fotbalul nu mă pasiona.

Și când am început să am meciuri amicale cu alte echipe din Craiova, eram fundaș stânga, eram rușinea terenului. Eram varză. Țin minte că făceam alergări în jurul terenului și toți alergau și eu le povesteam că vreau să-mi cumpăr o cameră. Și eu tot spuneam și colegii mei de la fotbal n-aveau niciun interes”, a povestit Selly.

Selly – Buzz House film

La podcast a fost și tatăl lui Selly, care l-a dat de gol. A spus că fiului său i-a prins bine că a practicat un sport. „La el, treaba cu fotbalul s-a rupt în momentul în care antrenorul a început să își dea seama că în loc să se ia el după ceilalți, să alerge, începeau să facă grupuri, trecea mingea pe lângă ei.

El vorbind mult… A plecat el, i s-a schimbat programul. Dar, în orice caz, i-a prins foarte bine. Și-a antrenat ambiția, a dat și goluri. L-am încurajat, chiar asta am avut eu în cap, copilul meu să mi-l educ, să fie cu totul diferit de mine. Eu am fost un copil foarte timid.

Am vrut ca Andrei să aibă tupeu, inițiativă, să nu aibă limite în dorința de a cunoaște. Am vrut să fie altfel, un copil curajos”, a precizat tatăl lui Selly, în podcastul „Acasă La Măruță”.

Recent, Selly a lansat filmul „Buzz House”, în care a investit un milion de euro. Ideea i-a venit după ce a avut succes cu serialul cu același nume făcut în mediul online. Printre cei care joacă în film sunt și Iorga și Adrian Elicopterul de Luptă. „Ne-am dat seama că personajele sunt foarte funny, ne-am dat seama că toată dinamica arătată în episoadele show-ului dintre personaje funcționează foarte bine într-un film de tip horror-comedie și ne-am dat seama că există și un interes imens pentru acest film din partea oamenilor.

Atunci am zis: «Ok, putem face un film în patru luni?». Am ajuns la concluzia că putem. (…) El se va lansa pe 24 aprilie în toate cinematografele din România, deci un film foarte scurt, dar produsul chiar a ieșit foarte bun. Sunt foarte happy de ce a ieșit”, a mărturisit Selly, pentru Antena Stars.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *