Așa cum, probabil, unii își mai amintesc din școala generală, gramatica limbii române este știința care se ocupă cu studiul regulilor care stau la baza modificării formei cuvintelor și, de asemenea, a regulilor după care cuvintele se îmbină în propoziții și în fraze. Atunci când vorbim despre gramatică avem în vedere structura gramaticală a limbii și disciplina lingvisticii, care se ocupă cu studiul structurii gramaticale. Ambele perspective au în vedere un ansamblu de reguli de organizare și funcționare a unei limbi.
În gramatica limbii române există un concept gramatical esențial, care are o contribuție semnificativă la structura și claritatea propozițiilor și frazelor. Apoziția, căci despre ea vom vorbi în cele ce urmează, reprezintă în sens restrâns un atribut substantival, în cazul nominativ, indiferent despre ce cuvânt este determinat. În ciuda faptului că, cel puțin la prima vedere, apoziția ar putea părea o noțiune complexă, o analiză mai aprofundată a acestei noțiuni gramaticale dezvăluie profunzimea sa și modul în care aceasta influențează structura propozițiilor și frazelor. Pentru aceia dintre voi care nu sunteți familiarizați cu acest concept gramatical, în cele ce urmează îți vom spune ce este apoziția, tipurile de apoziții, precum și funcțiile sale în construcția limbii române.
Ce este apoziția
Apoziția are diferite interpretări la mulți autori, astfel încât nici o definiție nu acoperă noțiunea în toate construcțiile deoarece în acestea sunt implicați diverși factori semantici sau sintactici. Există două variante de definiri a apoziției, care în realitate converg către una singură. Așadar, apoziția este o parte de propoziție secundară care determină un substantiv sau un înlocuitor al acestuia, și anume un adjectiv, un adverb sau o interjecție, care exprimă un alt „nume” al „obiectului” sau al „realității” indicate deja prin determinat.
Apoziția este o parte de propoziție secundară care determină un substantiv sau un înlocuitor al acestuia
Practic, apoziția este o construcție gramaticală mai largă care se folosește în limba română pentru a oferi informații suplimentare despre un substantiv sau despre un pronume. Aceasta reia, explică sau detaliază un alt cuvânt (subiectul menționat) și este poziționată, de obicei, imediat lângă substantivul la care se referă. Apozițiile sunt folosite pentru a clarifica sau a adăuga detalii despre subiectul unei propoziții. Acestea contribuie la înțelegerea mai profundă a contextului și pot îmbogăți expresivitatea scrierii. Prin utilizarea adecvată a apozițiilor, vorbitorii și scriitorii pot oferi informații suplimentare și pot crea propoziții mai bogate și mai interesante. Prin înțelegerea și utilizarea corectă a acestor structuri gramaticale, vorbitorii de limba română pot să comunice cu precizie și, totodată, pot îmbogăți calitatea exprimării lor în diferite contexte.
Care este rolul apoziției
Într-un text, apoziția va fi întotdeauna izolată de termenul pe care îl explică prin anumite semne de punctuație de regentul său. Ne referim aici la virgulă (care se pune înainte și după apoziție), cratimă sau liniuța de pauză (se scrie înainte și după apoziție) și două puncte (în fața apoziției). Asta înseamnă că avem de-a face cu o structură binară, iar structura unei apoziții are următoarea formă: Bază (termenul explicat) + semn de punctuație (obligatoriu) + apoziție.
În scriere, apoziția va fi plasată în mod obligatoriu după bază, nicidecum în altă poziție. De asemenea, în vorbirea curentă, apoziția este de regulă întreruptă de pauze scurte, înainte și după. Ca termen suplimentar prin care se marchează apoziția se poate folosi adverbul explicativ, cum ar fi și anume, adică, respectiv, etc.
Rolul unei apoziții este unul foarte important deoarece clarifică și adaugă context la fraze, îmbogățind în acest fel expresivitatea și semnificația unui anumit text.
Cum se clasifică apozițiile după unitățile lexicale
Aflăm de la enciclopedia online Wikipedia că, în funcție de numărul unităților lexicale componente, apoziția este de mai multe feluri, după cum urmează:
apoziția simplă – aceasta este exprimată printr-un singur substantiv, comun sau propriu sau printr-un pronume sau numeral. (Exemple: „Noi, copiii, avem obligația să ne ascultăm părinții.”, „Eu, unul, sincer să fiu, cred în miracole.”);
apoziția complexă – aceasta este alcătuită dintr-un cuvânt cu sens lexical suficient și este precedată de un adverb explicativ, de precizare, de întărire sau de exclusivitate. (Exemple: „Unul dintre colegi, și anume Alexandru, nu a răspuns la telefon.”, „Noul venit, care este chiar fratele ei, nu este de aceeași părere cu noi.”);
apoziție multiplă – aceasta este formată din două sau din mai multe apoziții simple sau dezvoltate. (Exemple: „Cărțile sunt ale Ioanei, ale prietenei tale celei mai bune.”);
apoziție dezvoltată – aceasta este formată din cuvinte cu raport de subordonare între ele. (Exemplu: „Tudor al lui Gheorghe și al Mariei a fost în vizită la mine.”).
De câte feluri sunt apozițiile după elementul regent
În același timp, apoziția se poate exprima și prin adjective, prin verbe la moduri nepersonale sau prin adverbe (Exemplu: „Paștele 2024 va fi în ziua de 5 mai, adică în mai puțin de șase luni.”). Este important de știut și faptul că numele și prenumele, precum și apelativele moș, nea, tanti, și altele au fost inițial apoziții, însă cu timpul au devenit forme sudate și se analizează ca un întreg, mai precizează sursă citată.
Apoziţia reia, explică sau detaliază un alt cuvânt
După elementul regent, adică acel cuvânt de care depind apozițiile, acestea pot fi:
atributive – „Deodată, iese soarele, mândrul soare”. În acest exemplu, sintagma „mândrul soare” este o apoziție atributivă, iar părțile componente se vor analiza separat: Care soare? Mândrul soare.
circumstanțiale – atunci când antecedentul este un adjectiv, un adverb sau o interjecție; În exemplul „Acolo, lângă izvoară, iarba pare de omăt” (Mihai Eminescu), sintagma „lângă izvoară” este o apoziție și determină adverbul „acolo”.
Explicative – atunci când antecedentul este o propoziție sau o frază.
Exemple de apoziții și explicarea lor
În continuare îți vom arăta câteva exemple de apoziții și modul în care acestea sunt utilizate în fraze și propoziții:
Prietena lui Alexandru, Maria, o să vină în week-end pe la noi.
Curierul vine la noi, aici, la fiecare început de săptămână.
Dorința Anei este aceea de a reuși, și anume de a termina facultatea.
În ceea ce privește primul exemplu se poate deduce cu ușurință care este apoziția. Observăm că substantivul propriu „Maria” este o explicație pentru cuvântul „prietena”, ceea ce înseamnă că rolul apoziței este acela de a furniza o informație în plus despre un cuvânt sau despre un grup de cuvinte. Mergând mai departe, celelalte două exemple ajută la „spargerea” unui mit. În acest caz, adverbul „aici” este o explicație pentru grupul „la noi”, iar verbul „(de) a termina” pentru verbul „(de) a reuși”, potrivit site-ului Morfosintaxaonline.ro. Însă, trebuie spus că acestea nu sunt substantive. Chiar dacă unii ar fi tentați să nu le considere apoziții, ei bine, și în această situație acestea trebuie analizate ca astfel de structuri gramaticale. În timp ce în primul exemplu, apoziția este exprimată printr-un substantiv, în celelalte două exemple lucrurile stau diferit. Asta pentru că apoziția poate fi exprimată prin mai multe părți de vorbire, nu doar prin substantive.
Prin ce părți de vorbire poate fi exprimată apoziția
Este important de știut că există anumite situații în care apoziția ne oferă o serie de indicii, astfel încât să poată fi recunoscută imediat într-un text. Și când spunem „indicii” ne referim la termeni cum ar fi „adică”, „cu alte cuvinte”, „altfel spus”, „mai bine spus”, „mai exact”, „respectiv”, „și anume”. Atunci când vedem acești termeni plasați lângă câte un cuvânt, în mod clar, acel cuvânt are funcția sintactică de apoziție.
Să observăm următoarele exemple:
Nu îți face griji, va veni ea, adică Ana.
Plecăm în vacanță săptămâna viitoare, mai exact/și anume vineri.
În aceste exemple, cuvintele „Ana” și „vineri” sunt în mod clar apoziții. Dar, cum anterior am spus că apozițiile pot fi exprimate prin mai multe părți de vorbire, hai să vedem împreună care sunt aceste părți de vorbire:
Substantiv – „Domnișoara aceea, adică sora ta, este o fată foarte frumoasă!”
Adverb – „A dictat foarte încet, mai bine spus, foarte rar.”
Verb la un mod nepredicativ (infinitiv) – „Era clară dorința gazdelor de a se impune, adică de a câștiga meciul”. La gerunziu: „A reușit muncind din greu, adică lucrând zi de zi pentru a-și atinge obiectivele.”
Pronume – „A venit profesoara, adică dumneaei.”
Adjectiv – „El pare puțin bulversat, altfel spus surprins de cele întâmplate.!
Apoziția poate fi exprimată și prin propoziții
În continuare îți propunem să analizăm exemplele de mai jos:
I-am oferit Anei o floare, adică ceea ce îi place foarte mult.
Claudia m-a rugat să-i fac o favoare, mai exact să o însoțesc la un concert.
Maria este o elevă foarte bună, adică ia mereu note foarte mari.
În toate cele trei exemple se poate observa prezența indiciilor „adică”, „mai exact” și „adică”. Acest lucru înseamnă că urmează o apoziție, însă se observă că, după aceste cuvinte ajutătoare, nu mai urmează o parte de vorbire, ci o întreagă propoziție. Aceasta este introdusă fie printr-un relativ (primul exemplu), printr-o conjuncție (aln doilea exemplu) ori independentă (al treilea exemplu). Cu alte cuvinte, apoziția poate fi exprimată atât la nivelul părților de vorbire, cât și la nivelul propoziției.
Vezi şi ce este cratima – cuvinte care se scriu cu cratimă!
