Ce este drogul Crystal Meth şi ce efecte periculoase are

Ce este drogul Crystal Meth şi ce efecte periculoase are

Specialiștii atrag tot mai mult atenția asupra pericolului care îl reprezintă consumul de substanțe stupefiante, iar în momentul de față se poate vorbi despre o adevărată criză acută a dependenței de droguri la nivel mondial. Mai mult decât atât, criminaliști de pretutindeni, inclusiv cei din țara noastră, spun că cele mai multe dintre crimele violente din ultimii ani au fost comise de persoane care se aflau sub influența unui drog extrem de periculos, care de ceva vreme a început să pună stăpânire și pe piața din România.

Crystal Meth, căci despre el este vorba, este una dintre cele mai puternice substanțe psihotrope care, pe de-o parte, dă dependență, iar pe de altă parte îi transformă pe consumatori în niște persoane extrem de violente, care ajung foarte ușor și rapid de la extaz la agonie și chiar la moarte. Este un drog de tip cristal care dă dependență, fiind foarte cunoscut pentru efectele sale euforice și de lungă durată. În cele ce urmează îți vom spune tot ceea ce trebuie să știi despre aceste tip de drog și efectele dezastruoase pe care acesta le are asupra organismului.

De ce este periculos consumul de droguri

Cu toții știm că există mai multe tipuri de droguri, care pot fi legale sau ilegale, respectiv utile, dacă sunt utilizate conform unor prescripții medicale, sau dăunătoare și periculoase, dacă sunt consumate în abuz. Trebuie să știi că orice drog provoacă efecte secundare şi prezintă o serie de riscuri, însă unele sunt mai riscante comparativ cu altele, în special cele ilegale.

Așa cum am spus, consumul de droguri poate deveni o problemă gravă în funcţie de tipul de drog consumat, de persoana consumatorului de droguri (în special dispoziţia şi personalitatea acesteia), de motivul sau motivele pentru care aceasta consumă substanțe stupefiante, de circumstanţele şi, nu în ultimul rând, de modul în care consumatorii consumă drogurile.

În același timp, unele droguri crează numeroase probleme fiecărui consumator în parte, care trebuie rezolvate în mod diferit. De asemenea, pentru a înţelege această problemă, trebuie mai întâi cunoscute circumstanţele specifice vieţii fiecărei persoane care este consumatoare de droguri şi ce droguri folosesc acestea. Cele mai des întâlnite droguri ilegale sunt canabisul, ecstasy, heroina şi cocaina.

De ce unii oameni consumă droguri

Există bineînţeles droguri legale pe care le întâlnim în fiecare zi, cum ar fi spre exemplu medicamentele pe care unii oameni le folosesc pentru a se trata de o boală, alcoolul pentru relaxare ori cafeaua pentru a se păstra treji. Însă, există oameni care consumă droguri ilegale pentru a „bifa” o nouă experienţă, din curiozitate, pentru că prietenii o fac, sau pentru a scăpa de plictiseală, griji sau probleme. Unele droguri sunt consumate pentru că schimbă starea de

dispoziţie. De asemenea, a consuma droguri poate părea ceva distractiv şi la modă.

Ce este Crystal Meth?

Drogul Crystal Meth este denumirea comună pentru metamfetamina cristalină, dar acesta mai este cunoscut și sub alte denumiri precum Crank, Speed, Ice, Tweak, Poor Man’s Cocaine, Yaba sau Snot. Vorbim aici despre un drog extrem de puternic și de periculos, care face parte din clasa metamfetaminelor și care creazp dependență, afectând sistemul nervos, potrivit site-ului Webmd.com. Acesta este un drog care se consumă de obicei la petreceri, iar consumatorii îl fumează cu niște țevi mici din sticlă, similare cu cele în care se utilizează cocaina „crack”. De asemenea, metamfetamina cristalină poate fi înghițită, inhalată sau injectată în venă.

În același timp, Crystal Meth este cunoscut pentru efectele pe care le are asupra corpului și creierului, ducând rapid la dependență și la consecințe dezastruoase asupra organismului mai ales dacă este consumat pe termen lung. Utilizatorii spun că senzațiile puternice de euforie și de stare de alertă intensificate apar la foarte scurt timp după ce consumă acest drog și pot dura până la 12 ore sau chiar mai mult.

Cum arată Crystal Meth

Aspectul fizic al drogului Crystal poate varia în funcție de gradul de puritate și de procesul de producție. Astfel, acest tip de drog sintetic se regăsește sub forma unor fragmente de sticlă sau de pietre strălucitoare transparente, albe sau albăstrui, asemănătoare sticlei sfărâmicioasă, ceea ce i-a atras denumirea de cristal, relatează Institutului american privind abuzul de droguri (NIDA). Uneori poate fi regăsit și sub formă de pulbere sau chiar sub formă de pastile.

Cum se obține Crystal Meth

Metamfetamina este un stimulent artificial care există de foarte mult timp. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, soldaților li se administra metamfetamină pentru a-i ține treji cât mai mult timp. De asemenea, oamenii consumau medicamentul pentru a pierde în greutate și pentru a înfrînge depresia. Din punct de vedere chimic, Crystal Meth este similar cu amfetamina, un medicament care este utilizat pentru tratarea obezității, a tulburării de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD), precum și a narcolepsiei, care este o tulburare de somn.

Crystal Meth este sintetizat în principal din pseudoefedrină, o substanță chimică ce se găsește în multe medicamente pentru răceală, inclusiv în decongestionante nazale comercializate la liber, mai scrie site-ul Webmd.com. De asemenea, drogul cristal se mai obține și din alte ingrediente toxice și chimicale periculoase, cum ar fi acetona, acidul clorhidric și anhidridă acetică. Aceste substanțe chimice, atunci când sunt combinate și rafinate în mod incorect, creează o substanță puternică care are potențialul de a distruge rapid atât organismul cât și mintea umană.

Cine consumă Crystal Meth

Metamfetamina cristalină este utilizată de persoane de toate vârstele, fiind din ce în ce mai populară la nivel global. Este dificil de determinat câte persoane consumă acest drog sintetic din cauză că majoritatea sondajelor privind consumul de droguri ilegale nu fac diferență între metamfetamina cristalină și metamfetamina sub formă de pulbere. Acele sondaje care fac o astfel de distincție arată că utilizarea de metamfetamină cristalină este răspândită în lume.

Spre exemplu, potrivit unui studiu realizat de Universitatea din Michigan, aproape 5 la sută dintre elevii de liceu din Statele Unite ale Americii au consumat cel puțin o dată Crystal Meth, în timp ce 3 la sută au consumat acest drog în ultimul an.

Cum acționează Crystal Meth

Atunci când este consumat, Crystal Meth acționează rapid asupra sistemului nervos central, eliberând o cantitate mare de neurotransmițători cum ar fi dopamina și serotonină. Acest lucru conduce la o creștere masivă a energiei, unei senzații puternice de euforie și unei stări de alertă intensificate. În plus, poate produce o senzație de putere și invincibilitate, care duce la un comportament riscant și uneori chiar agresiv.

Cu toate acestea, după perioade scurte de timp, utilizatorii se confruntă cu o scădere rapidă a stării de bine, determinându-i să caute din nou drogul pentru a-și menține nivelul de energie și de euforie, dar și o stare de spirit artificial îmbunătățită. Acest cerc vicios al utilizării și al dependenței de drog cristal duce la consecințe grave asupra sănătății fizice și mentale.

Efecte pe termen scurt

Metamfetamina cristalină are de obicei o puritate mai mare comparativ cu metamfetamina sub formă de pulbere, motiv pentru care poate produce efecte fiziologice mai puternice și de durată mai mare. Efectele pe termen scurt ale consumului de Crystal Meth includ:

Euforie puternică și o creștere a energiei;
Insomnie severă;
Lipsa poftei de mâncare și a consumului de apă;
Creșterea ritmului cardiac și a tensiunii arteriale;
Hiperactivitate și comportament foarte agresiv;
Scăderea controlului asupra mișcărilor corporale și a gândirii clare;
Creșterea temperaturii corporale, transpirație excesivă și tremurături;

Efecte pe termen lung

Pe măsură ce se instalează dependența, consumatorii de Crystal Meth încep să se confrunte cu efecte devastatoare asupra sănătății lor pe termen lung. Iată care sunt acestea:

Degradare severă a stării generale de sănătate;
Pierdere severă în greutate;
Mâncărime intensă, care determină apariția unor leziuni cutanate grave din cauza scărpinatului excesiv;
Anxietate, confuzie, pierderea memoriei;
Schimbări severe ale personalității și comportamentului;
Leziuni ale unor zone ale creierului implicate în emoții și memorie, care afectează gândirea și capacitatea de a lua decizii;
Deteriorarea severă a dinților și a gingiilor, cunoscută sub denumirea de „Meth mouth”.

În plus, consumul continuu de metamfetamină cristalină provoacă modificări în sistemul dopaminer al creierului, care sunt asociate cu coordonarea redusă și deficiențe de vorbire.

În cazul unei supradoze de Crystal Meth, se poate produce atac cerebral, insuficiență cardiacă, insuficiență renală, halucinații, paranoia sau depresie, scrie Medical News Today.

Dincolo de efectele devastatoare pe care le are consumul de Crystal Meth asupra sănătății fizice și mentale, consumatorii se confruntă adeseori cu consecințe grave de ordin social și legal din cauză că au un comportament imprevizibil și foarte agresiv, care de cele mai multe ori duce la situații conflictuale grave și, totodată, poate deteriora relațiile cu familia și cu prietenii.

Foto: Shutterstock

Vezi și: Ce sunt drogurile opioide şi ce efecte periculoase au acestea

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *