Ce este luna albastră. Când apare și ce înseamnă acest fenomen astronomic rar

Ce este luna albastră. Când apare și ce înseamnă acest fenomen astronomic rar

Luna a fost asociată de-a lungul timpului cu numeroase credințe și legende în diferite culturi din întreaga lume. Luna albastră nu este însă o astfel de legendă, ci este un fenomen astronomic care apare o dată la câțiva ani. Află ce este mai exact și când apare luna albastră.

Ce este luna albastră

Culturile din întreaga lume au dat, de-a lungul timpului, nume fiecărei luni pline. De exemplu, pentru nativii americani „Luna lupului” este de obicei Luna plină care are loc în luna ianuarie. Luând în calcul ciclul fazelor Lunii care durează aproximativ o lună și faptul că există 12 luni într-un an, avem de obicei 12 luni pline în fiecare an.

Cu toate acestea, fazele Lunii durează, de fapt, 29,5 zile pentru a se finaliza, adică 354 de zile în total pentru 12 cicluri complete. Aceasta durată este mai mică decât cele 365/366 de zile dintr-un an calendaristic. Prin urmare, la fiecare aproxaimativ doi ani și jumătate este văzută a 13-a lună plină. Această lună plină ”suplimentară” este denumită „lună albastră”.

Definiția NASA pentru luna albastră se referă la a treia lună plină dintr-un sezon care are patru luni pline.

O altă definiție, care a luat naștere printr-o înțelegere greșită a primei, este aceea prin care denumirea de Lună Albastră se referă la a doua lună plină într-o singură lună calendaristică.

Luna albastră nu are o semnificație astronomică specială în afara faptului că reprezintă o coincidență calendaristică. Totuși, acest termen a devenit popular în cultura populară și este adesea asociat cu fenomenele rare sau cu momente deosebite.

De ce se numește lună albastră

De ce se numește lună albastră

Luna nu este de fapt albastră și încă din secolul al XVI-lea expresia „Luna albastră” însemna ceva ce nu era posibil. Cu toate acestea, lunile verzui și albăstrui sunt uneori observate chiar înainte de răsăritul soarelui sau imediat după apus când cantități mari de praf sau particule de fum sunt concentrate în atmosferă, eliminând lungimile de undă mai lungi ale culorilor, cum ar fi roșu și galben.

Timp de doi ani după erupția vulcanului Krakatoa din Indonezia, în 1883, oamenii din întreaga lume au raportat că au văzut apusuri de soare ciudat de colorate și o Lună care părea albastră. Cu această posibilă, dar neobișnuită, apariție, „o dată pe lună albastră” a ajuns să însemne mai degrabă rar decât imposibil.

Prima utilizare modernă a expresiei a apărut la începutul anilor 1900, referindu-se la o lună plină suplimentară într-un sezon calendaristic tradițional de trei luni.

Cele patru anotimpuri – primăvara, vara, toamna și iarna – sunt diviziuni standard ale anului calendaristic, fiecare cuprinzând trei luni.

Într-un an tipic, fiecare dintre aceste anotimpuri are doar trei luni pline, dar ocazional apare o a patra lună plină suplimentară în această perioadă de trei luni.

Publicații precum almanahurile se refereau uneori la lunile pline suplimentare ca luni albastre. În 1946, un articol din revista Sky & Telescope a interpretat incorect această utilizare, afirmând că luna suplimentară a fost a doua într-o lună calendaristică, mai degrabă decât a patra dintr-un sezon, oferind o nouă semnificație care a devenit în cele din urmă utilizată pe scară largă în anii 1980.

Luna albastră în alte culturi

În unele culturi moderne și antice, ciclurile lunare au stat la baza calendarului. Calendarele tradiționale chinezești și hinduse sunt două astfel de sisteme. Pentru a menține aceste calendare lunare în conformitate cu anul solar, se adaugă „luni bisecte” speciale la fiecare câțiva ani.

Atât în sistemul chinez, cât și în cel hindus, aceste luni bisecte corespund lunilor albastre. În ciuda acestei funcții importante, în culturile occidentale lunile calendaristice cu luni albastre nu au avut niciodată o semnificație culturală sau religioasă deosebită.

Când apar lunile albastre

Diferența de fus orar dintre locațiile geografice face uneori ca momentul în care are loc apariția lunii albastre să fie o sursă de confuzie.

De exemplu, dacă ora reală a lunii pline este 1:05 AM pe 1 decembrie în New York City, ora reală a lunii pline este 23:05 PM pe 30 noiembrie în Denver. Prin urmare, dacă o a doua lună plină are loc la sfârșitul lunii decembrie în New York City – făcând-o o lună albastră – același eveniment nu se va repeta în Denver, unde prima lună plină a avut loc în noiembrie.

Cele mai rare dintre toate lunile calendaristice sunt cele fără nici măcar o lună plină; acest lucru se poate întâmpla doar în februarie. În secolul XX, lunile februarie fără lună plină au avut loc doar de patru ori.

În secolul 21, coincidența se va întâmpla din nou doar de patru ori: în 2018, 2037, 2067 și 2094. De fiecare dată când acest fenomen are loc într-o lună februarie, atât în luna ianuarie dinainte, cât și în martie următoare, se confruntă două luni pline, rezultând un an cu două luni albastre, arată britannica.com.

Când va putea fi văzută luna albastră

Ultima lună albastră a putut fi observată în data de 30 august 2023.

Următoarea Lună Albastră (sezonală) va avea loc luni, 19 august 2024.În acea zi, discul lunar va fi complet vizibil la următoarele ore 7:26 PM UTC / 2:26 PM EST / 1:26 PM CST / 11:26 PM PST.
Cea de-a doua Lună Albastră va avea loc duminică, 31 mai 2026În acea zi, luna va fi plină la orele 9:45 AM UTC / 4:45 AM EST / 3:45 AM CST / 1:45 AM PST.
Următoarea cea de-a treia Lună albastră (sezonală) va avea loc joi, 20 mai 2027Luna va fi completă în acea zi la orele 7:00 AM UTC / 3:00 AM EST / 2:00 AM CST / 12:00 AM PST, arată site-ul starlust.org.
Duminică, 31 decembrie 2028 va apărea din nou Luna AlbastrăLuna va trece la faza sa plină la orele 16:48 UTC / 11:48 EST / 10:48 CST / 8:48 PST

Povești legate de luna albastră

Există diferite teorii și cu privire la faptul că această Lună plină rară este numită „albastră” („blue”). Una dintre aceste teorii susține că termenul „blue” provine din cuvântul arhaic „belewe” care înseamnă „a trăda”. Din acest motiv, pe vremuri, oamenii credeau că Luna, după care își coordonau activitățile agricole, îi trădează apărând plină în mod neașteptat, în afara periodicității calendaristice obișnuite.

Credințe și legende legate de luna plină

Luna plină a fost asociată de-a lungul timpului cu numeroase credințe și legende în diferite culturi din întreaga lume. În unele culturi, se spune că influența Lunii pline poate provoca insomnii sau schimbări bruște de comportament.

Transformarea în vârcolac

O credință larg răspândită în multe culturi europene și nu numai este aceea că în noaptea cu lună plină, oamenii se pot transforma în vârcolaci. Această legendă este legată de puterile supranaturale atribuite Lunii pline și influența ei asupra comportamentului oamenilor.

Ritualuri de fertilitate

În culturile pagâne antice, Luna plină era adesea asociată cu fertilitatea și cu ritualuri dedicate zeițelor fertilității. Aceste ritualuri erau adesea organizate în timpul Lunii pline pentru a atrage binecuvântarea divină asupra fertilității pământului, animalelor și oamenilor.

Puteri magice și vindecătoare

Multe culturi antice considerau că Luna plină are puteri magice și vindecătoare. Se credea că lumina puternică a Lunii pline poate fi folosită pentru a curăța și vindeca sufletele și trupurile oamenilor. Practici precum magia lunară și folosirea plantelor medicinale în funcție de fazele Lunii au fost obișnuite în aceste culturi.

Mituri și povestiri romantice

Luna plină a fost, de asemenea, subiectul multor mituri și povestiri romantice. Unele culturi au legende despre iubiri imposibile care sunt legate de fazele Lunii sau despre întâlniri secrete sub lumina ei magică. Aceste povestiri contribuie la aura romantică și misterioasă a Lunii pline în imaginația oamenilor.

Care sunt fazele lunii

Din cauza unghiului sub care vedem regiunea selenară iluminată de Soare, vedem cum Luna prezintă diferite faze (faze însemnând procente diferite de iluminare a discului Lunii).

Mulți oameni cred că fazele Lunii sunt datorate umbrei Pământului, dar aceasta este concepție greșită. Pentru a explica fazele Lunii trebuie să luăm în cosiderare orientarea a trei corpuri cerești: Soarele (singura sursă de lumina), Pământul și Luna.

Potrivit astrourseanu.ro, fazele Lunii au următoarele denumiri:

Luna Nouă – când Luna se interpune între Pământ și Soare, fiind iluminat discul de pe fața nevăzută. Se produce la șapte zile după Ultimul Pătrar.

Primul Pătrar – când Luna este la o elongație (depărtare) de 90° est, față de Soare; atunci vedem doar jumătate din discul lunar iluminat (jumătatea din dreapta). Se produce la șapte zile după Lună Nouă.

Luna Plină – când Luna se află la 180° de Soare; vedem atunci tot discul lunar iluminat (când Luna se afla în faza de Lună Plină, răsare când apune Soarele și apune când răsare Soarele). Se produce la șapte zile după Primul Pătrar.

Ultimul Pătrar – când Luna se află la o elongație de 90° vest, față de Soare; vedem iluminată jumătatea din stânga a discului lunar. Se produce la șapte zile după Lună Plină.

Sursă foto – Shutterstock.com

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *