Ce înseamnă Hakuna Matata. Și care e legătura dintre Klaus Iohannis și expresia cunoscută din filmul „Regele Leu”

Ce înseamnă Hakuna Matata. Și care e legătura dintre Klaus Iohannis și expresia cunoscută din filmul „Regele Leu”

Expresia Hakuna Matata, devenită celebră după producţia Disney – Regele leu, înseamnă în traducere literală „nu există probleme“, iar în sens mai larg o viaţă fără griji, aşa cum este îndemnat să trăiască personajul principal, Simba, de către Timon și Pumba.

„Hakuna Matata, Iohannis”. Este expresia pe care localnicii din Zanzibar i-au rostit-o președintelui, în timpul vizitei sale oficiale. Imaginile, publicate de SpotMedia, arată un ceremonial cu portretul președintelui.

Expresia este una cunoscută pe plan internațional din 1994, când a fost lansat animația Regele Leu. Era deviza a două dintre cele mai cunoscute personaje din animație – Timon și Pumba.

Expresia este în limba swahili și se traduce prin „nu există probleme” sau „nu trebuie să îți faci griji”.

Totodată, expresia este și numele unei melodii din aceeași animație de succes, fiind și în prezent folosită în parcurile de distracții Disneyland din lume.

„Ironia perfectă la adresa președintelui Iohannis“

Jurnalista Ioana Ene Dogioiu, senior editor al site-ului SpotMedia, care a publicat imaginile de la ceremonia cu Iohannis, spune că inițial a crezut că acestea sunt „cumva trucate”. Nu din cauza obiceiului, căci „fiecare popor are obiceiurile lui care trebuie respectate”, ci pentru că totul „părea suprarealist”.

„Suprarealistă era discrepanța șocantă, cacofonia stridentă între realitatea din țară și încântarea senină de copii la Disneyland a cuplului prezidențial. Cei doi, în ținute relaxate (doamna Iohannis era cumva în șlapi?), cu gurile până la urechi, trăiau intens momentul, doamna filma cu telefonul, de parcă veneau dintr-o țară unde le lăsaseră pe toate așezate, la locul lor, „sticlă” și, deci, niciun motiv de îngrijorare”, scrie jurnalista.

Ea continuă: „cea mai șocantă și greu de crezut mi s-a părut surprinderea, concentrarea într-o sintagmă cheie a tot ce ne străduim noi prin presă sau pe rețele sociale să redăm de 9 ani de zile: deviza prezidențială a dlui Iohannis”.

Am suspectat că cineva a vrut să confecționeze ironia perfectă la adresa președintelui Iohannis, creând pe computer un moment suprarealist din care să erupă motto-ul cu care poate fi asociată în cel mai înalt grad mentalitatea lui Klaus Iohannis. (…) Hakuna matata! Pentru asta a ajuns la Cotroceni, așa a trăit fiecare zi a mandatului.

Ioana Ene Dogioiu, în SpotMedia.

Citește opinia jurnalistei pe Spotmedia: De ce am crezut că filmul Hakuna Matata este fake

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *