Ce nu trebuie să faci când e cruce neagră în calendar

Ce nu trebuie să faci când e cruce neagră în calendar

În calendarul ortodox, sărbătorile importante de peste an sunt trecute cu cruce roşie sau cu cruce neagră. De obicei, românii păstrează numeroase tradiții legate de sărbători. În plus, sunt câteva interdicții atunci când facem referire la marile evenimente ale creștinătății. Puține persoane știu ce este voie și ce nu în zilele de sărbători cu cruce roșie sau cruce neagră în calendar. Iată explicațiile. 

Ce nu trebuie să faci când e cruce neagră în calendar

Într-un an avem câteva sărbători importante: Crăciunul,  Boboteaza, Paștele, Rusaliile, Adormirea Maicii Domnului și zilele legate de acestea. Acestea sunt însemnate cu câte o cruce roșie în calendar.

Sărbătorile cu cruce roșie sunt considerate cele mai mari sărbători creștine, adevărate praznice împărătești, iar ele sunt închinate Maicii Domnului și sfinților apostoli care au răspândit învățăturile lui Iisus Hristos.

În zilele cu cruce roșie nu se spală, nu se face curat, uneori nu se fac lucrări în grădină sau pe câmp. În schimb, ele cu cruce neagră sunt sărbători în care cinstim cele ale sărbătorii, cu rugăciune către sfinţii pomeniţi în acea zi, dar putem lucra normal. De regulă, în zilele cu cruce neagră, credincioșii merg la slujbă apoi se odihnesc sau merg în vizite la rude și se întâlnesc cu oamenii dragi.Diferențe între sărbătorile cu cruce roșie și cele cu cruce neagră

Așadar, în zilele cu cruce neagră se muncește, se spală și se face treabă în gospodărie. Din punct de vedere religios, cele două sărbători notate cu cruci roșii sau negre sunt diferite.

”Sărbătorile din calendarul nostru sunt însemnate pentru diferenţiere cu cruce roşie sau cu cruce neagră. Cele cu cruce roşie sunt sărbători în care nu lucrăm, dacă nu avem obligaţia de a merge la lucru, şi în care mergem la biserică pentru rugăciune. Cele cu cruce neagră sunt sărbători în care cinstim cele ale sărbătorii, cu rugăciune către sfinţii pomeniţi în acea zi, dar putem lucra obişnuit. Diferenţa între sărbătorile cu cruce roşie şi cruce neagră este dată şi de bogăţia şi solemnitatea slujbelor, aşa cum le găsim în cărţile de cult, născute din evlavia credincioşilor pentru anumiţi sfinţi sau anumite sărbători”, a afirmat arhimandritul Petroniu Marin, potrivit doxologia.ro.

SURSA

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *