Ce să nu mănânci pe stomacul gol

Ce să nu mănânci pe stomacul gol

Cu toții am auzit măcar o dată că nu e bine să mănânci una sau alta pe stomacul gol și asta pentru că există o mulțime de credințe privind alimentele potrivite sau nepotrivite pentru a fi mâncate pentru prima dată pe parcursul unei zile. Totuși, iată ce spun experții despre ce să nu mănânci pe stomacul gol și care sunt explicațiile acestora.

De ce este important la ce oră mâncăm

Industria dietelor, căci este o adevărată industrie, aduce multe date contradictorii în privința momentelor potrivite pentru a lua anumite mese pe parcursul unei zile. Dar pentru cei mai mulți dintre noi, timpul din zi în care ne mâncăm este determinat de o mulțime de factori, cum ar fi programul nostru de lucru, nivelul senzației de foame, medicamentele pe care le luăm și chiar momentele în care familia, prietenii și colegii noștri sunt liberi.

Deși mulți dintre noi tindem să credem că ceea ce mâncăm are un impact mai mare decât ora la care mâncăm, este important să ne amintim că organismul nostru digeră alimentele în mod diferit, în diferite momente ale zilei.

Multe dintre aceste fluctuații zilnice sunt legate de ritmul circadian, ciclul care ne moderează tiparele somn-veghe pe parcursul a 24 de ore. Cu alte cuvinte, este ceasul intern al corpului și reacționează în primul rând la schimbările intensității luminii. Acesta fiind unul dintre motivele importante pentru care nu este bine să mâncăm seara târziu sau chiar noaptea.

Când să mănânci micul dejun

Micul dejun este prima masă a zilei și cea prin care întrerupem postul de peste noapte. Cu toate acestea, oamenii de știință încă dezbat cât de importantă este ora la care mâncăm micul dejun.

Unii oameni simt cu tărie să mănânce micul dejun în primele ore de la trezire, în timp ce alții preferă să aștepte până mai târziu în cursul zilei, când apetitul lor este mai mare. Și niciuna dintre aceste decizii nu pare să fie greșită.

Câteva studii au descoperit că a sări peste micul dejun poate duce la îngrășare. Mai precis, omiterea micului dejun poate duce la consumul de mai multe calorii în timpul prânzului și de alimente mai puțin hrănitoare în restul zilei.

Pe de altă parte, unele cercetări au constatat că restricționarea numărului total de ore din zi în care mănânci, poate de asemenea, să ajute eforturile de scădere în greutate și să îmbunătățească sănătatea metabolică în general. Postul intermitent este recomandat de foarte mulți specialiști, arată healthline.com.

Ce să nu mănânci pe stomacul gol

Studiile științifice referitoare la efectele consumului anumitor alimente pe stomacul gol sunt limitate, iar răspunsurile pot varia de la individ la individ. Cu toate acestea, există anumite alimente pe care unii experți recomandă să le eviți pe stomacul gol, pe baza cunoștințelor despre funcționarea sistemului digestiv și a altor aspecte legate de sănătate.

Mâncăruri picante

Alimentele condimentate puternic duc la iritarea mucoasei stomacului și chiar la probleme cu evacuarea scaunului dimineața. Nu este deloc o alegere inteligentă să consumi mâncare condimentată pe stomacul gol, pentru că te poate deranja toată ziua. Dacă consumi alimente picante pe stomacul gol, corpul tău va prezenta simptome de respingere a acestora. Ardeii iuți pot provoca chiar reacții acide și crampe stomacale. Un studiu publicat în “Journal of Neurogastroenterology and Motility” a indicat că alimentele picante pot contribui la simptomele de arsură gastrică.

Fructe

Deși fructele sunt sănătoase de consumat pe tot parcursul zilei, ele trebuie totuși evitate pe stomacul gol. Este înțelept să evitați consumul de citrice și fructe bogate în fibre, cum ar fi portocale, ananas, kiwi, lămâie și guava dimineața. Conținutul ridicat de fructoză și fibre poate încetini metabolismul și poate menține stomacul balonat toată ziua.

Legume crude

De asemenea, legumele crude trebuie evitate pe stomacul gol. Legumele sunt bogate în fibre, ceea ce le poate face dificil de digerat. Dificultatea de a digera vă poate face ziua inconfortabilă. De asemenea, poate duce la flatulență și dureri de stomac. Așadar, nu mânca o salată la prima oră dimineața, în schimb, mănânc-o mai târziu în timpul zilei.

Guma de mestecat

Chiar dacă nu poate fi numită un aliment în adevăratul sens al cuvântului, guma de mestecat este un produs foarte utilizat, chiar și la primele ore ale dimineții.

Un studiu publicat în Jurnalul American de Gastroenterologie a analizat efectele gumei de mestecat asupra intestinului și a constatat că guma de mestecat a fost la fel de eficientă în producerea acidului din stomac precum consumul de alimente.

Acesta poate să nu fie o problemă dacă ai stomacul plin, dar dacă ai stomacul gol, înseamnă că nivelul acidului din stomac crește fără a avea alimente pe care să le digere. Acest lucru poate provoca o serie de probleme, cum ar fi balonare, arsuri la stomac, greață și disconfort abdominal. Deși acest lucru este suficient de neplăcut în sine, a avea niveluri ridicate de acid din stomac poate contribui sau crește riscul altor afecțiuni, mai grave, cum ar fi ulcerul peptic sau sângerarea gastrointestinală

Cafeaua și sucurile

Sigur, cafeaua nu este mâncare, însă foarte multe persoane aleg să bea cafea pe stomacul gol. Cafeina din cafea poate stimula producția de acid gastric, ceea ce ar putea irita mucoasa stomacului. Pe stomacul gol, acest efect ar putea fi mai pronunțat și ar putea duce la disconfort sau senzație de arsură gastrică.

De asemenea, băuturile carbogazoase sau sucurile acidulate pot contribui la creșterea producției de acid gastric și pot agrava simptomele dispepsiei sau ale refluxului gastroesofagian.

Produsele de patiserie și cele bogate în zahăr

Consumul de produse bogate în zahăr, cum ar fi prăjiturile și biscuiții, pe stomacul gol, poate duce la creșterea nivelului de glucoză din sânge și la fluctuații bruște ale nivelului de energie.

Mulți oameni își încep ziua cu un baton proteic, dar experții recomandă să nu mănânce ciocolată imediat după ce se trezesc dimineața. Zahărul procesat este una dintre cele mai proaste grupe de alimente de consumat pe stomacul gol. Nu doar ciocolata, orice alimente și băuturi bogate în zahăr ar trebui evitate pe stomacul gol.

Medicamentele

Pe lista cu ce să nu mănânci pe stomacul gol cu siguranță trebuie să fie trecute și medicamentele, chiar dacă acestea nu sunt alimente.

Înghițirea medicamentelor pe stomacul gol este întotdeauna o situație ce necesită atenție. Unele medicamente sunt mai eficiente fără alimente, în timp ce unele cu siguranță ar trebui luate după masă. În cazul anumitor medicamente pentru durere, cum ar fi ibuprofenul sau alte antiinflamatoare, cel mai înțelept este să le consumați după ce ați mâncat, din cauza efectelor secundare potențial dăunătoare.

Dacă primiți o rețetă de antibiotice de la medicul dumneavoastră, este important să urmați instrucțiunile întocmai. Ultimul lucru pe care îl doriți este o altă vizită la medic. De aceea este util să fiți deosebit de atenti atunci când luați antibiotice, deoarece unele dintre ele nu trebuie luate niciodată pe stomacul gol.

De asemenea, nu este o idee bună nici să luați vitamine pe stomacul gol. Acest lucru poate duce la stări de greață, diaree și disconfort gastric.

Descoperă și idei de mic dejun sănătos. Ce să mănânci dimineața.

Ce alimente sănătoase să consumi într-o zi

O dietă alimentară sănătoasă și echilibrată ar trebui să conțină o varietate de alimente care să furnizeze nutrienții necesari pentru menținerea sănătății și a funcționării optime a organismului. Așadar, dacă știi ce alimente să nu mănânci pe stomacul gol, poate că este recomandat să știi și ce este necesar să consumi pe parcursul unei zile.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă o alimentație echilibrată, bogată în fructe, legume, cereale integrale, leguminoase, lactate slabe, carne slabă, pește și nuci, pentru menținerea sănătății și prevenirea bolilor. Iată câteva elemente esențiale care ar trebui să fie incluse în dieta zilnică:

Proteinele sunt esențiale pentru construirea și repararea țesuturilor, producerea de enzime și hormoni, și menținerea sistemului imunitar. Surse bune de proteine includ carne slabă, ouă, pește, produse lactate, leguminoase (năut, linte, fasole) și nuci.
Carbohidrații sunt principala sursă de energie pentru organism. Aceștia furnizează glucoză, care este utilizată de către celule pentru a-și desfășura activitățile. Este important să alegem carbohidrați complecși, precum cereale integrale, legume, fructe și leguminoase, deoarece acestea eliberează glucoza treptat în organism și oferă și fibre dietetice.
Grăsimile sunt necesare pentru absorbția vitaminelor liposolubile (A, D, E, K), pentru producerea hormonilor și pentru izolația și protecția organelor. Este important să alegem surse de grăsimi sănătoase, precum uleiul de măsline, uleiul de cocos, avocado, semințe și nuci, deoarece acestea conțin acizi grași nesaturați care contribuie la menținerea sănătății inimii.
Fibrele alimentare ajută la menținerea sănătății sistemului digestiv și la reglarea nivelului de zahăr din sânge. Ele se găsesc în alimente precum cereale integrale, legume, fructe și leguminoase. Fibrele solubile, cum ar fi cele găsite în ovăz, mere și fasole, pot ajuta la reducerea colesterolului.
Un aport adecvat de vitamine și minerale este esențial pentru funcționarea normală a organismului. Fructele și legumele colorate sunt în general surse bune de vitamine și minerale. De exemplu, portocalele și alte citrice sunt bogate în vitamina C, spanacul și alte legume cu frunze verzi oferă vitamina K și calciu, iar morcovii și alte legume portocalii conțin beta-caroten.
  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *