Zilele trecute am fost întrebat despre ce semnifică sărbătoarea de 8 martie și ce a ajuns această sărbătoare.
Simplu: această sărbătoare este una profund politică și semnifică nu „ziua femeii”, ci ziua luptei pentru drepturile politice, sociale și economice ale femeii.
Istoric scurt. Pe 8 martie 1908, peste 15 mii de femei au mărșăluit la New York, cerând un cumul de drepturi politice, sociale și economice: micșorarea zilei de muncă, salarii mai bune și echitabile, dreptul la vot şi încetarea exploatării copiilor prin muncă. Sloganul lor era „Pâine şi Trandafiri”: pâinea simbolizând securitatea economică, iar trandafirii, o îmbunătățire a calității vieții lor.
Peste doi ani, în 1910, la o întâlnire o organizațiilor socialiste, activistele Luise Zietz și Clara Zetkin au propus o zi internațională a femeilor. În martie 1911, s-a sărbătorit pentru prima oară Ziua Internațională a Femeii, în Austria, Danemarca, Germania și Elveția. Americanii au continuat să sărbătorească Ziua Națională a Femeii la sfârșitul lunii februarie, iar în anul 1913, Rusia a început să sărbătorească în ultima sâmbătă din luna februarie. Ziua Internațională a Femeii a fost recunoscută oficial în 1975 de către ONU şi a fost adoptată. (mai multe aici).
Cert este, că în țările blocului socialist unde această sărbătoare era un puternic instrument de propagandă, treptat s-a depolitizat total și a devenit o sărbătoare domestică unde era proslăvit cultul mamei, femeii într-o formulă foarte conservatoare. Copiii recitau poezii cu mame, dădeau flori ritualic fetelor – viitoare mame – iar cei maturi dădeau pe lângă flori o șampanie sau o cutie de ciocolate.
Același fenomen s-a întâmplat și cu 1 mai, Ziua muncii, care din sărbătoarea politică în amintirea luptei pentru drepturile politice, sociale și economice ale muncitorilor a devenit o sărbătoare apolitică, câmpenească unde se bea bere și se mănâncă mici.
În mod normal 8 martie trebuie să redevină la sensul său primar: sărbătoarea care reamintește lupta pentru drepturile sociale, politice și economice ale femeii. Un proces care a început de mult dar care încă nu s-a încheiat și care ascunde multă inegalitate și nedreptate socială, economică și politică îndreptate împotriva femeilor.
Schimbarea de gen sau cel mai important fenomen din literatura română actuală
De „Ziua scriitorului” mi s-a cerut recent un text despre o analiză a ce s-a schimbat esențial în câmpul literar la noi. Eu am depistat cinci fenomene importante: de la noua sensibilitate la transformarea traumei colective in una individuală etc. Public curând – e un subiect pasionant, o perspectivă personală.
Dar cea mai importantă mie mi se pare schimbarea raportului de putere între scriitor și scriitoare. Care e un raport mai degrabă politic – că e de putere – care va avea efecte imense în câmpul cultural, estetic dar mai ales social și politic.
Ca să o leg de 8 martie în sensul primar al serbării. Din punctul meu de vedere lucrul cel mai important în literatura română din ultimii ani, epocă, este: literatura feminină. Sau putem să o numim – literatura feministă chiar dacă termenul este destul de clar încadrat. Eu aș extinde puțin fenomenul.
Prezența femeilor în literatură este o istorie complicată a relațiilor de putere și a procesului de emancipare. Ca și în multe alte domenii femeia și-a căpătat un statut politic și social egal foarte târziu – în realitate procesul deseori a fost formal și este încă în derulare.
Femeia, în societățile patriarhale, a avut un rol inegal, cu drepturi sociale, politice și economice minime. Tot procesul de emancipare a fost lung și încă nu s-a încheiat: ea fiind încă o victimă a unei tradiții lungi a relațiilor de putere osificate.
În literatură lucrurile stau la fel ca și în societate: scrisul, ca orice meserie de prestigiu și putere, este atributul masculin în societățile noastre. Femeia este prezentă doar în operele autorilor ca erou romanic sau obiect senzitiv, senzual. Femeia: traducătoare, redactoare, secretară – nu autoare. Acolo era treabă „de bărbat”.
Scriitoarele capătă dreptul de a participă la acest câmp cultural greu, iar la noi procesul se accelerează în epoca comunistă: apar tot mai multe scriitoare.
Însă procesul era doar la început. Firește, procesul e legat și de schimbările sociale, economice, muncă, drepturi, educație etc
Însă cred că acum avem pentru prima dată o situație nouă.
E un fenomen cu o istorie mai lungă dar de data aceasta avem cinci elemente cheie care se întâmplă.
Mai întâi pentru prima dată literatura scrisă de femei devine nu doar acceptată unanim ci capătă masă critică și drept de a fi partener egal. Adică, cred din ce văd, că am depășit faza „exotismului feminin” a prezenței femeii în literatură.
Pentru cei mai tineri nici nu se mai pune problema în termenii aceștia – „egalitatea de gen literar” este de mult internalizată.
Atenție: asta nu înseamnă că nu există probleme, reacții – câmpul literar are încă destule atavisme care apar cu prima ocazie oferită. Dar cred că suntem în faza aceasta. Cel puțin sper.
Doi: această literatură vine cu un ochi de interpretare, cumul de teme și o anumită sensibilitate diferite de canonul clasic: amplifică și diversifică mult temele și gama de sensibilități. Agenda, tematica, diversificarea lor – transformă vizibil și profund câmpul literar la presiunea care vine dinspre această literatură.
Trei: fenomenul este legat și de descentralizarea și dezinstituționalizarea câmpului literar, zonă dominată de bărbați. Uniunea Scriitorilor din România – care seamănă cu BOR, adică instituie profund dominată de bărbați foarte dură ierarhic, nu mai e o instituție reprezentativă pentru scriitori/scriitoare de mult timp. Revistele literare, la fel.
Acum centrul este spart și avem o multitudine de puncte, platforme, grupuri autonome care se dezvoltă fără această relație de putere impusă din exterior. Asta oferă o dezvoltare mult mai egală, echilibrată, echitabilă.
Eu aș spune mai mult – punctul patru. Teza mea este simplă: cea mai dinamică, explozivă și mai semnificativă literatură de azi vine din această zonă. E destul să privim debuturile din ultimii ani atât în poezie cât și în proză ca să vedem că autoarele sunt cele care domină. E un proces firesc și foarte important pentru cultura de limbă română dar mai ales pentru societatea noastră.
La acest capitol – un punct cinci – aș mai adaugă un element important: dominarea literaturii pentru copii și adolescenți scrise și ilustrate majoritar de autoare și ilustratoare. Și acolo ele domină fără drept de apel. Chiar dacă avem și nume de autori-ilustratori importanți. Dar proporțiile sunt în favoarea autoarelor-ilustratoarelor.
Acesta mi se pare cel mai important fenomen din ultima perioadă în câmpul literar romanesc: cu bătaie lungă nu doar pentru câmpul cultural cât mai ales pentru cel social și politic.
Primele semne de schimbare au venit dinspre poezie pentru că poezia reacționează cel mai rapid – ea este un soi de textură nervoasă a sistemului. Proza are nevoie de timp ceva mai lung.
Atenție – un alt element important: femeile sunt nucleul central al lecturii nu bărbații. Asta am uitat să spun: ar fi punctul zero. Toate datele ne arată că ele cumpără și citesc mai mult decât bărbații. Bătălia aici a fost de mult câștigată.
Pe vremuri scriau bărbații și citeau femeile. Acum se schimbă raportul: citesc femeile și scriu femeile. Și bărbații pe lângă. Dar sper într-o egalitate și echitate sănătoasă: toți avem de învățat și câștigat.
Sper să am dreptate – dacă nu: să facem să fie așa… Scriitorii să nu se sperie ci să se bucure: e și în avantajul lor. Procesul trebuie susținut.
Și o listă de recomandări cu autoare importante
Lista pe care o recomand nu este un top ci este una selectivă care vrea doar să dea o imagine de ansamblu: scriitoare care marchează semnificativ o perioadă sau anumite sectoare literare. Am selectat zece autoare (proză, poezie), două debutante și două autoare de cărți pentru copii, plus o antologie. Aș mai adaugă ușor încă câteva zeci de nume dar din lipsă de spațiu trebuie să fiu scurt.
Sofia Nădejde – una dintre numele clasice de la noi considerată întemeietoarea literaturii feministe angajate. Aș recomanda romanul Patimi, apărut la editura Publisol.
Angela Marinescu – o poetă care recent ne-a părăsit: una dintre cele mai importante poete ale generației sale care a scris o poezie de o forță și de un curaj cum rar am avut în limba română. Recomand: Jurnal scris în a treia parte a zilei & SOLDAT. Umbre ale trecutului pe câmpul de luptă, editura frACTalia
Nora Iuga – este o poetă română, romancieră și traducătoare din limbile germană și suedeză care a scris și încă scrie constant. Recomand volumul de proză – Sexagenara și tânărul, editura Polirom.
Gabriela Adameșteanu – scriitoare, jurnalistă, traducătoare. Este una dintre romancierele noastre de mare forță care s-a impus într-o perioadă în care femeile scriau de obicei „doar poezie”. Recomand: Dimineață pierdută, editura Polirom.
Simona Popescu – poetă, eseistă, prozatoare. Un nume cunoscut și în mediul universitar lucrând cu mulți scriitori debutanți. O minte și o scriitură sofisticată, complexă care mereu te surprinde. Recomand: Cartea plantelor și animalelor, editura Nemira.
Tatiana Țâbuleac – o prozatoare din Basarabia care stă la Paris și care a impresionat prin cele două romane ale sale: inteligentă și sensibilă simultan ne dezvăluie o lume unică. Recomand: Vara în care mama a avut ochii verzi, editura Cartier.
Elena Vlădăreanu – poetă, prozatoare și dramaturgă – fondatoarea premiului Sofia Nădejde. O poetă foarte atentă la social, la actualitate cu o atitudine de luptătoare verticală fără a renunța la sensibilitate, deschisă la orice formă de dialog. Recomand: Bani. Muncă. Timp liber, editura Nemira.
Lavinia Braniște – prozatoare și autoare de cărți pentru copii. Este una dintre cele mai cunoscute nume din proza contemporană: o perspectivă reflexivă asupra socialului și vieții cotidiene actuale cum rar găsim pe la noi. Recomand: Interior zero, editura Polirom.
Medeea Iancu – poetă. Este una dintre cele mai bine articulate și consistente voci ale feminismului din mediul literar de la noi de un talent incotestabil. Recomand: Țesătoarea. Operă instrumentală, editura frACTalia.
Alexandra Novac – poetă și traducătoare. Retrasă, puțin prezentă pe marea scenă, scrie rar dar inegalabilă prin stil și felul cum ne descrie o lume a crizei. E o poetă a crizei dare care te scoate din depresie citind-o. Despre ultima carte s-a spus că e „cel mai așteptat come back din poezia română contemporană”. Recomand Alwarda, editura Pandora M.
Și două debuturi
Sașa Zare – o tânără debutantă venită din Basarabia. Are o singură carte – Dezrădăcinare (editura frACTalia) pe care o recomand. Mi se pare importantă ca imagine a „noii sensibilități” și problematici specifice unei noi generații și realități sociale.
Anastasia Gavrilovici – poetă și traducătoare. Un alt debut important de la noi care a luat prestigiosul premiu Mihai Eminescu. O poezie aparent sensibilă și fragilă dar de o putere copleșitoare. Recomand: Industria liniştirii adulţilor, Casa de editură Max Blecher.
Și două autoare de cărți pentru copii
Adina Rosetti – este jurnalistă și prozatoare română, autoare de cărți pentru copii. Este una dintre fondatoarele asociației De Basm. Aproape că s-a specialziat în ultima perioadă pe carte de copii: și o face cu mare talent. Recomand: Crăciunul domnișoarei Poimâine, editura Arthur, cu ilustrații de Cristiana Radu.
Victoria Pătrașcu – scriitoare de carte pentru copii. Este deja una dintre vetereanele genului și o face cu o dăruire și un talent care nu mai au nevoie de prezsentare. Recomand: Dragonul 32, ilustrată de Cristiana Radu, editura Cartea Copiilor
Și o culegere excepțională
Un secol de poezie română scrisă de femei (I,II,III) – antologie de Alina Purcaru & Paula Erizanu, editura Cartier.
