Ce scrie presa străină despre rezoluția prin care Parlamentul European cere Rusiei să restituie integral Tezaurul României. Articol în Washington Post

Ce scrie presa străină despre rezoluția prin care Parlamentul European cere Rusiei să restituie integral Tezaurul României. Articol în Washington Post

Membrii Parlamentului European au adoptat o rezoluție fără caracter obligatoriu în care se afirmă că Rusia ar trebui să îi returneze României aur și alte obiecte valoroase de patrimoniu care au fost trimise la Moscova în timpul Primului Război Mondial pentru păstrare în siguranță, a declarat un eurodeputat român, relatează Washington Post.

 

Ce scrie Washington Post despre rezoluția privind Tezaurul României

 

În timpul Primului Război Mondial, Regatul României a trimis la Moscova, pe cale ferată, echivalentul a 91,5 tone de aur fin, bijuterii și opere de artă. Tezaurul a fost confiscat de bolșevici după Revoluția din Octombrie 1917. Rușii ne-au restituit o parte dintre obiectele de patrimoniu cultural, în 1935 și 1956, dar nu și aurul.

În 2003 a fost înființată o comisie comună româno-rusă pentru îmbunătățirea relațiilor bilaterale și pentru discuții pe problema tezaurului.

Joi, Parlamentul European a adoptat o rezoluție propusă de eurodeputatul român Eugen Tomac, cu sprijinul Băncii Naționale a României, care prevede că Moscova ar trebui să restituie aurul.

Liderul PMP a salutat votul din Parlamentul European drept unul „istoric”.

„România nu poate și nu trebuie să accepte nimic mai puțin decât restituirea celor 91,5 tone de aur și a întregului Tezaur cultural”, a declarat Eugen Tomac pe Facebook, citat de Washington Post.

Publicația americană consideră că există „șanse mici” pentru România să primească aurul înapoi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *