Ce trebuie să știi despre vacanțele gratuite în Grecia. În ce condiții se acordă, vestea bună pentru românii care visau la concediu în 2024

RMAG news

Grecia le oferă oportunitate apare turiștilor care au avut parte de o vacanță neplăcută în timpul incendiilor de pe insula Rodos anul trecut.

Pentru cei evacuați în acea perioadă dificilă, guvernul elen a anunțat acordarea a 25.000 de vouchere în valoare de până la 500 de euro, ceea ce ar reprezenta o compensație pentru vacanța distrusă de forțele naturii.

Eligibili sunt toți turiștii care au avut rezervări pentru vacanțe pe insula Rodos în luna iulie a anului 2023 și care au fost cazați la hotel, inclusiv cei români, evident. Din păcate, această inițiativă nu acoperă cheltuielile pentru locuințele închiriate, dar este un punct de start.

Când poți beneficia de vacanța în Grecia

Guvernul elen a stabilit două perioade pentru aceste vacanțe gratuite. Prima cuprinde perioada până la sfârșitul lunii mai, iar a doua se desfășoară între 1 octombrie și 15 noiembrie 2024.

Astfel, beneficiarii acestor vouchere au oportunitatea să-și planifice o nouă vacanță în Grecia și să se bucure de frumusețile insulei Rodos într-un cadru relaxant și sigur, de data aceasta.

Cea mai mare operațiune de evacuare din 2023

Incendiile devastatoare din anul precedent au generat cea mai mare operațiune de evacuare din istoria Greciei, iar această inițiativă este un gest de recunoaștere a dificultăților prin care au trecut turiștii și de compensare a impactului negativ asupra vacanțelor lor.

Pentru a beneficia de aceste vouchere, turiștii trebuie să se înscrie în program conform instrucțiunilor și să respecte termenii și condițiile impuse de autorități.

Această inițiativă reprezintă o măsură pozitivă a Greciei în sprijinul industriei turismului și în încurajarea turiștilor să revină în țară pentru a redescoperi frumusețile și bogățiile ei culturale, gastronomice și naturale.

În mod absolut clar, românii care s-au aflat anul trecut în Rodos, Grecia, pot începe formalitățile pentru a primi voucherul care să le asigure o parte dintre cheltuielile pe care le-ar putea avea în viitoarea lor vacanță.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *