Ce vietăți trăiesc cel mai mult? Pare greu de crezut, dar se pare că NEMURIREA chiar este posibilă

Ce vietăți trăiesc cel mai mult? Pare greu de crezut, dar se pare că NEMURIREA chiar este posibilă

În timp ce oamenii pot spera la o „limită absolută” de viața de circa 150 de ani, adevărații campioni ai longevității trăiesc în abisurile oceanelor chiar și mii de ani.

Dintre mamifere, cea mai longevivă este balena arcuită, care trăiește în apele arctice și subartice. Fără a exista o probă de netăgăduit, obsertvațiile științifice sugerează că acestea pot ajunge la o vârstă de peste 200 de ani.

Dintre pești, recordul de longevitate l-ar deține peștele de stâncă, cu o durată de viață estimată la puțin peste 200 de ani.

La categoria moluște, midiile de apă dulce, care trăiesc în multe râuri din Europa și America de Nord ar putea trăi chiar și 280 de ani, conform Fondului Mondial pentru Natură. Aceste nevertebrate au o durată lungă de viață datorită metabolismului lor redus, potrivit Live Science.

Trecând la categoria campioni absoluți, ajunge la forme de viață milenare. Bureții de sticlă sunt printre cei mai longevivi de pe Pământ. Membrii acestui grup se găsesc adesea în oceanul adânc și au schelete care seamănă cu sticla, de unde și numele. Un studiu din 2012 publicat în revista Chemical Geology a estimat că un burete de sticlă aparținând speciei Monorhaphis chuni avea aproximativ 11.000 de ani. Alte specii de bureți pot trăi și mai mult.

Turritopsis dohrnii, supranumită meduză nemuritoare, este întruchiparea vieții fără de moarte. Această specie poate trece din stadiul de adult în cea de polipi dacă este afectată fizic sau nu are hrană. Meduzele, care sunt originare din Marea Mediterană, pot repeta această ispravă de a-și inversa ciclul de viață de mai multe ori și, prin urmare, s-ar putea să nu moară niciodată de bătrânețe în condițiile potrivite, potrivit Muzeului de Istorie Naturală din Londra.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *