Într-o notă a Securității, semnată chiar de către șeful instituției, Tudor Postelnicu, se vorbește despre amplificarea fenomenului de urmărire a posturilor TV din țările vecine. Explicația era că în anul respectiv, 1982, Televiziunea Română nu a mai difuzat meciurile Campionatului Mondial de Fotbal din Spania, iar românii s-au descurcat cum au putut. Acest lucru a însemnat creștere cererii pentru antenele și amplificatoarele speciale care permiteau recepționarea televiziunilor din Bulgaria și Iugoslavia.
Singura soluție pe care a găsit-o Postelnicu a fost să propună “interzicerea construirii acestor dispozitive”, pe motiv că românii pot urmări “nu umai meciuri de fotbal, ci și alte emisiuni realizate de televiziunile țărilor străine”. “Alte emisiunii, pe care Postelnicu nu le pomenește, însemnau muzică MTV, filme și seriale americane. Românii care nu avea acces acces la astfel de antene se mulțumeau cu 2 ore de program, de seară, din care cel puțin 3 sferturi erau dedicate știrlor și emisiunilor-omagiu dedicate lui Nicolae Ceaușescu.
În ciuda eforturilor depuse de Securitate și Miliție, producția de antene TV a devenit o adevărata industrie subterană. In revistele de specialitate erau publicate scheme, iar oameni care lucrau în fabrici și uzine cu profil mecanic deveniseră specialiști în confecționarea acestora.
De exemplu, în Drobeta-Turnu Severin, oraș de la granița cu Iugoslavia, în a doua jumătate a anilor `80 exista o piață neagră a antenele panou pentru 3K – Treci Kanal (Canalul 3) al televiziunii iugoslave, care se confecționau în special la Uzina de Vagoane și Șantierul Naval din localitate.
Rețeaua era completată de cei care se ocupau cu printarea programelor TV pentru așa-numitele “maratoane ale filmelor”, difuzate de același 3K. De acest lucru se ocupau angajați ai “Centrului de calcul” și ai altor întreprinderi care aveau imprimante sau fotocopiatoare.
