Cel mai nou soi românesc de roșii care îți oferă cea mai bogată recoltă. Poți obține până la 7 kilograme de la un singur fir

Cel mai nou soi românesc de roșii care îți oferă cea mai bogată recoltă. Poți obține până la 7 kilograme de la un singur fir

Cel mai nou soi românesc ce roșii care îți poate oferi cea mai bogat recoltă. Cercetătorii au lucrat la acesta timp de mai bine de 20 de ani. Se pot obține până la 7 kilograme dintr-un singur fir.

Cel mai nou soi românesc de roșii care îți oferă cea mai bogată recoltă. Cercetătorii au lucrat ani buni la acesta

Cultivatorii și consumatorii de roșii vor putea gusta “Rapsosia”, un nou tip de tomată cherry în trei culori. După o muncă ce a durat 20 de ani, cercetătorii de la Banca de Resurse Vegetale Genetice (BRGV) așteaptă brevetarea.

Acest nou soi de roșii tricolore va produce șapte kilograme pe plantă. În spații protejate, poate ajunge până la cinci metri înălțime. Roșiile vor fi în trei nuanțe, având mărimea medie, iar fermitatea e ridicată.

Fructele vor fi rotunde, având gustul și aroma specifice. Cei care le vor consuma se vor bucura de o aromă intensă, roșia fiind și parfumată, în același timp.

Noul soi de roșii este mai rezistent la boli și dăunători. În plus, pot fi cultivate în sistem ecologic, astfel că producția va fi una sănătoasă. Mai mult, datorită compoziției bio-chimice, aceste tomate oferă mai multe substanțe benefice pentru sănătate, precum vitamine, caroten, licopen sau săruri minerale.

“Este o tomată tip Kumato obţinută la Bancă, i-am dat denumirea provizorie de ‘Rapsodia’. Fructul prezintă trei culori, verde, galben şi roşu-cafeniu, are trei nuanţe la exterior, iar pulpa este cafenie, foarte gustoasă.

Este o tomată cherry cu o greutate ce variază între 20 şi 40 de grame, planta creşte foarte mult, poate să ajungă în spaţii protejate la 4-5 metri înălţime, iar în câmp aproape de 1,80 – 2,00 metri. Este un soi rezistent la principalii agenţi patogeni.

Este un soi foarte gustos, după recoltare fructele se păstrează foarte bine, au puţine seminţe, o aromă specifică tradiţională de tomată, potenţialul de producţie pe plantă este undeva la 4,5 – 7 kg în funcţie de spaţiul de dezvoltare, are şi aspect comercial plăcut”, a explicat directorul BRGV, Costel Vînătoru, pentru Agerpres.

Rapsodia, noul soi de roșii românești. Sursa foto: brgv.ro

Cum a fost obținut noul soi de roșie

Cercetătorii au lucrat mai bine de 20 de ani pentru a putea obține acest soi. “Rapsodia” reprezintă o premieră pentru țara noastră “și nu numai”, după cum a mai spus cercetătorul.

“Soiul a fost finalizat, aşteptăm brevetul de invenţie, se lucrează de peste 20 de ani pentru că a fost obţinut printr-o tehnică nouă de ameliorare, prin hibridări interspecifice, prin încrucişarea unor specii de tomate”, a mai spus Costel Vînătoru.

După obținerea brevetului, noul soi va fi lansat pe piață. Semințele vor putea fi reproduse și multiplicate de fermierii care își doresc să cultive aceste tomate.

Please follow and like us:
Pin Share