Cel puțin 20 de femei păcălite de o tânără care se dădea medic estetician și dermatolog

Cel puțin 20 de femei păcălite de o tânără care se dădea medic estetician și dermatolog

O tânără din București este acuzată că ar fi exercitat ilegal profesia de medic plastician și dermatolog, oferind proceduri pentru cel puțin 20 de femei din 16 august 2022 și până în prezent, transmite HotNews.ro.

 

Tânăra a oferit servicii medicale pentru cel puțin 20 de femei

 

Poliția Capitalei spune că tânăra, fără să aibă vreun titlu oficial de calificare în acest sens, a exercitat ilegal profesia de medic din 16 august 2022 și până în prezent.

„Fără a deține un titlu oficial de calificare în medicină, ar fi exercitat profesia de medic pe teritoriul țării noastre, prin efectuarea, în mod repetat, de intervenții chirurgicale estetice minim invazive, în alte condiții decât cele legale. (…) ar fi desfășurat acte specifice profesiei de medic plastician/estetician sau dermatolog, pentru cel puțin 20 de femei, constând în injectări cu acid hialuronic, precum și alte proceduri, la un sediu fără autorizație sanitară de funcționare din Capitală, cât și la un sediu din județul Constanța”, afirmă Poliția Capitalei într-un comunicat de presă.

 

A fost dusă la audieri și este cercetată

 

Veniturile obținute de tânără din serviciile medicale prestate se apropie de 20.000 de lei.

Tânăra a fost dusă la audieri și este cercetată pentru infracțiunile de exercitare fără drept a unei profesii sau activități și înșelăciune.

Ea își promova serviciile pe Instagram, acolo unde are peste 3.000 de urmăritori.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *