Cel puțin 21 de oameni au murit în Tanzania, după ce o mină de aur s-a prăbușit

Cel puțin 21 de oameni au murit în Tanzania, după ce o mină de aur s-a prăbușit

O mină de aur din Tanzania s-a prăbuşit, sâmbătă, în urma unor ploi abundente care au afectat regiunea Simiyu din nordul țării, îngropând minerii care lucrau în subteran, a anunţat un comisar local, citat de agenţia Xinhua și de Agerpres.

Potrivit autorităților locale, în urma prăbușirii minei, cel puțin 21 de mineri au murit iar alți câțiva sunt dați dispăruți.

Operaţiunile de recuperare a mai multor cadavre care ar fi rămas în mina prăbuşită din districtul Bariadi au fost îngreunate de ploile abundente continue.

„Operaţiunile de salvare au fost sistate de ceva timp din cauza ploilor”, a declarat, duminică, comisarul regional Yahaya Nawanda.

Mina s-a prăbuşit sâmbătă, la ora locală 5.00, îngropând minerii al căror număr nu este cunoscut cu exactitate.

Yahaya Nawanda a declarat că majoritatea victimelor erau tineri cu vârste cuprinse între 25 şi 35 de ani.

FOTO: Profimedia

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *