Cel puțin opt morți dintr-o grupare proiraniană din Irak, în urma unui bombardament al armatei americane

Cel puțin opt morți dintr-o grupare proiraniană din Irak, în urma unui bombardament al armatei americane

Cel puţin opt combatanţi din cadrul unei grupări proiraniene au fost ucişi miercuri în bombardamente americane „fără ştirea agenţiilor guvernamentale irakiene”, denunţă într-un comunicat Guvernul de la Bagdad, relatează AFP, potrivit News.ro.

Este o nouă escaladare în contextul tensiunilor tot mai mari din regiune generate de confruntările HamasIsrael.

Comandamentul militar american în Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunţat anterior că desfăşoară „atacuri de precizie” vizând două obiective militare în Irak, ca represalii faţă de atacurile recente ale unor grupări proiraniene asupra trupelor americane şi forţelor Coliţiei Internaţionale antijihadiste în Irak şi în Siria.

Guvernul irakian condamnă o „încălcare flagrantă a suveranităţii” Irakului.

Aceste bombardamente s-au desfăşurat „fără ştirea agenţiilor guvernamentaler irakiene”, acuză un purtător de cuvânt al Guvernului irakian.

Însă, referindu-se la grupări proiraniene, el condamnă totodată „orice activitate armată desfăşurată în afara cadrului instituţional al armatei” şi consideră asemenea acţiuni drept „un act condamnabil şi ilegal”.

Marți, un atac în regiunea Abu Ghraib, în apropiere de Bagdad, a vizat un vehicul aparținând Hashd al-Shaabi, o puternică coaliție de foști paramilitari, integrați în armata irakiană, soldat cu un mort și mai mulți răniți.

Washingtonul a revendicat un atac aerian de „autoapărare”.

Aceste atacuri americane sunt primele în Irak de la începutul războiului din Gaza dintre Israel și Hamas, care a sporit tensiunile în regiune.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *