Cele mai mari modificări din istoria legii RCA: Nu mai poți repara la orice service, nu mai primești mașină la schimb decât în anumite condiții

Cele mai mari modificări din istoria legii RCA: Nu mai poți repara la orice service, nu mai primești mașină la schimb decât în anumite condiții

Deputații PSD propun ca reparația mașinilor lovite de șoferi asigurați RCA să se facă  doar în service-uri cu care asigurătorul șoferului vinovat are o convenție de colaborare sau, dacă totuși păgubitul optează pentru altă unitate reparatoare, reparația să se facă doar cu acordul prealabil al asigurătorului. Este doar unul dintre amendamentele aduse de social democrați legii 132/2017 a RCA, discutată acum în comisiile Camerei Deputaților, după ce trecuse deja cu alte modificări de Senat.

Cea mai importantă schimbare votată deja de senatori este aceea că plata daunei nu se mai poate face anticipat direct către păgubit (așa numitul sistem regie proprie) decât pentru pagube mai mici de 400 de euro, ceea ce înseamnă practic reducerea aproape de zero a plății în avans, în condițiile în care dauna medie pe RCA depășește 1.800 de euro. 

Propunerea PSD, susținută și de firmele de asigurare și de Autoritatea de Supraveghere Financiară (în cadrul căreia, la nivelul Sectorului Asigurări Reasigurări a existat o astfel de propunere încă din mandatul Consiliului precedent), presupune, în esență, revenirea la sistemul anterior apariției legii 132/2017 a RCA, când asigurătorul era cel care avea ultimul cuvânt în ceea ce privește costurile reparației, cu diferența importantă că, prin eliminarea de facto a plăților în avans direct la păgubit, acum se conferă un avantaj și service-urilor.

În prezent, conform legii 132/2017, păgubitul are libertate totală în a își alege service-ul unde dorește să îi fie reparată mașina, iar unitatea reparatoare este cea care stabilește costul cu piesele și manopera folosind documente justificative. Asigurătorul poate cel mult să ceară reconstatarea sau reevaluarea daunei sau, în ultimă instanță, să conteste decizia în justiție, fapt care de altfel s-a întâmplat în zeci de mii de situații, mai ales cu foștii lideri RCA, City Insurance și Euroins. Cel puțin în procesele cu cei doi, service-urile au avut câștig de cauză în cele mai multe spețe.

Citește continuarea pe economica.net

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *