Cele mai naive zodii. Se lasă „vrăjite” chiar și de cele mai simple dulcegării și complimente

Cele mai naive zodii. Se lasă „vrăjite” chiar și de cele mai simple dulcegării și complimente

Trei dintre semnele de pe cercul zodiacal se trezesc adesea îndrăgostite peste măsură, după o singură interacțiune cu o persoană atrăgătoare. Sunt captivate foarte ușor de complimente și dulcegării, iar apoi se trezesc foarte greu din visare. De aceea, ajung să fie rănite și să își dea seama, într-un final, că magia era doar în mintea lor.

Dacă nu s-ar mai grăbi, ar reuși să se implice mai ușor în relații stabile și sănătoase. Din păcate, greșeala lor este aceeași de fiecare dată: au prea multă încredere în oameni și în vorbele lor. Aceste zodii dau crezare oricui, mai ales dacă persoana din fața lor are un chip frumos, fără să se gândească la monstrul care poate zace în interiorul acelui ambalaj.

Ce mesaj secret transmite Universul în 2024, pentru fiecare zodie în parte

Ele sunt zodiile care se îndrăgostesc mult prea ușor:Rac 

Acest nativ sensibil nu are cum să nu dea crezare unor cuvinte pline de pasiune. Este cucerit instant de orice frază dulce, mai ales dacă se află într-o perioadă în care tânjește după iubire. Îi place stabilitatea, dar o găsește greu, pentru că se grăbește să se aventureze în relații care nu au niciun viitor. Primii fiori îl dau complet peste cap și îl fac să spere că totul va fi așa cum a visat. Chiar se vede pentru toată viața lângă acel necunoscut simpatic de care se simte fascinat! Din păcate, aproape de fiecare dată este dezamăgit de evoluția lucrurilor.

Pești

Orice om născut sub acest semn zodiacal are o slăbiciune pentru tot ce înseamnă frumos: cuvinte, gesturi, promisiuni. Dacă este surprins cu o cină romantică, un cadou impresionant sau o declarație de dragoste ce pare autentică, se îndrăgostește iremediabil. Nici măcar nu îi mai pasă că în fața sa nu se află sufletul pereche și nici nu vrea să audă de o schimbare a direcției. Luptă până în pânzele albe în încercarea de a rămâne cu persoana pe care o vede perfectă pentru că nu o cunoaște suficient. Evident, la un moment dat ajunge să își dea seama de greșeală și să sufere că s-a pripit pentru a mia oară. Deși își jură că nu va repeta greșeala, cu siguranță se va mai întâmpla.

Horoscop special. Începe Sezonul Vărsătorului. Ce zodii vor scăpa de bagajul emoțional și vor începe un nou capitol al vieții

Balanță

Romantismul curge prin venele Balanței, având în vedere că este o zodie condusă de Venus, planeta frumuseții și a iubirii. Pune pasiune în orice interacțiune și se îndrăgostește mai mult de așteptările pe care și le creează despre o anumită persoană, scrie DivaHair. Îi place prea mult ideea de a fi îndrăgostită, fiindcă se gândește la fiorii de început, așa că nu ezită să își lase inima să ia decizii din impuls. Când își ascultă și mintea, realizează că este mult prea târziu, pentru că are tendința să se apropie de oameni care nu pot fi loiali. Visează la o iubire echilibrată, dar trece prin multe încercări până găsește liniștea de care are nevoie.

Nu este nimic greșit în a te îndrăgosti la prima vedere sau după două-trei întâlniri. Problema intervine când fluturii in stomac apar foarte des, de fiecare dată pentru o altă persoană. Răbdarea este foarte importantă în construirea unui parcurs amoros lin, căci le poate ajuta pe zodii să ia decizii înțelepte și să nu schimbe partenerii ca pe șosete. 

Horoscopul săptămânii 22 – 28 ianuarie. O perioadă de luptă acerbă dintre temeri și curaj. Patru zodii vor reuși să înfrângă haosul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *