CFR anunță RESTRICȚII din cauza caniculei: Cât de mult vor întârzia trenurile în România – Viteza, redusă cu cel puțin 30-60 de km pe oră

CFR anunță RESTRICȚII din cauza caniculei: Cât de mult vor întârzia trenurile în România – Viteza, redusă cu cel puțin 30-60 de km pe oră

 

CFR SA a anunțat măsuri speciale de circulaţie pe calea ferată, din cauza temperaturilor ridicate.

Traficul feroviar la nivel naţional se desfăşoară luni după-amiază în condiții speciale, cu limitarea vitezei de circulaţie pe anumite intervale de cale ferată, potrivit CFR SA. Măsura a fost luată din cauza temperaturilor de peste 40 de grade înregistrate în aer şi peste 50 de grade la nivelul solului.

CFR SA își cere scuze pentru situațiile în care trenurile cu care călătoresc ajung cu întârziere la destinație. Măsurile de limitare a vitezei de circulație pe anumite intervale de cale ferată sunt necesare pentru a menține condiții optime și de siguranță pe rețeaua feroviară, precizează CFR SA.

În același timp, pe anumite secții de circulație, cum ar fi București-Constanța, reducerea a fost mai mare de 30 de kilometri pe oră, cum trenurile circulă cu cel mult 100 de kilometri pe oră, notează Club Feroviar.

Astfel, în intervalele orare în care temperatura în aer depăşeşte deja 35-37 de grade în aer, personalul de întreţinere face revizii suplimentare pe reţea, prin verificarea directă a căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei.

În intervalele orare în care temperatura în şină depăşeste 50 de grade Celsius, pe anumite intervale de staţii, unde situaţia o impune, se va reduce viteza de circulaţie a trenurilor cu 20-30 km/h faţă de viteza normală, astfel încât traficul feroviar să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă.

CFR SA a precizat că aceaste măsuri sunt aplicate de toate companiile de infrastructură şi respectă normele de siguranţă feroviară în astfel de situaţii speciale.

Operatorii de transport feroviar de călători şi de marfă sunt avizați permanent când se impune reducerea vitezei de circulaţie şi pe ce intervale de staţii se va adoptă această măsură, potrivit CFR SA.

Astfel, pasagerii din trenurile aflate deja în circulaţie sau care urmează să circule în ziua respectivă vor fi informați de operatorii de transport feroviar despre condiţiile de trafic, mai precizează CFR SA.

CFR SA recomandă publicului călător ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre orele de sosire și de plecare ale trenurilor în stațiile CFR, la casele de bilete ale operatorului de transport de la care a achiziționat sau dorește să achiziționeze bilete.

De asemenea, compania națională de transport feroviar roagă călătorii ca în această perioadă să consulte inclusiv site-urile sau paginile de social-media ale operatorilor de transport feroviar pentru informaţii actualizate despre condițiile și măsurile impuse în graficul trenurilor înscrise în circulație.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *