CFR Cluj anunță încă o plecare: „Dan Petrescu nu-l vrea”. Ar fi al 9-lea pe lista neagră

CFR Cluj anunță încă o plecare: „Dan Petrescu nu-l vrea”. Ar fi al 9-lea pe lista neagră

CFR Cluj va renunța la nu mai puțin de 9 jucători la finalul acestui sezon, așa cum FANATIK a anunțat. Decizia lui Dan Petrescu e valabilă indiferent dacă ardelenii se vor califica sau nu în cupele europene.

CFR Cluj mai pune pe liber un jucător: „Filippo Falco nu va rămâne din vară”

Patronul lui CFR Cluj a anunțat încă o despărțire: „Filippo Falco nu va rămâne din vară. Dan Petrescu nu-l vrea”, a fost reacția scurtă și la obiect a lui Neluțu Varga pentru iamsport.ro.

Vedeta lui CFR Cluj care a făcut carieră în Italia și adus la dorința lui Adrian Mutu, nu a bifat niciun minut pentru ardeleni. Mijlocașul dreapta în vârstă de 32 de ani a fost o singură dată pe banca de rezerve la meciul din Cupa României cu Corvinul Hunedoara.

Filippo Falco a jucat de-a lungul carierei la echipe importante din Italia și este evaluat de Transfermarkt la 700.000 de euro: Lecce, Reggina, Bologna, Cesena, Perugia, Pescara sau Cagliari.

CFR Cluj renunță la Filippo Falco, jucător cu 200 de meciuri în Serie A:

Adrian Mutu i-a făcut portretul lui Filippo Falco la FANATIK SUPERLIGA: „S-a antrenat separat cu cei care n-au jucat. Intenția noastră este de a-l lua. Acuma voiam să îl vedem și fizic în primul rând, pentru că fotbalul nu l-a uitat. Fizic e bine. 

Falco e un jucător cu peste 200 de meciuri în Serie A și foarte multe în Serie B. A avut un sezon foarte bun la Lecce și a fost vrut și transferat de Dejan Stankovic la Steaua Roșie Belgrad. A fost cumpărat pe 2-3 milioane de euro”.

Mutu a explicat de ce Falco nu a mai continuat la Steaua Roșie Belgrad: „A avut acolo și niște probleme de adaptare și cu Stankovic direct, ceea ce înseamnă că relația lor s-a deteriorat. Dar a promovat cu Cagliari și astă-vară s-a întors la Steaua Roșie. Alt antrenor, aceleași probleme. 

În momentul în care i-au găsit un acord era prea târziu, era în afara ferestrei de transferuri și a trebuit să se antreneze în Italia cu o echipă de Serie C. A jucat și câteva amicale, dar bineînțeles că nu se compară cu ritmul de joc al meciurilor oficiale”.

Venit după o accidentare, Falco era în probe la CFR Cluj: „Vom vedea cât e de bun. Noi știm că este un jucător foarte bun unu la unu, un stângaci care are și ultima pasă. E un jucător bun. Dacă decidem să-l luăm și să îl punem bine pe picioare ne va ajuta. La ce calități are eu cred că e un fotbalist peste media SuperLigii. Îți dai seama că nu îl lua Steaua Roșie Belgrad dacă nu a arătat nimic”. 

CFR Cluj va mai renunța la alți 8 jucători. Lista neagră a lui Dan Petrescu

FANATIK a dezvăluit lista neagră a lui Dan Petrescu de la CFR Cluj. Printre cei pe care antrenorul lui CFR Cluj nu se baza se numără nume grele: portarii Otto Hindrich și Cristi Bălgrădean sunt primii.

Cristi Manea a anunțat deja că nu va mai continua la CFR Cluj, în timp ce Dan Petrescu vrea să renunțe la fundașii Petar Mamic și Ricu Zejnullahu, mai mult rezerve. Anton Kresic, fundașul central croat împrumutat de la Rijeka până la finalul sezonului nu va fi nici el păstrat.

Alături de Filippo Falco, numele cele mai grele care o vor părăsi pe CFR Cluj sunt Panagiotis Tachtsidis și Omar El Kaddouri, toți cu sute de meciuri în Serie A.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *