Cine a inventat Lego – totul despre fondatorul Lego

Cine a inventat Lego – totul despre fondatorul Lego

Atunci când ne gândim la Danemarca ne vin în minte mobila modernă, berea și produsele de patiserie, însă cel mai faimos produs de export al țării care l-a dat pe unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori, Hans Christian Andersen, îl reprezintă micuțele cărămizi multicolore din plastic pe care copiii din toată lumea le iubesc atât de mult. Doar în 2022, anul în care a aniversat nouă decenii de existență, compania daneză a înregistrat vânzări globale de aproape 8,6 miliarde de euro, ceea ce confirmă faptul că LEGO este unul dintre cei mai mari producători din industria de jucării din lume. Însă, puțină lume știe că, dacă nu ar fi fost o serie de incendii și un meșteșugar în lemn priceput și inventiv, poate că povestea LEGO nu s-ar fi scris niciodată. În cele ce urmează îți propunem o călătorie inedită în istoria unuia dintre cele mai mari branduri din lume, care este atât de popular în rândul copiilor, dar și în cel al adulților de pretutindeni.

Tragediile care i-au schimbat viața inventatorului LEGO

Povestea LEGO a început într-un atelier de prelucrare a lemnului în perioada premergătoare apariției electricității. La acea vreme, în Billund, un sat obscur situat în centrul Danemarcei, trăia un anume Ole Kirk Christiansen. Născut pe 7 aprilie 1891, Christiansen era un tâmplar cu viziune și spirit antreprenorial, care avea mari ambiții. În tinerețe, Christiansen și-a transformat iubirea pentru lemn într-o mică afacere, iar în 1916 avea să-și deschidă propriul atelier.

În 2022, Lego a înregistrat vânzări de aproape 8,6 miliarde de euro

La început, atelierul condus de Christiansen producea scări, scaune și mese de călcat din lemn. În 1924, într-o perioadă în care avea planuri să-și extindă afacerea de succes, fiii săi au incendiat din greșeală o grămadă de lemne din magazia atelierului. Flăcările au distrus întreaga clădire, care cuprindea atât atelierul, cât și casa familiei. Deși, mulți ar fi renunțat după o asemenea pierdere, Christiansen nu s-a descurajat, relatează site-ul History. Ba chiar a văzut în acest incendiu o oportunitate de a construi un atelier mai mare. Meșterul danez avea să primească, însă, lovitură după lovitură. În 1929, bursa americană s-a prăbușit, iar trei ani mai târziu, avea să-ți piardă soția, răpusă de o boală necruțătoare.

Cum s-a transformat Leg Godt în LEGO

Pe fondul dezastrului din viața personală, dar și a celui financiar, Christiansen a fost nevoit să concedieze o mare parte dintre muncitori. El nu avea, însă, cum să știe că acele tragedii care i-au marcat viața aveau să devină fundația uneia dintre cele mai de succes afaceri din istorie.

Într-un context economic extrem de dificil, Ole Kirk Christiansen a luat decizia de a folosi lemnul pentru a crea lucruri ieftine care s-ar putea vinde rapid, iar printre aceste lucruri se numărau și jucării ieftine. Bineînțeles, decizia sa nu i-a adus profit la început. Mai mult decât atât, afacerea lui Christiansen a dat faliment, însă ambițiosul om de afaceri nu s-a oprit și a continuat să producă jucării în momentul în care frații săi au încercat să impună această condiție pentru a-i acorda un împrumut cu care să poată ieși din impas.

Dragostea pentru jucării l-a ajutat să-și repună compania pe picioare. Pentru a marca acest nou început, Christiansen a luat decizia de a redenumi compania pentru a reflecta noua ei direcție. Astfel, compania avea să fie denumită în mod inspirat LEGO, un nume derivat din cuvintele daneze „Leg Godt”, care înseamnă „joacă-te bine”.

Lemnul a fost înlocuit cu plastic

Cu siguranță că Ole Kirk Christiansen era un foarte bun constructor de mese de călcat, însă timpul a dovedit că el era și un fabricant genial de jucării. El a refuzat să facă economii pentru jucăriile pe care le producea compania sa, iar curând, prototipurile sale pentru modele ingenioase de mașini și animale și adorabilele sale jucării au câștigat o bază națională de fani. Cea mai bine vândută jucărie a sa, o rață din lemn al cărei cioc se deschidea și se închidea când era trasă, este în prezent o jucărie de colecție mult râvnită.

În 1942, pe vremea când Germania nazistă a ocupat Danemarca, un alt incendiu de proporții amenința afacerea lui Christiansen, după ce întreaga sa fabrică a ars din nou din temelii. Dar, până atunci, afacerea sa era suficient de stabilă nu doar pentru a-și reveni, ci și pentru a se reorienta către viitor. În momentul în care s-a încheiat cel de-al Doilea Război Mondial, multe dintre produsele tradiționale folosite pentru fabricarea bunurilor de larg consum pur și simplu nu mai erau disponibile. Prin urmare, mulți producători s-au uitat la progresele înregistrate în domeniul materialelor plastice pentru a crea alternative ieftine.

LEGO a folosit un design britanic

Cu toate acestea, pe fondul lipsei materialelor, guvernul danez a interzis utilizarea comercială a lemnului. În urma acestei interdicții, în 1946, Christiansen a cumpărat prima matriță cu injecție de plastic din Danemarca și a început să facă primele experimente cu jucăriile sale. În 1947, autoritățile daneze i-au permis în cele din urmă să o folosească pentru bunuri pe care le și putea vinde, iar în 1949 compania sa avea să fabrice un produs din plastic denumit Automatic Binding Back (n.n. – cărămidă de îmbinare automată).

Această jucărie era asemănătoare cu piesele LEGO din zilele noastre. Conform reprezentanților companiei din Billund, faptul că numele acesteia era unul englezesc și nu unul danez era pentru că, în acest fel, LEGO aducea un omagiu forțelor armate aliate care au contribuit la eliberarea Danemarcei de sub Germania nazistă și au pus capăt celui de-al Doilea Război Mondial.

Noua jucărie a fost inspirată de un set de cărămizi care se puteau îmbina și care erau inventate de o companie britanică, denumită Kiddicraft. Christensen și fiul său, Godtfred, au adus îmbunătățiri designului propus de britanici și au început să vândă cărămizile de plastic în 1949. Deși nu erau cele mai populare jucării LEGO, acestea au devenit din ce în ce mai cunoscute odată cu trecerea anilor. Peste mai bine de treizeci de ani, mai exact în 1981, LEGO avea să cumpere oficial drepturile pentr cărămizile Kiddicraft de la moștenitorii inventatorului lor, după ce, inițial, britanicii fuseseră de acord ca danezii să le folosească designul.

LEGO produce din 1955 piesele în forma actuală

Ole Kirk Christiansen a încetat din viață în anul 1958, iar compania a fost preluată de al treilea fiu al fondatorului, Godtfred Kirk, care a patentat primele cărămizi moderne din plastic. Conceput pe principiul că toate blocurile ar trebui să se interconecteze și să fie interconectate și să mărească atât potențialul imaginativ al copiilor, cât și al vânzărilor, sistemul a devenit fundamentul conceptului LEGO modern. Practic, orice bloc LEGO produs începând cu anul 1955 se poate interconecta cu oricare altul.

Cel mai mare LEGOLAND este la Billund

La doar cinci ani de la lansarea sistemului de joc, LEGO a fost afectat de un al treilea incendiu catastrofal care, la fel ca cel din 1924, avea să pecetluiască soarta companiei daneze. Din cauza faptului că în incendiu a fost distrus tot stocul de jucării din lemn, compania a decis să renunțe definitiv la utilizarea lemnului și să treacă la plastic. În prezent, Billund, micuța localitate în care s-a născut Ole Kirk Christiansen, a devenit o destinație turistică foarte populară, aici fiind și cel mai mare LEGOLAND. De asemenea, grupul LEGO s-a transformat într-un colos al industriei de jucării, care acum este deținut de Kjeld Kirk Kristiansen, un nepot al fondatorului. Acest lucru nu ar fi fost posibil niciodată fără acele cărămizi simple din lemn sau fără incendiile care aproape că au distrus în trei rânduri visul unei familii de iubitori ai lemnului și al jucăriilor.

Compania a deschis de-a lungul timpului peste 900 de magazine LEGO în toată lumea, doar în 2022 fiind inaugurate 155. Fiecare magazin este sărbătorit printr-un eveniment în care un maestru în modele LEGO construiește, cu ajutorul unor voluntari, majoritatea lor copii, o statuie foarte mare, care apoi este expusă în noul magazin timp de câteva săptămâni.

10 curiozități despre LEGO

Fondatorul LEGO, Ole Kirk Christiansen, a creat numele LEGO pornind de la primele două litere ale cuvintelor daneze Leg Godt, care înseamnă „joacă-te bine”.
Dacă ar fi așezate una după alta cele 340 de milioane de minifigurine care au fost produse anul trecut, șirul de piese LEGO s-ar întinde pe o distanță de nu mai puțin de 7.900 de kilometri, adică aproape cât distanța de la Londra la Beijing!
Faimoasa cărămidă LEGO cu care ne jucăm astăzi are 65 de ani. Interesant este faptul că piesele LEGO fabricate în 1958 încă se potrivesc perfect cu cele cu care te joci astăzi!
Matrițele folosite pentru a produce piesele LEGO au o precizie de două miimi de milimetru (0,002 mm). Datorită acestui grad ridicat de precizie există doar în jur de 18 piese la fiecare un milion produse care nu îndeplinesc standardul de înaltă calitate al companiei daneze, relatează site-ul National Geographic Kids.
Cel mai înalt turn LEGO din lume are o înălțime de 28,7 de metri și a fost realizat din 465.000 de piese.
Minifigurinele LEGO reprezintă cea mai mare populație din lume, cu peste 4 miliarde de figurine în întreaga lume.
În timpul Srăbătorilor de Crăciun, în lume se vând aproximativ 28 de seturi LEGO în fiecare secundă.
La atracțiile LEGO, cum ar fi Parcul LEGOLAND Discovery Centre din Manchester, oamenii sunt angajați ca „Master Model Builders”, adică maestru în construcții LEGO.
Puse cap la cap, numărul de piese LEGO vândute într-un an ar putea face înconjurul lumii de peste cinci ori.
În medie, există 80 de piese LEGO pentru fiecare persoană de pe Terra.

Citeşte şi: Cele mai bune jocuri pentru copii – idei de jocuri în funcție de vârstă

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *