Cine este Angela de la „Insula 1 milion”. Povestea de viață a concurentei în vârstă de 60 de ani

Cine este Angela de la „Insula 1 milion”. Povestea de viață a concurentei în vârstă de 60 de ani

Angela, în vârstă de 60 de ani, este concurentă la „Insula de 1 milion”. Viața ei nu a fost deloc ușoară, fiind nevoită să fugă din calea violenței domestice, cu un copil mic în braț

Mai sunt doar două zile până la marea premieră a super producției „Insula de 1 milion”. Sâmbăta aceasta, de la ora 21:00, telespectatorii Kanal D îi vor descoperi, din fața miciului ecran, pe cei 50 de concurenți care vor face parte din cel mai amplu experiment social televizat, prezentat de Cosmin Cernat, la Kanal D. Super show – va putea fi urmărit în fiecare sambătă şi duminică, de la 21:00, şi lunea, de la 20:00.

Debarcarea concurenților pe „Insula de 1 milion” este un adevărat spectacol; aceștia au sărit din bărci în apele agitate ale Oceanului Atlantic, îmbrăcați, cu tot cu bagaje, și au înotat spre țărmul dominican. Prima concurentă care și-a luat inima în dinți și s-a aruncat în valuri a fost Angela, agent de vânzări, veterana grupului de femei înscrise în competiția „Insula de 1 milion”; aceasta are 60 de ani și un spirit de luptătoare neînfricată.

„Din 50 de concurenți, eu, cea mai în vârstă, să sar prima din barcă?!”, s-a întrebat mirată concurenta, remarcând faptul că e prima care și-a făcut curaj într-un moment crucial.

Cine este Angela de la „Insula de 1 milion”

Angela este din Târgu Mureș, agent de vânzări, în cadul unei corporații din domeniul energiei. Competiția „Insula de 1 milion” este pentru Angela un vis devenit realitate. În copilărie, Angela a făcut gimnastică, atletism, handbal, baschet, cățărări, iar la 16 ani s-a înscris la parașutiști. A făcut dansuri populare timp de 20 de ani, ceea ce i-a permis să călătorească în diverse țări pe vremea regimului comunist.

Angela și-a păstrat optimismul și umorul chiar dacă viața sa nu a fost ușoară, fiind nevoită să fugă din calea violenței domestice, cu un copil mic în brațe. Crede că experiența de viață, optimismul, curajul și psihicul puternic o vor ajuta să convietuiasca alături de ceilalți concurenți în condițiile grele din inima junglei.

S-a cerut intervenția medicilor la „Insula de 1 milion”

Filmările au început în Repulica Dominicană, iar greul de abia acum începe pentru cei 50 de concurenți. Odată ajunși pe Insula de 1 milion, aceștia sunt nevoiți să se bazeze pe instinctele lor și pe abilitățile sociale pentru a reuși să rămână cât mai mult în competiție. Încă de la debarcarea pe insulă, au avut parte de momente tensionate, strigătul unuia dintre concurenți a dat alarma: „Medic, medic, medic!”. Cum se vor descurca cei 50 de temerari și cu ce pericole s-au confruntat încă de la primul contact cu nisipul Insulei veți putea urmări sâmbăta aceasta, de la 21:00, odată cu premiera super reality show-ului „Insula de 1 milion”, la Kanal D!

Femei, bărbați, tineri, maturi sau vârstnici se vor instala rapid pe insulă, căutând un grup de care să aparțină, dar fiecare dintre ei se va află pe cont propriu, într-o luptă sută la sută individuală. Acolo unde regulile sociale nu există, acestea trebuie inventate de la zero. Cei 50 de concurenți se vor grupa în trei tabere denumite generic Nordicii, Sudicii și Vesticii; denumirile au legătură doar cu poziția ocupată pe insulă, în funcție de preferințele fiecărui concurent.

„Insula de 1 milion” începe pe 16 martie, de la ora 21:00, la Kanal D. Emisiunea va putea fi urmarită în fiecare sâmbătă și duminică de la 21:00, iar lunea de la 20:00.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *