Cine este bărbatul cu are Viviana Sposub s-a afișat la o lună de la despărțirea de George Burcea. S-a zvonit că ar avea nouă relație

Cine este bărbatul cu are Viviana Sposub s-a afișat la o lună de la despărțirea de George Burcea. S-a zvonit că ar avea nouă relație

Viviana Sposub și George Burcea s-au despărțit după trei ani de relație, iar vestea a fost una neașteptată pentru toată lumea. Fosta iubită a actorului s-a afișat acum alături de alt bărbat.

Povestea de dragoste dintre Viviana Sposub și George Burcea, care a început la filmările pentru „Ferma”, s-a încheiat după 3 ani. Deși relația lor părea una foarte închegată, fără probleme, se pare că fosta prezentatoare de la Kanal D a decis să pună punct, pentru că nu l-ar mai fi iubit pe partenerul ei. Astfel, după ce s-au întors din Statele Unite ale Americii, acolo unde au stat câteva luni, Viviana a decis să rupă relația cu George Burcea.

Acum, pe rețelele de socializare, Viviana Sposub s-a afișat cu un alt bărbat. Fosta iubită a actorului a apărut lângă Saint Levant, un cunoscut cântăreț palestinian născut în Ierusalim, dar crescut în Gaza. Numele real al cântărețului este Marwan Abdelhamid, iar în acest moment el locuiește în California.

După ce Viviana Sposub a postat pe Instagram fotografia cu Saint Levant, mulți s-au grăbit să creadă că acesta ar fi noul iubit al ei. Fosta concurentă de la „Bravo, ai stil!” nu a făcut nicio declarație în acest sens până la acest moment, astfel că nu a confirmat, dar nici nu a infirmat că formează un cuplu cu artistul internațional în vârstă de 22 de ani.

Viviana Sposub

Viviana Sposub și George Burcea

George Burcea și-a dorit să se împace cu Viviana Sposub

Recent, apropiați ai cuplului declarau pentru cancan.ro faptul că George Burcea și-ar fi dorit să se împace cu Viviana Sposub. Se pare că aceasta a început să fie deranjată de mai multe lucruri legate de iubitul ei, apoi i-ar fi spus că nu-l mai iubește. De asemenea, fostul soț al Andreei Bălan ar crede că Viviana ar avea deja pe altcineva.

„I-a spus că sentimentele s-au consumat, apoi i-a invocat fel de fel de motive absurde, lucruri care existau si în urmă cu 3 ani, atunci când l-a cunoscut pe George. El a fost șocat, nu i-a venit să creadă, a sperat că ei îi va trece. Ba chiar bănuiește ca Viviana ar avea pe altcineva. De vorbit nu mai vorbesc. Decât foarte rar, si atunci pe diferite subiecte, nu despre ei.

George a stat de vorbă și cu mama Vivianei, și cu sora. A sperat că ele o vor îmbuna, însă nimeni nu știe cu adevărat ce este în mintea Vivianei. Să vii după câteva luni frumoase petrecute în America și să spui că nu-l mai iubești este absolut devastator. George se află într-un moment dificil al vieții sale, momentan este bulversat și a început să realizeze că ea realmente nu se mai întoarce. A tot sperat în tot acest timp“

Viviana Sposub și George Burcea s-au despărțit

Viviana Sposub și George Burcea s-au despărțit după 3 ani de relație. Pe Instagram, prezentatoarea a postat un mesaj în care confirmă despărțirea de actor, ținând să precizeze că își dorește discreție în continuare.

„Viața nu se întâmplă așa cum ne așteptăm noi. Ne surprinde în fiecare clipă și ne oferă experiențe menite să ne dezvolte. Eu și George nu mai formăm un cuplu. Suntem recunoscători pentru tot ce am trăit împreună. Vă mulțumim că ne-ați fost alături pe parcursul celor 3 ani. E o perioadă în care ne dorim discreție și intimitate”, a scris Viviana Sposub pe Instagram.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *