Cine este noul șef al mercenarilor Wagner din Africa. E atât de cunoscut, încât SUV-ul său nu are nevoie de plăcuță de înmatriculare

Cine este noul șef al mercenarilor Wagner din Africa. E atât de cunoscut, încât SUV-ul său nu are nevoie de plăcuță de înmatriculare

Dmitri Sitîi, 34 de ani, a studiat economia la Paris și vorbește fluent engleza, spaniola și franceza. Aparent, el este exact opusul lui Evgheni Prigojin, fostul șef al mercenarilor Wagner, decedat luna trecută într-un accicdent de avion. Tânărul a preluat acum conducerea operațiunilor companiei paramilitare în Africa scrie Bild.

Mulți autocrați din Africa sunt în spatele lui Dmitri Sitîi. El locuiește în Republica Centrafricană, unde s-a mutat în fosta reședință prezidențială.

SUV-ul lui nu are nevoie de plăcuță de înmatriculare pentru că „oricum îl știe toată lumea din capitala Bangui”.

Anul trecut, Sitîi a supraviețuit unui atentat cu bombă, însă și-a pierdut trei degete de la mâna dreaptă. Pachetul-capcană care i-a fost trimis i-a explodat în preajmă.

Dimitri Sytyi à l’hôpital en Russie d’après la chaîne telegram de Prigozhin #WagnerGroup pic.twitter.com/DahnvH2PWb

— alleyesonwagner (@alleyesonwagner) December 25, 2022

A început cu „armata de troli”

Bărbatul s-a înrolat în rândurile trupei de mercenari Wagner în 2015, pentru a coordona așa-numita „armată de troli“, care se ocupa cu răspândirea informațiilor false pe internet cu scopul de a influența alegerile din SUA.

A avansat rapid în structurile Wagner: de la interpret în Republica Centrafricană a devenit șeful operațiunilor non-militare ale mercenarilor Wagner în Africa.

În același timp, Sitîi a fondat un imperiu media cu scopul de a răspândi propaganda anti-occidentală. Procedând astfel, a consolidat puterea dictatorilor, ceea ce i-a adus un val de simpatie pe continentul african.

„Ne vom continua munca aici”

Când Sitîi a fost întrebat despre moartea lui Prigojin, a spus: „Presupun că totul va rămâne așa cum este și noi ne vom continua munca aici”.

Sitîi nu are o relație bună cu președintele rus Vladimir Putin, scrie Bild, și rămâne de văzut cum se va comporta Kremlinul față de noul lider al operațiunilor Wagner din Africa.

Născut pe 23 martie 1989 la Sankt Petersburg, Sitîi aparține unei noi generații de ruși educați la școli de elită din toată Europa.

Din 2006 până în 2011 a urmat cursurile Universității de Stat de Economie și Finanțe din orașul său natal, înainte de a finaliza un master în management cultural la Universitatea Internațională din Catalonia din Barcelona (2011-2012).

Apoi a absolvit un master în marketing internațional și dezvoltare de afaceri (2014-2015). la SKEMA Business School din Paris.

Conform CV-ului său, vorbește fluent mai multe limbi, inclusiv franceza. Mai presus de toate, a reușit să câștige multă experiență în domeniile strategiei digitale și marketingului.

O prezență din ce în ce mai puternică și mai vizibilă face din tânărul rus un element strategic al grupului Wagner în intermedierea președinției Republicii Centrafricane. El va extinde și mai mult acest rol însoțindu-l pe președintele Touadéra în unele călătorii în Rusia.

Din 10 august 2018, Sitîi este acționar al companiei Lobaye Invest SARL, care aparține imperiului Wagner.. Compania, care este activă în minerit – aur și diamante – finanțează diferite posturi de radio, site-uri web și chiar ONG-uri din Bangui pentru a sprijini politica de securitate.

Invitat la postul de propagandă RT, Sitîi a susținut public poziția africanilor: „Oamenii s-au săturat de aroganța Occidentului și de faptul că impun regulile jocului asupra țărilor africane”.

Pe 3 iunie 2021, el a fost numit director general al „Casei Rusă”, centru cultural de lângă Ambasada Rusiei din Bangui.

Prin mercenarii Wagner, prezența Rusiei în Africa conduce la o campanie cuprinzătoare de dezinformare. Scopul este ca Touadéra să poată căuta un al treilea mandat și, eventual, să rămână la putere pe viață.

Foto: Facebook

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *