Cine sunt cei trei tineri decedați în accidentul din Neamț. George, Raul și Cristian lasă în urmă familii distruse

Cine sunt cei trei tineri decedați în accidentul din Neamț. George, Raul și Cristian lasă în urmă familii distruse

George, Raul și Cristian sunt cei trei tineri decedați în accidentul rutier înfiorător care a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică în Neamț. Victimele nu au avut nicio șansă.

George, Raul și Cristian sunt cei trei tineri decedați în accidentul din Neamț

Tragedie fără margini petrecută imediat după miezul nopții trecute în zona Moldovei. Trei tineri, doi de 17 ani și unul de 23 de ani, şi-au pierdut viața, iar alți trei au fost răniți, după ce mașinile în care se aflau s-au ciocnit violent.

Evenimentul rutier mortal s-a produs în jurul orei 00:45, pe un drum din localitatea Pârâul Pântei, comuna Borca. În scurt timp, la fața locului au ajuns mai multe echipaje de la Ambulanță și Pompieri. Piatra-Neamț.

În accidentul din Neamț au fost implicate două mașini în care se aflau șapte persoane. În urma impactului patru persoane au rămas încarcerate, a transmis ISU Neamț.

După impactul violent, cele două autoturisme au părăsit șoseaua și s-au răsturnat în curțile a două gospodării. Trei persoane au reușit să iasă din vehicule până la sosirea forțelor de intervenție.

Din păcate, pentru şoferul de 23 de ani şi un pasager de 17 ani, din același autoturism, medicii nu-au mai putut face nimic. Ambii au murit pe loc. A decedat un alt tânăr, de 17 ani, din cealaltă mașină.

Au scăpat cu viață din accident patru persoane. E vorba de trei tineri  – două fete de 19 și 22 de ani și un un băiat de 18 ani – care s-au ales cu multiple traumatisme. Ei au fost preluați de echipajele SAJ și SMURD și duși la CPU Târgu-Neamț și UPU Piatra-Neamț. Un alt bărbat de 23 de ani a primit îngrijiri medicale la locul accidentului, refuzând transportul la spital.

Între timp, presa locală a furnizat și identitatea celor trei tineri decedați. E vorba de George Alexandru D. și Raul Ciprian D., doi frați de 23, respectiv 17 ani, din comuna Poiana Teiului (Neamț) și Cristian A., de 17 ani, din județul Suceava, notează Știri Neamț.

Cum s-a produs tragedia din Neamț

Din datele poliției, aflăm că accidentul a avut loc după ce șoferul de 23 de ani nu a păstrat distanța de siguranță necesară față de vehiculul din fața sa. Astfel, a rezultat o coliziune urmată de răsturnarea ambelor autoturisme.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *