Cine sunt cele nouă victime ale exploziei de la Călimănești. Muncitorii lucrau în trei ture pe șantierul Autostrăzii Moldova

Cine sunt cele nouă victime ale exploziei de la Călimănești. Muncitorii lucrau în trei ture pe șantierul Autostrăzii Moldova

Muncitorii erau angajați ai firmelor omului de afaceri Dorinel Umbrărescu și lucrau în trei schimburi pentru a grăbi lucrările de contruscție la Autostrada A7 care va lega Moldova de București, relatează publicația locală ZiaruldeVrancea.

Explozia a avut loc în jurul orei 1.30, iar din primele informații ea s-a produs după ce un utilaj de săpat a lovit conducta de gaz și a provocat o explozie urmată de un incendiu.

Patru muncitori au decedat în urma exploziei, fiind găsiți carbonizați de salvatori, potrivit ISU Vrancea. Alte cinci persoane au fost transportate cu multiple răni la spitalul din Adjud.

Doi dintre ei, care au suferit arsuri mai grave, au fost duși la aeroportul din Bacău de unde elicopterele SMURD îi vor aduce în Capitală.

Este vorba de un bărbat de 61 de ani care a suferit arsuri pe 65% din suprafața corpului, potrivit purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea, citat de ZiaruldeVrancea. El va fi adus la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală.

A doua victimă care va fi transportată cu elicopterul SMURD în București este un bărbat de 53 de ani care a suferit arsuri pe 40% din suprafața corpului. El va primi îngrijiri medicale la Spitalul Floreasca.

Incendiul a fost lichidat după circa trei ore, intervenindu-se în continuare pe răcirea utilajelor surprinse de incendiu. Potrivit DSU, a fost stabilit un perimetru de siguranţă pe o distanţă de aproximativ de 500 de metri în jurul zonei afectate, iar echipele de intervenţie au lucrat la localizarea incendiului.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *