Ciolacu a făcut anunțul despre posibilitatea reintroducerii stagiului militar obligatoriu în România: Eu am făcut un an și patru luni. A fost cam lungă

Ciolacu a făcut anunțul despre posibilitatea reintroducerii stagiului militar obligatoriu în România: Eu am făcut un an și patru luni. A fost cam lungă

 

Premierul Marcel Ciolacu a fost întrebat într-o emisiune tv dacă armata l-a făcut bărbat. 

”A fost cam lungă. Am făcut un an şi patru luni. Alţii au făcut un an şi şase luni. Prima oară am fost trimis la Sighetu Marmaţiei, dar n-am ajuns, mi s-a schimbat. Am fost la Geniu pe lângă Bucureşti. Pe urmă am fost la Aviaţie. Cred că acele vremuri s-au dus. România are nevoie de o armată de profesionişti, vedem abordarea europeană în primul rând”, a susţinut premierul României.  Marcel Ciolacu a mai fost întrebat dacă susţine reintroducerea stagiului militar obligatoriu.  ”Exclus aşa ceva! Să ştii să te aperi, să înţelegi contexte, nu-i un lucru rău, dar exclus reintroducerea stagiului. Armata trebuie să fie formată din militari profesionişti. Noi avem datoria de a crea cadrul astfel încât tinerii să vină către armată”, a conchis premierul Marcel Ciolacu.  Nici liderul PNL Nicolae Ciucă nu susţine reintroducerea stagiului militar obligatoriu, ci doar serviciul militar voluntar. ”Este foarte greu să vorbim de reintroducerea serviciului militar obligatoriu atât timp cât am redus Armata. Armata a fost prima instituţie din această ţară care s-a transformat, s-a modernizat reducând efectivele de la 342.000 la 90.000 – respectiv 75.000 de militari activi, respectiv 15.000 personal civil contractual. În momentul de faţă, să refaci tot ceea ce ţine  de logistica desfăşurării serviciului militar obligatoriu este foarte greu. Ca atare, serviciul militar voluntar, cum deja se desfăşoară pentru militarii rezervişti, poate să fie o opţiune pentru cei care vor să facă Armata, dar nu obligatoriu”, a susţinut Nicolae Ciucă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *