Cioroianu rămâne pe poziție, după scandalul cu Emilia Şercan

Directorul interimar al Bibliotecii Naţionale a României, Adrian Cioroianu, a declarat marţi că nu îşi va da demisia, adăugând că este posibil să se înscrie la concursul care urmează să fie organizat pentru această funcţie.

Cioroianu a fost invitat marţi la audieri la Comisia pentru cultură a Camerei Deputaţilor. În această şedinţă preşedintele comisiei, Iulian Bulai, a cerut demisia sau demiterea directorului interimar al Bibliotecii Naţionale a României, pe motiv că a folosit informaţii cu caracter personal pentru a discredita o persoană.

Jurnalista Emilia Şercan a reclamat în urmă cu două săptămâni faptul că în sălile Bibliotecii Naţionale a României cititorii stau cu gecile pe ei, la temperaturi de 16 grade Celsius. Adrian Cioroianu a acuzat-o pe Şercan de „fake news” şi a făcut public, pe Facebook, faptul că aceasta a solicitat studierea tezei de doctorat a lui Mircea Geoană.

Întrebat, după audieri, dacă are de gând să îşi dea demisia, Cioroianu a spus: „Nu! Cred că a fost o declaraţie politică a domnului Bulai. E an electoral, nu vreau să îi stric declaraţiile politice. Altceva nu comentez”.

El a precizat că o să se decidă la momentul respectiv dacă participă sau nu la concursul pe care urmează să îl organizeze Ministerul Culturii pentru ocuparea postului de director al Bibliotecii Naţionale.

„Cred că îndeplinesc criteriile. Evident că o să văd în momentul respectiv. Sunt foarte multe poziţii în sistemul culturii româneşti care într-adevăr sunt poziţii de interimar, dar să ştiţi că, altfel, ce face un director plin face şi un director interimar fără probleme. Dacă va fi, când va fi, sunt atât de multe lucruri încât în momentul de faţă discutăm de o ipoteză. Nu am cum să dau un răspuns la o ipoteză. (…) Eu am proiecte începute la Biblioteca Naţională la care ţin foarte mult. Biblioteca e o instituţie respectabilă, prezenţa mea aici a fost pentru a-i invita pe anumiţi oameni politici să nu se antepronunţe. La această comisie eu am venit din respect pentru Parlament şi cred că din respect pentru adevăr. Cine vrea să se lămurească, se lămureşte”, a transmis Cioroianu.

The post Cioroianu rămâne pe poziție, după scandalul cu Emilia Şercan appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *