Claudia Pătrășcanu, comparație între Irinel Columbeanu și Gabi Bădălău: „Își ținea nevasta pe la poartă să își vadă copilul, nu o lăsa”

Claudia Pătrășcanu, comparație între Irinel Columbeanu și Gabi Bădălău: „Își ținea nevasta pe la poartă să își vadă copilul, nu o lăsa”

Claudia Pătrășcanu l-a comparat pe Gabi Bădălău cu Irinel Columbeanu. Cântăreața a suferit enorm în urma divorțului de omul de afaceri și nu poate uita când acesta ar fi dat-o afară din casă alături de cei doi copii pe care îi au împreună.

Recent, Claudia Pătrășcanu a fost invitată la podcastul lui Cătălin Măruță, unde a vorbit din nou despre căsnicia pe care a avut-o cu Gabi Bădălău. Cântăreața, care s-a mutat în Constanța după ce ar fi fost dată afară din casa fostului soț, a mărturisit că „ambițiile, orgoliile și banii distrug vieți”.

„Uite, un exemplu foarte bun este un domn cunoscut de la noi, fost milionar. Și el a făcut la fel. Își ținea nevasta pe la poartă să își vadă copilul, nu o lăsa. A trebuit să plece prin America să se realizeze, ca să se întâmple ce cu dânsul la bătrânețe? La Columbeanu mă refer. Asta se întâmplă. Ești uitat într-un colț, nu te mai bagă nimeni în seamă. Și banii? A spus-o chiar el ( nr. Columbeanu) Banii strică vieți și banii m-au nenorocit.Unde a ajuns palatul acela și unde au ajuns banii aceia? Contează ceea ce faci pe pământul ăsta, cu ce rămâi, ce lași în urma ta. Lăsăm copiii aceștia”, a spus Claudia Patrascanu în podcastul Acasă la Măruță.

Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău au fost căsătoriți timp de patru ani, iar în anul 2019 au decis să divorțeze. Cântăreața l-a acuzat pe fostul soț că a înșelat-o în repetate rânduri și că a dat-o afară din vila din Bolintin Vale, unde locuiau împreună cu cei doi copii.

Claudia Pătrășcanu nu-l poate ierta pe Gabi Bădălău că a dat-o afară din casă

Artista nu-l poate ierta niciodată pe omul de afaceri pentru gestul făcut. De asemenea, Claudia Pătrășcanu recunoaște că i-a fost greu să se descurce singură, însă a reușit să se pună pe picioare de-a lungul timpului.

„Eu în viața asta pot să iert orice și să trec peste orice. Faptul că m-a dat afară cu copiii din casă… nu mi-am dorit să mă mai întorc în viața mea acolo. Pâine cu untură mâncam. Asta a fost și ideea când m-a dat afară din casă, să mă întorc că nu mai pot. Tata mi-a zis să nu las pe nimeni să mă calce în picioare. În momentul în care m-am văzut dată afară din casă cu copiii, atunci a murit ceva pentru mine”, a mai adăugat artista.

Mai mult, Claudia Pătrășcanu mărturisește că relația lor nu mai funcționa deja după primii trei ani, iar ea i-a cerut lui Gabi Bădălău să plece.

„Nu, nu a fost violent fizic, verbal da. Vrem sau nu, când e o ceartă, cu toții avem astfel de momente. Mi-am dat seama după trei ani de căsnicie că nu va merge, am tot lungit-o. Nu mă simțeam liniștită acolo… lasă fericirea, dar liniștea nu era. I-am zis mereu să plece o perioadă. Dacă pleca era cel mai deștept bărbat posibil în ochii mei. Putea să plece și un an. A făcut foarte multe chestii pe care nu trebuia să le facă”, a declarat Claudia Pătrășcanu în cadrului podcastului „Acasă la Măruță”.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *