Clubul care a luat foc în Murcia, Spania, funcționa fără licență și trebuia să fie închis din 2022. 13 persoane au murit în incendiu

Clubul care a luat foc în Murcia, Spania, funcționa fără licență și trebuia să fie închis din 2022. 13 persoane au murit în incendiu

Consiliul Local din Murcia a cerut, în octombrie 2022, autorităților competente să închidă locația în care funcționau cluburile Fonda și Teatre după ce le-au refuzat emiterea unui aviz de funcționare, dar acestea au rămas deschise, relatează publicația spaniolă El Mundo și agenția Reuters.

Cel puțin 13 persoane au murit în incendiul de duminică dimineața, au declarat autoritățile, cel mai mortal incendiu din Spania din ultimele decenii. Toate victimele au fost găsite în clubul Fonda, al cărui acoperiș se prăbușise în urma incendiului, a declarat Diego Seral, purtător de cuvânt al poliției naționale a Spaniei.

Incendiul a devastat trei cluburi de noapte vecine din Atalayas, la marginea orașului Murcia, oraș aflat în sud-estul Spaniei. Două dintre ele – Teatre și Fonda – au fost cele mai afectate. Cauza incendiului este încă necunoscută.

„Fonda nu a existat vreodată”

Oficialii locali au declarat luni, într-o conferință de presă, că Teatre, care avea licență pentru a funcționa ca club de noapte și bucătărie din 2008, a cerut un permis special după ce a împărțit unitatea în două în 2019 – Teatre și Fonda.

Dar, în ianuarie 2022, municipalitatea i-a ordonat să înceteze toate activitățile comerciale, întrucât împărțirea clădirii le-a impus să solicite o autorizație complet diferită. Teatre a contestat fără succes decizia, iar ordinul de închidere a fost emis în octombrie 2022. „Fonda nu a existat vreodată, din punct de vedere administrativ”, a declarat viceprimarul și consilierul local responsabil cu planificarea urbană, Antonio Navarro.

Cu toate acestea, peste 100 de persoane se aflau în noaptea de sâmbătă spre duminică în club. „Vom trage la răspundere pe oricine ar fi putut fi responsabil”, a precizat Antonio Navarro.

El a precizat că autoritățile municipale nu știau că aceste cluburi au rămas deschise, în ciuda ordinului de închidere. El a declarat că nu este clar pentru moment dacă inspectorii locali au vizitat recent locațiile pentru a pune în aplicare ordinul.

Avocatul Fonda, Francisco Adan, a declarat în fața presei că nimeni nu a notificat vreodată clubul că nu deține un permis valabil. „De fapt, în urmă cu aproximativ un an, au trebuit făcute o serie de modificări în urma unei inspecții”, a adăugat el.

Orașul Murcia se va alătura procesului împotriva clubului, au spus oficialii.

Petreceri cu artificii

Ancheta privind incendiul este în plină desfășurare, iar autoritățile nu au comunicat o posibilă cauză pentru producerea incendiului. Imagini postate pe rețelele de socializare arată însă că la petreceri din trecut au fost numeroase încălcări ale măsurilor de protecție pentru evenimente în spații închise.

Într-un videoclip postat de chiar de club pe contul său de Instagram se pot observa persoane care dansează cu artificii tip sparklers în mână.

Poliția nu a reușit încă să acceseze locul din cauza temperaturilor ridicate și a pericolului de prăbușire în continuare a clădirii, a declarat pentru TVE primarul Murciei, Jose Ballesta. Pompierii lucrau la stabilizarea structurii, a adăugat el.

Rămășițele a doar cinci dintre cele 13 victime au fost identificate până acum, potrivit oficialilor. Autoritățile au precizat că nu mai sunt persoane dispărute în urma incendiului.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *