CNAB va obține 12,3 milioane de euro din închirierea spațiilor comerciale din Aeroportul Otopeni

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a anunţat vineri, 23 iunie, adjudecarea a 46 de spaţii de retail şi alimentaţie publică din Aeroportul Henri Coandă-Otopeni. CNAB a precizat că valoarea chiriilor încasate pentru 6 luni se ridică la suma de 12,3 milioane de euro.

„În urma unor proceduri transparente de licitație cu strigare, organizată prin Bursa Română de Mărfuri, CN Aeroporturi București (CNAB) a adjudecat spațiile comerciale de retail și alimentație publică din aeroportul Henri Coandă. Contractele de închiriere vor fi semnate pe o perioadă limitată, de numai 6 luni, în vederea asigurării continuității serviciilor pentru pasageri (duty free, vendomate, schimb valutar, restaurante, cafenele, baruri etc.) și, totodată, a veniturilor CNAB din închirierea de spații comerciale”, se arată în comunicatul CNAB.

Pentru cele 6 luni, veniturile obținute din chirii se vor ridica la valoarea de 12.337.000 euro, cu 103% mai mari decât cele de anul trecut.

„Această perioadă de 6 luni pentru care se încheie contractele va asigura intervalul de timp necesar pentru derularea eficientă a licitațiilor pentru închiriere pe termen lung (10 ani) pentru cele 21 locații de retail (1500 mp) și 25 de alimentație publică (2000 mp), recent anunțate, licitații care se derulează cu sprijinul unui consultant extern”, a precizat CNAB.

La licitație au fost invitate 184 firme de profil, dintre care au depus oferte 12, dar CNAB nu a făcut publice numele firmelor câștigătoare.

12,6 milioane de pasageri

au tranzitat Aeroportul Henri Coandă – Otopeni în 2022, iar așteptările sunt ca anul viitor numărul să fie similar cu cel din 2019, an prepandemic, când s-au înregistrat 14,7 milioane de pasageri.

 

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *